Viswanathan Anand, de cinci ori campion mondial la șah, vine la Timișoara. Întâlnire specială cu publicul la UVT

[analyse_image type=”featured” src=”http://www.banatulmeu.ro/wp-content/uploads/2026/07/campionmondial-sah.jpg”]

Marele maestru Viswanathan Anand, de cinci ori campion mondial la șah și vicepreședinte al Federației Internaționale de Șah (FIDE), vine la Timișoara. Celebrul șahist indian va participa, de Ziua Timișoarei, la o întâlnire specială cu publicul, organizată la Universitatea de Vest din Timișoara.

Evenimentul va avea loc luni, 3 august, de la ora 11:00, în Aula Magna „Ioan Curea” a UVT, de pe bulevardul Vasile Pârvan nr. 4, și face parte din proiectul „Liderii șahului @UVT”.

Întâlnirea se adresează publicului timișorean, jucătorilor de șah de toate vârstele, dar și suporterilor și admiratorilor acestui sport.

Viswanathan „Vishy” Anand este mare maestru de șah al Indiei, de cinci ori campion mondial la șah, de două ori campion mondial la șah rapid și campion al Cupei Mondiale de Șah Blitz. În 1988, a devenit primul mare maestru din India, iar în august 2022 a fost ales vicepreședinte al Federației Internaționale de Șah. Anand are al optulea cel mai înalt rating FIDE din toate timpurile și a avut un rol important în popularizarea șahului în India.

Vizita sa la Timișoara coincide și cu deschiderea unui parteneriat între UVT, Federația Română de Șah și Agenția Națională pentru Sport, care urmărește promovarea profesionalizării predării șahului educațional.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, precizează că Universitatea de Vest este prima universitate din România care dezvoltă această disciplină și integrează oficial șahul în formarea studenților.

Conferința maestrului șahist Viswanathan „Vishy” Anand are loc odată cu deschiderea unui parteneriat activ, stabilit de UVT împreună cu Federația Română de Șah și cu Agenția Națională pentru Sport, în scopul de a promova profesionalizarea predării șahului educațional, considerând că practica predării șahului educațional merită să-și găsească locul între disciplinele de ramură din portofoliul academic de la UVT. Astfel, UVT este prima universitate din țară care dezvoltă această disciplină, integrând oficial șahul în trunchiul de formare al studenților. Suntem onorați să organizăm conferința specială a vicepreședintelui Federației Internaționale de Șah, o personalitate internațională de primă vizibilitate și un model pentru toate generațiile de șahiști. Vă așteptăm la UVT, de Ziua Timișoarei”, a declarat rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Programul „Liderii șahului @UVT” este o inițiativă prin care Universitatea de Vest din Timișoara își propune să aducă în fața comunității personalități importante din lumea șahului și să inspire noile generații.

[analyse_source url=”https://www.banatulmeu.ro/viswanathan-anand-de-cinci-ori-campion-mondial-la-sah-vine-la-timisoara-intalnire-speciala-cu-publicul-la-uvt/”]


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.