Două proiecte finanțate prin PNRR, finalizate și recepționate la Șag: piste pentru biciclete și dotări pentru școală

[analyse_image type=”featured” src=”http://www.banatulmeu.ro/wp-content/uploads/2026/07/IMG_4629-e1785323469527.jpeg”]

Două proiecte finanțate prin PNRR au fost finalizate și recepționate oficial în comuna Șag. Este vorba despre realizarea a trei kilometri de piste pentru biciclete și dotarea completă a Școlii Gimnaziale Șag.

Primarul comunei Șag, Flavius Roșu, a anunțat că ultimele documente necesare pentru închiderea proiectelor au fost depuse la București.

Azi (n.r. marți, 28 iulie) am fost la București, unde am depus ultimele documente și am reușit să finalizăm și să recepționăm oficial proiectele finanțate prin PNRR. Vorbele devin fapte! Ne bucurăm să vedem încheiate cu succes două investiții majore din fonduri europene nerambursabile, realizate pentru comunitatea noastră”, a transmis primarul Flavius Roșu.

Primul proiect a vizat realizarea a trei kilometri de piste noi pentru biciclete, investiția având o valoare de 2.050.000 de lei. Potrivit administrației locale, traseele sunt finalizate și pregătite pentru a fi folosite pentru deplasarea în comună.

Cel de-al doilea proiect, în valoare de 598.000 de lei, a vizat dotarea completă a Școlii Gimnaziale Șag. Sălile de clasă au fost echipate cu mobilier nou, respectiv scaune, pupitre, catedre și dulapuri, dar și cu tehnică digitală IT, printre care table inteligente, laptopuri, proiectoare și imprimante.

A fost o muncă intensă, dar satisfacția este pe măsură când vedem proiectele terminate și utile locuitorilor din Șag. Continuăm dezvoltarea comunei!”, a mai transmis Flavius Roșu.

[analyse_source url=”https://www.banatulmeu.ro/doua-proiecte-finantate-prin-pnrr-finalizate-si-receptionate-la-sag-piste-pentru-biciclete-si-dotari-pentru-scoala/”]


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.