[analyse_image type=”featured” src=”http://www.banatulmeu.ro/wp-content/uploads/2026/07/utilaj-frezare-sine-tramvai-stpt-e1785312240118.jpg”]
Primăria Timișoara pregătește noi intervenții la infrastructura de tramvai din oraș. Începând din luna august, aproximativ 30 de kilometri de șină vor fi frezați, lucrările având ca scop reducerea vibrațiilor și a zgomotului produs de tramvaie.
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a anunțat că programul intervențiilor a fost stabilit de STPT și va putea fi adaptat în funcție de necesități.
„Sporim confortul pe mai multe linii: în august începem frezarea a 30 km de șină pentru a reduce vibrațiile și zgomotul. Iar acum am dat ordinul de începere pentru o hală de mentenanță a tramvaielor. Va fi construită la depoul STPT din Dâmbovița și va permite lucrări la mai multe tramvaie simultan”, a transmis viceprimarul Ruben Lațcău.
Potrivit viceprimarului, noua hală de mentenanță va fi dotată cu o cale de rulare, un pod rulant cu o capacitate de 5 tone, o groapă tehnică și 12 elevatoare.
Programul intervențiilor de frezare stabilit de STPT include următoarele trasee:
- 700 – Libertății – Prefectură – 3 August;
- Depou Dâmbovița – Preyer – Bulevardul Regele Carol I;
- Bulevardul Regele Carol I – Piața Maria – Catedrală – 700;
- Piața Maria – Doja – Bălcescu;
- Bălcescu – Olimpia – Vidrighin;
- Dâmbovița – AEM;
- Circumvalațiunii – 700.
Viceprimarul Timișoarei susține că investițiile fac parte dintr-un program mai amplu de modernizare și întreținere a infrastructurii orașului.
„În 35 de ani, în România s-a construit foarte puțin pentru mobilitate și, mai grav, greu s-a întreținut ce s-a construit. În Timișoara, facem munca grea – de la poduri care nu au fost vreodată reabilitate, la drumuri care să conecteze efectiv cartiere ale orașului până la investiții care sporesc capacitatea de a întreține investițiile”, a mai declarat Ruben Lațcăău.
[analyse_source url=”https://www.banatulmeu.ro/timisoara-30-de-kilometri-de-sina-de-tramvai-vor-fi-frezati-pentru-reducerea-zgomotului-si-vibratiilor-s-a-dat-ordinul-de-incepere-a-lucrarilor-pentru-noua-hala-de-mentenanta-a-tramvaielor/”]