Adrian Cioroianu, istoric și fost ministru de externe, a participat la dezbaterea despre Adrian Păunescu, personalitate care a revenit, recent, în discuție.

Este vorba despre propunerea IICMER de a elimina statuia lui Adrian Păunescu din Grădina Icoanei din București.

În acest sens, Adrian Cioroianu a amintit despre un articol publicat în Dilema Veche din 2010 despre Păunescu.

Intitulat „Un fenomen al naturii – Păunescu”, articolul face o analiză nuanțată a vieții publice a poetului: de la complexitatea Cenaclului Flacăra, la activitatea sa post 1989.

Articolul este și mai demn de remarcat cu cât Cioroianu a fost adversar politic al lui Păunescu, de-a lungul vieții.

„Într-o vreme în care conceptul de vedetă era trecut la index, el era o vedetă care tuna pe stadioane pînă noaptea tîrziu, recitînd versuri sau slogane care, în gura lui şi-n mintea noastră, chiar sunau mobilizator (măcar cîteva ore, după care vraja se spărgea).

Într-o seară de primăvară, tot la un cenaclu, un tînăr din tribună a luat un steag şi a dat să intre în arenă. Miliţienii i-au ieşit în cale şi l-au blocat. Şi Păunescu a început să ţipe la miliţieni: „Luaţi mîna de pe acest tînăr! Nu sînteţi aici ca să blocaţi tinerii să fluture steagul ţării lor, dacă asta vor“ ş.a.m.d. – adică genul de fraze rebele care lui îi ieşeau foarte bine, iar pe puştani îi încălzea deplin.

Am fost de faţă. Am fost la acel cenaclu, în acei ani. Am fost acolo de bunăvoie, fără convocator şi fără bilete băgate pe gît de la UTC. Cenaclul „Flacăra“ rămîne un fenomen în sine, lung (1000 şi ceva de spectacole?), alambicat şi complex, iar cine-l expediază univoc sub sigla cultului personalităţii conducătorului cred că greşeşte. Sigur că azi e uşor să spui că mergeam la Cenaclu pentru că nu aveam parte de concerte Depeche Mode sau Def Leppard.

Că îl priveam pe Păunescu şutînd baloane pentru că nu puteam vedea baloanele Samanthei Fox, de exemplu. Dar nu cred că Păunescu făcea ca Madonna sau Duran Duran să nu vină atunci în România. Păunescu a fost acuzat de multe, dar dacă o anume generaţie de români a avut cît de cît idee despre un anume mistreţ cu colţi de argint (din poemul altui scriitor!), atunci are şi ceva merite”, a scris Cioroianu.

Istoricul a încheiat astfel:

„Odihnească-se-n pace! nu i se aplică lui Adrian Păunescu. Dacă dincolo e o altă existenţă, el nu se va odihni nicicum. El a fost ca un fenomen al naturii. Precum ploaia de vară, enervantă dacă te prinde cînd îţi vopseşti gardul, sau încîntătoare dacă eşti cu iubita într-un foişor din parcul gol.

A fost precum zăpada de ianuarie, care-i plăcută dacă eşti încotoşmănat pe sanie şi care-i groaznică dacă ai cizmele sparte. În calităţile şi-n contrastele sale, în tumultul şi-n sensibilitatea lui, în ambiţia-i de-a fi peste tot şi-n ascunzişurile lui periodice, acest om n-a avut nimic ordinar.

În el s-a strîns ceva din flacăra şi din melancolia unei jumătăţi de secol XX şi, după cum Istoria l-a urcat sau l-a coborît, iată-l intrînd şi pe el în istoria României recente, pletos şi rubicond şutînd spre o poartă pe care tot el se repede s-o apere”.