Raportul celebru asumat de Cotroceni atrage atenția prin subțirimea sa conceptuală, metodologică, faptică. Conține niște clișee care nu sunt și nici nu pot fi operaționalizate și e guvernat de măreața idee-forță de „ar fi bine să fie bine, pentru că altfel va fi rău dacă va fi rău.”

Totul din perspectiva unui „bine” definit și acela precar, dar, în orice caz, vizibil preocupat să combată „răul”, se-nțelege, populismul/suveranismul/naționalismul.

Pentru că aceasta e amenințarea decisivă la adresa României, din acest motiv economia e ruinată, statul devine tot mai falimentar, anomia se transformă în anxietate și deprimare colective.

Nicio viziune structurală, nicio idee articulată. Clișee și intenții, plus judecăți de valoare de pe poziții de superioritate.

Printre multe alte astfel de clișee e reluată prăfuita evaluare a „narațiunii” și „imaginaruluI” tipic de sec. XIX al originii noastre romane și continuității.

Totuși, chiar nimeni dintre domnii mari de la raport nu știe să folosească Goangăl AI? Să dea cu deștele în tastatură și să vadă dacă „narațiunea” și „imaginarul” originii romane sunt exclusiv de Sec XIX?

Sau erau prezente și oleacă mai în amonte, la cronicari, de pildă? Ureche, Cantacuzino, Cantemir, Costin, sunt ei naționaliști luminați de sec XIX?

De ce împărtășeau cu toții această „narațiune” și acest „imaginar”? Or fi fost și ei proto-georgiști sau ceva…

Faptul că autorii raportului nu au idee despre …originile istoriografiei privind originea romană și continuitatea românilor arată un defect major, structural al modului în care funcționează lumea culturală băștinașă astăzi: prezenteistă, cu un dispreț suveran față de faptele de cunoaștere și intepretare acumulate anterior, fără a fi, totodată, pusă la punct cu bibliografia recentă de specialitate, dependentă intelectual de grup și de statut, clișeistică specifică propagandei de slabă calitate.

O minimală rigoare științifică ar fi însemnat să ia seama la ce s-a descoperit anterior în câmpurile relevante. Dar la noi, nu, instituționalizarea tradiției nu funcționează, pur și simplu.

Orice mărunt emițător de calc aparent academic, ajuns prin grup și statut în față, își închipuie că știința adevărată începe cu el.

De ce s-ar mai deranja să vadă ce au avut de spus predecesorii?

În fine, pe subiect, ca să încheiem circul ăsta trist: îndrăznesc să opinez că primul care a formulat sistematic și critic (raportat la canoanele vremii) teoriile istoriografice ale unității românilor, originii romane și continuității a fost Stolnicul Constantin Cantacuzino.

Stolnic ce aparține unei cu totul alte lumi decât cea a sec XIX, firește.

Așadar, lui i se poate atribui – nu ca exclusivitate, ci ca aprofundare, căci subiectul se regăsește și la alți cronicari sau cărturari, de pildă Cantemir – această „narațiune” și acest „imaginar” formulat, repet, într-o manieră științifică pentru acea vreme, deci cu el se poate începe istoriografia subiectului.

Dar una ar fi povestea pe care o spunem despre noi, care, iarăși, nu începe nici aceea în sec XIX, o poveste care are un rol simbolic și de identitate, așa cum orice cultură/societate/națiune are o poveste despre sine, și alta este istoriografia.

Noi încă nu știm să facem aceste diferențe elementare, dar altfel emitem pretenții de oameni culți.

Analfabetism funcțional? Oh, da…