Victor Ciorbea a depus jurământul ca Avocat al Poporului

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a afirmat că Victor Ciorbea va fi Avocat al Poporului „într-o perioadă delicată a societăţii româneşti”.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a invocat, pe de altă parte, experienţa politică a lui Victor Ciorbea.

Noul Avocat al Poporului a susținut că îşi doreşte în modul cel mai sincer ca, împreună cu ceilalţi colegi, să reuşească să formeze o echipă în adevăratul sens al cuvântului, o echipă unită, de oameni competenţi şi profesionişti, care să îşi îndeplinească atribuţiile constituţionale de a apăra drepturile şi libertăţile cetăţenilor în raporturile cu autorităţile publice.

Victor Ciorbea a fost ales Avocat al Poporului, prin votului dat în 15 aprilie de plenul reunit a celor două Camere ale Parlamentului. Candidatura acestuia a întrunit 306 voturi “pentru” şi două voturi “împotrivă”.

Anterior, Ciorbea fusese numit membru neexecutiv al Consiliului ASF, post din care s-a retras pentru a fi numit Avocat al Poporului.

La alegerile parlamentare din 2012, Victor Ciorbea a fost ales senator din partea PNL într-un colegiu din Bucureşti. Pentru numirea ca Avocat al Poporului, el a fost propus şi susţinut de PSD.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/victor-ciorbea-a-depus-juramantul-ca-avocat-al-poporului-239016


Analyse


2025-12-02 16:05:32

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.