Cezar Ouatu, înscris în PSD: Alchimia interumană între mine şi PSD Prahova este foarte importantă

 

Cezar Ouatu, care a reprezentat România la concursul Eurovision anul trecut, a fost primit miercuri după amiază în PSD, în cadrul unei şedinţe la care a participat preşedintele PSD Ploieşti, Iulian Bădescu, informează Mediafax.

Artistul a declarat jurnaliştilor, la sediul PSD Ploieşti, că a intrat în rândul PSD datorită ideilor sale politice de stânga.

Crezul social-democrat făcea parte din mine de ceva vreme, din familie, de fapt. Decizia nu a fost una peste noapte, nici din punct de vedere strategic, interesat, oportunistic. Nu este o alegere pripită, este o alegere la care am stat ore, zile, nopţi şi m-am gândit, a afirmat solistul.

El a spus că nu a primit o propunere din partea partidului pentru a se înscrie, ci a devenit membru PSD de bunăvoie şi nesilit de nimeni, cum se zice, intrând în PSD Ploieşti întrucât este ploieştean.

Întrebat ce anume şi-a propus să facă în politică şi unde doreşte să ajungă ca politican, Cezar Ouatu a spus că are obiective personale, dar nu şi-a propus ceva anume.

„Este prematur să mă gândesc unde voi ajunge, dacă, ce şi cum. Efectiv am anumite obiective personale. În primul rând, susţinerea pe care o putem avea reciprocă. Eu cred că multă lume zice ce legătură are politica cu arta. Are o legătură. Cred că înainte de toate suntem oameni, avem suflete. Muzica pe care o cânt face să vibreze zeci de mii de oameni. Ceea ce vreau să fac împreună cu PSD este să aduc, în afară de beneficiile sufleteşti, de care avem nevoie la un moment dat, nu numai politice, şi un beneficiu la nivel naţional. Cred că suntem văzuţi bine până la un moment dat din punct de vedere cultural, după care lumea uită cine suntem, recurg la acele acte de xenofobie, românii ţiganii etc. Vreau să arăt lumii întregi, împreună cu echipa şi cu familia PSD că suntem un popor plin de talente şi mai ales avem un potenţial intelectual peste media europeană, a spus Cezar Ouatu.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/cezar-ouatu-inscris-in-psd-alchimia-interumana-intre-mine-si-psd-prahova-este-foarte-importanta-240014


Analyse


2025-03-21 13:17:08

General Sentiment: neutral (score: 0.1 magnitude: 1)

Subject: Cezar Ouatu se alatura PSD

Entity Sentiment:

  • Cezar Ouatu: positive (score: 0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 5)
  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 4)
  • PSD Prahova: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Iulian Badescu: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Eurovision: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Mediafax: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Ploiesti: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 2)

Classification:

  • Politics
  • Entertainment

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Cezar Ouatu s-a inscris in PSD, subliniind importanta alchimiei interumane cu PSD Prahova si dorinta de a aduce beneficii culturale si nationale.

Summary: Cezar Ouatu, cunoscut pentru participarea sa la Eurovision, s-a alaturat PSD, subliniind ca decizia sa nu a fost una pripita, ci bazata pe convingeri social-democrate de lunga durata. El a mentionat ca nu a fost influentat de nimeni sa se inscrie in partid si ca doreste sa contribuie la imbunatatirea imaginii culturale si intelectuale a Romaniei. Ouatu a subliniat legatura dintre arta si politica si a exprimat dorinta de a aduce beneficii nu doar politice, ci si sufletesti si nationale.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.