Traian Băsescu: Victor Ponta mi-a cerut să îi fiu naş

Preşedintele a spus, la un post de televiziune, că ceea ce nu şi-a imaginat la Victor Ponta a fost “dimensiunea găoşeniei, cât de găunos este”.

Traian Băsescu a relatat că premierul obişnuia să vină la el „ca un pisicuţ”.

Să mă întrebe dacă poate să candideze la Primăria Capitalei, dacă nu mă înşel foarte tare şi dacă aş vrea să îi fiu naş. Era un pisicuţ (..) Pur şi simplu s-a cerut să vorbească cu mine şi l-am primit, eram parlamentar de opoziţie. Cum şi-a lăsat soţia însărcinată în şase luni ca să se însoare cu fiica unui prea puternic din PSD la el nu trebuie să ne mire, cum nu trebuie să ne mire şi modul în care s-a cam muşamalizat aventura lui şi relaţia lui cu Dumnezeu să îl ierte procurorul Panait”, a spus președintele, potrivit Mediafax.

Traian Băsescu a mai spus că bănuieşte că dosarul Panait este „închis forţat”, mai ales că mătuşa procurorului a declarat că actualul premier este ultimul om care l-a văzut pe procuror în viaţă.

Preşedintele a mai spus că premierul ar fi cel care ar trebui să facă declaraţii pe acest subiect.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/traian-basescu-victor-ponta-mi-a-cerut-sa-ii-fiu-nas-240503


Analyse


2025-03-21 16:20:45

General Sentiment: negative (score: -0.6 magnitude: 1.5)

Subject: Declaratii controversate Basescu

Entity Sentiment:

  • Traian Basescu: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 4)
  • Victor Ponta: negative (score: -0.7 magnitude: 0.9, occurrence: 5)
  • procuror Panait: negative (score: -0.5 magnitude: 0.6, occurrence: 2)
  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Mediafax: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Controversy

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Derogatory,Harm & Tragedy

Excerpt: Traian Basescu a declarat ca Victor Ponta i-a cerut sa ii fie nas, criticand dimensiunea gaoseniei acestuia si mentionand relatia sa cu procurorul Panait.

Summary: Traian Basescu a afirmat ca Victor Ponta i-a cerut sa ii fie nas, descriindu-l pe Ponta ca fiind ‘gaunos’ si ‘un pisicut’. Basescu a mentionat ca Ponta a venit la el pentru a discuta despre candidatura la Primaria Capitalei si a sugerat ca dosarul Panait ar fi fost inchis fortat, avand in vedere ca Ponta ar fi fost ultima persoana care l-a vazut pe procuror in viata. Basescu a subliniat ca Ponta ar trebui sa faca declaratii pe acest subiect.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.