[analyse_image type=”featured” src=”https://blitz24.ro/wp-content/uploads/2023/07/plic-cu-bani.jpg”]
Ratele la bancă au fost crescute artificial, iar povara pe umerii românilor devine tot mai greu de dus.
Prețurile au crescut exploziv și niciun român nu este dispus să protesteze.
În încercarea de a-și păstra creditele sub control și de a evita executarea silită, un număr record de români cere ajutorul pentru a renegocia contractele.
Potrivit datelor Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar, în doar șase luni, peste 2.000 de cereri de negociere au fost depuse de consumatori. Vorbim despre o creștere de 40% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Românii caută soluții disperate: vor rate lunare mai mici, dobânzi reduse sau chiar ștergerea unei părți din datorie.
Din totalul cererilor, 1.400 au vizat băncile, iar 600 au fost trimise către IFN-uri.
CITEȘTE ȘI Firmă de construcții din Buzău tun de milioane de euro în județul Tulcea
Dacă băncile au început să fie deschise la dialog , cu sute de dosare încheiate prin înțelegeri amiabile , situația la IFN-uri este radical opusă.
Deși au primit peste 600 de solicitări de negociere, instituțiile financiare nebancare au refuzat, practic, orice discuție.
Nu au acceptat niciun dosar pentru mediere.
În schimb, acolo unde s-a negociat, rezultatele au fost consistente.
Câștigul mediu pentru un client a fost de 2.700 de euro, iar beneficiile totale acordate în urma acestor înțelegeri s-au apropiat de un milion de euro.
Un semnal clar este că, pentru cei care se confruntă cu probleme financiare, negocierea poate fi salvarea, cel puțin în relația cu băncile.
[analyse_source url=”https://blitz24.ro/national/politica-impusa-de-bolojan-si-usr-distruge-romania/”]