[analyse_image type=”featured” src=”https://zdvi.cname.ro/_/vrancea-si-lumina-credintei-marturia-emotionanta-a-scriitorului-dan-sandu-despre-intalnirea-cu-parintele-arsenie-papacioc/mediaPool/uMQQHxg.jpg”]
Vrancea și lumina credinței: mărturia emoționantă a scriitorului Dan Sandu despre întâlnirea cu Părintele Arsenie Papacioc
|
Colaboratorul Ziarului de Vrancea, scriitorul băcăuan Dan Sandu, evocă într-un text de profundă trăire duhovnicească personalitatea unuia dintre cei mai iubiți duhovnici ai României. Articolul este o confesiune despre credință, speranță și puterea luminii care învinge întunericul sufletului.
„ …Am văzut lumina…”
…Un veac „ cu moartea pre moarte călcând” –
Pictez cu pietate aceste rânduri ce se vor iconice, în loc să mi se legene făptura gândului între nemărginirea stelelor şi “cuminţenia pământului”, care, mai adesea, pune între noi, muritorii de rând, semn de egalitate întru cele mărunte şi fireşti: dragoste şi frustrare, bucurie si deznădejde, lumini şi umbre.
Cu aceste frământari şi impulsuri sufleteşti, îmi îndrept gândul spre Cuviosul Părinte Arhimandrit ArseniePapacioc – figură emblematică a spiritualitaţii românesti, acum, când sădește în aureola veacului izbânzi monastice, alături de alţi corifei ai creştinătăţii noastre.Vine pe lume la 15 august 1914 (în preajmna Marelui Măcel Mondial!), într-o familie numeroasă, fiind al şaptelea copil al soţilor Vasile și Stanca. Imaginea satului natal – Misleanu-Perieţi, din necuprinsul Ialomiţei, avea să-l fascineze, mai apoi, tot restul vieţii. Bărăganul Ialomiţei atrăgea ca un magnet! Aici prinde contur paradisul primordial, aici coborau cu turmele şi se înfrăţeau păcurarii ardeleni şi armânii din Machidonia, aici îsi juruiau credinţă şi prieteşug străvechii români contemporani cu hronicul Mioriţei. Pruncul cu “dor de Hristos” se remarca, de la vârstă fragedă, prin aptitudini intelectuale şi fizice, în el crescând, neîncetat, dorinţa (refuzată initial!) de a sluji Domnului, la vreo mânăstire.
Tânarul Anghel (ce nume predestinat, ÎNGER, adică!), intră în cinul călugăresc la 15 ianuarie 1947, la Mânăstirea Cozia şi primeşte tunderea în monahism, doi ani mai târziu, la Mânăstirea Antim-Bucureşti, “prin aprobarea expresă a Patriarhului Iustinian”.Un an mai târziu – în data de 26 septembrie 1950 – este hirotonit preot, “pe seama Mânăstirii Slatina-Suceava”, (de ziua Sfântului Ion Evanghelistul), la recomandările părinților Ilie Cleopa si Paisie Olaru, care văd în preaumilul monah pe cel chemat să ziduiască cetate de credinţă şi “turnuri de frăţie”, spre ajutorarea atâtor suflete în derivă.
După mulţi ani de închisoare nedreaptă şi prigoană comunistă, părintele Arsenie îşi poartă cu smerenie Cuvântul lui Dumnezeu, ca preot paroh, prin Ardeal, după care vine preot la Mânăstirea Cheia. Ajunge, mai apoi, după numeroase peregrinări, monah la mânăstirea Cernica – un an și jumătate.
In tot acest timp s-a bucurat de prietenia și ajutorul dezinteresat al stareţului Ilie Cleopa, cel “care a învăţat lumea să ştie să moară!”. Din anul 1976 este preot slujitor şi duhovnic la Mânăstirea Sfânta Maria din Techirghiol.
Ştiam câte ceva despre Părintele Papapcioc mai mult din auzite, şi aceasta numai după “optzeşinouă”, când am scăpat din vântoasa pustiului roşu. Și iată că am primit dreapta întâmpinare a Preacuviosului într-un moment destinic, în tihna mânăstirii de la Pont, aprinzându-mi “sufletul de bucurie, dăruindu-mă rugăciunilor Maicii Domnului, apărareaneajunsă a noastră, a celor slabi”!… Am avut privilegiul să-i fiu în preajmă câteva zile, să mă aflu sub oblăduirea ultimului mare Sfânt trăitor pe pământ românesc. L-am aflat într-o convalescenţa prelungită, înconjurat de dragostea celor din jur. Norod din toate părţile lumii aştepta, cu orele, ca el să iasă în pridvorul chinoviei în care-şi purta suferinţa (si bucuria!) alintului printre cărţi şi să primească mângâierea din milostivirea preafericitului părinte. Bătrani şi tineri, teferi şi bolnavi, mireni şi feţe bisericesti, toți aşteptau cu luare – aminte, pregătiţi, parcă, pentru spovadă şi împărtăşanie. Mulţi lăcrimau şi-şi rupeau durerile în gând, sub mâna firavă şi sub verbul încărcat cu har al celui trimis de Dumnezeu să le smerească inima…Când mi-a venit rândul să primesc binecuvântarea, viscolul împietrit în mine s-a topit ca o statuie a iernii, în zile de vară, pumn de ţărână amestecată cu lacrimi şi dor de eternitate m-am petrecut după umbră, am devenit uşor ca fulgul şi m-am supus rugăciunii cu umbletul moale din catifeaua versetelor izvorâte ireal de molcom, parcă, din toată fiinţa Sfântului: ”… Nuteveitemedefricadenoapte, desăgeatacezboară ziua/ Delucrulceumblă înîntuneric, demolimacebântuieîntruamiază…”.Ascultam şi mai mult simţeam, extaziat, ca fără de mine, cu toată făptura, “vedeam” smerit, aievea, blândeţea, bunătatea şi iubirea marelui Duhovnic. Când am sărutat mânuţa diafană a păstorului de suflete, ştiam că dușmanii îmi sunt departe, “duşi pe pustii”, spectre ale întunericului biruit de Lumină.
Suferind, se vedea bine, zilnic ieşea în pridvor pentru a blagoslovi credincioşii. Avea şi momente de serafică mulţumire, când adăsta mai mult pe treptele chiliuţei, mângâiat de razele soarelui spre apus şi scruta cu înţelegere forfota celor veniţi la închinare. O scenă memorabilă am surprins-o în liniştea unei amiezi aţipite-n mireasma potopului de flori din grădina mânăstirii, când Preacucernicul s-a prefăcut deranjat de anturajul ce-l venera în tăcere şi nu se dădea dus cu niciun chip din preajma Sfinţiei Sale. Şi-a strans el atunci puterile şi a ridicat glasul, mucalit: ”Ce v-aţi întepenit aici? Ia vedeti, c-acuşi vă-mbrac pe toţi, în negru…!” După care a prins a zâmbi cu multă multumire, ca după o poznă bine ticluită, ochii i-au râs în cap şi … s-a pornit un haz general! Lumea a gustat gluma, fiecare încerca să-şi justifice prezenţa lângă Părintele şi nu s-a supărat nimeni .Nici că se putea altfel!
Închei cu gândul că Sfântul Arsenie îşi va oglindi etern frumuseţea spiritului său în ochii rândunelelor găzduite sub streaşină de mânăstire şi sper că profunzimea cugetărilor sale se va preface, pe înțelesul tuturor, într-un cântec al iubirii şi al speranţei: ”Aşapăcătoscumeşti, Dumnezeu e cuadevăratmultiubitorşi, pentrucăÎlrecunoşti, MultmilostivşiIertător, tevacăutaEl, Singur, tevagăsi, tevaîmbrăţişa…şitevaiubimaimultdecâtpealteoi, pentrucătu, defapt, nuL–aipărăsit…”.
Dan Sandu
Citiți și:
VIDEO Astăzi despre: Unul dintre cei mai importanți duhovnici ai ortodoxiei române: Arsenie Papacioc
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
Vrancea nu l-a uitat: 21 de ani de la dispariția profesorului Ionel Sîrbu, istoricul care a marcat educația și societatea civilă
De același autor
Vrancea și ecoul „Doinei” lui Eminescu: povestea unui act de curaj cultural care a dus poezia națională până în India
Anunțuri ZdV Premium
Raporteaza comentariu
In curs de procesare…[analyse_source url=”https://ziaruldevrancea.ro/special/educatie/vrancea-si-lumina-credintei-marturia-emotionanta-a-scriitorului-dan-sandu-despre-intalnirea-cu-parintele-arsenie-papacioc”]