[analyse_image type=”featured” src=”https://www.monitoruldevrancea.ro/wp-content/uploads/2026/07/apel-biserica.jpg”]
Primarul municipiului Adjud, George Nica, a vizitat la finele săptămânii trecute șantierul Bisericii „Sfântul Dumitru”, cea mai veche biserică din Adjud, un simbol al identității locale care poartă hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, protectorul acestui municipiu.
„M-am bucurat să văd că lucrările de consolidare și reabilitare ale acestui reper spiritual și istoric al Adjudului avansează, mai ales că – încă de la deschiderea acestui șantier, am considerat că această reabilitare este o datorie obligatorie față de trecutul nostru și față de generațiile care vor veni.
Din acest motiv, la inițiativa mea, Consiliul Local al Municipiului Adjud a alocat parte din fondurile necesare pentru susținerea acestor lucrări. Pe parcursul execuției însă, specialiștii au descoperit o serie de probleme structurale care nu puteau fi observate inițial, motiv pentru care sunt necesare lucrări care nu au fost prevăzute.
La rândul lor, aceste lucrări presupun costuri suplimentare pe care Parohia nu le poate acoperi din fonduri proprii. De aceea, consider că este momentul ca întreaga comunitate să se implice și să sprijine finalizarea acestui proiect atât de important pentru municipiul nostru”, a transmis primarul municipiului Adjud, George Nica.
Fiecare sprijin, indiferent de valoarea lui, va fi o contribuție importantă pentru păstrarea celui mai vechi lăcaș de cult din Adjud.
Contul Parohiei „Sfântul Dumitru”: RO47BTRLRONCRT0339874201, deschis la Banca Transilvania, Agenția Adjud
„Cu ajutorul lui Dumnezeu și sprijinul oamenilor, Biserica Sfântul Dumitru din Adjud va rămâne în picioare, vie și plină de har, pentru toți cei care cred.
Vă mulțumesc tuturor celor care ați sprijinit până acum acest proiect și îi încurajez pe toți cei care pot să se alăture acestui efort comun. Sunt convins că împreună vom reuși să lăsăm generațiilor viitoare o biserică restaurată, trainică și demnă”, a mai precizat primarul George Nica.
[analyse_source url=”https://www.monitoruldevrancea.ro/2026/07/21/video-primarul-george-nica-este-momentul-ca-intreaga-comunitate-sa-sprijine-reabilitarea-bisericii-sfantul-dumitru/”]