Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Ciucu: Ceban de la Chişinău a aflat înaintea lui Bolojan că Veştea va fi nominalizat premier

Rodica Condurache
19 iul 2026109 vizualizări

Ce spune edilul capitalei Republicii Moldova

Ciprian Ciucu afirmă că primarul Chişinăului, Ion Ceban, a ştiut cu câteva ore înaintea conducerii PNL despre nominalizarea lui Adrian Veştea pentru funcţia de prim-ministru. Ion Ceban a reacţionat, duminică, pe Facebook, spunând că nu are „nicio idee” la ce se referă Ciucu.

Ciprian Ciucu a fost întrebat, într-un interviu acordat unui post de televiziune, care a fost reacţia sa când a aflat că Adrian Veştea a fost nominalizat pentru funcţia de prim ministru. “Un şoc. Eram la Singapore – o să vă dau o ştire acum, nu pot să o probez, dar credeţi-mă pe cuvânt că nu am cum să inventez aşa ceva – e un foarte frumos acolo amplasament, (…) eram la o conferinţă, prima conferinţă şi vine domnul Ceban, primarul Chişinăului: ce faceţi domnul Ciucu? Mulţumesc, bine, dumneavoastră? Văd că sunteţi pe gânduri şi scrieţi acolo? Şi zic: da, tocmai am aflat că preşedintele României, fără ca noi să ştim – că vorbisem cu Ilie Bolojan şi cu Dan Motreanu – l-a nominalizat pe domnul Veştea prim ministru. Zice: aa, nu ştiai? Păi nu! Zic: tu ştiai? Zice: da, eu ştiam ceva, că ştiam de vreo câteva ore. Zic: cum aşa? Şi-mi arată telefonul. Domnul Ceban de la Chişinău – acuma îmi pare rău, poate comit faţă de omul ăsta o indiscreţie – mi-a arătat telefonul şi îi scrisese cineva Veştea, deci domnul Ceban de la Chişinău a aflat înaintea lui Ilie Bolojan, înaintea mea şi a lui Dan Motreanu că va fi nominalizat premier al României”, a afirmat Ciprian Ciucu la Digi 24.

Acesta spune că a fost “de două ori şocat”, o dată de modul în care s-a făcut nominalizarea, fără ştirea conducerii PNL, şi a doua oară pentru că edilul Chişinăului era informat despre lucruri pe care conducerea PNL nu le cunoştea.

Ion Ceban a recţionat, duminică, pe reţelele de socializare, spunând că nu are “nicio idee” la ce se referă primarul Bucureştiului.

“Urmăresc declaraţiile făcute în spaţiul public la adresa mea, în care aş fi învinuit, în mod nejustificat, precum că aş avea vreo implicare în criza politică din România. Nu am nicio idee la ce se referă primarul Bucureştiului şi cum aş fi implicat? Consider aceste declaraţii ca fiind nefondate şi lipsite de orice bază reală. Am discutat cu domnul Ciucu despre proiecte şi discut cu foarte multă lume din România: politicieni, reprezentanţi din mediul academic, persoane notorii, dar asemenea declaraţii sunt ieşite din comun. Îmi exprim speranţa sinceră ca România să depăşească cât mai curând această situaţie de criză, în interesul cetăţenilor săi şi al stabilităţii regionale”, a scris Ion Ceban.

Rareş Bogdan: Noi nu dorim să plecăm din PNL

„Nu putem să ne batem pe o zonă ideologic-doctrinară cu cei din SENS şi cei din USR, România are un public progresist de maxim 15-20%”, susține europarlamentarul

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a declarat, duminică, despre Platforma liberal-conservatoare anunţată de liberalul Alin Tişe, în interiorul partidului, că ei nu doresc să plece din PNL şi nu doresc să constituie o altă forţă politică, ci doresc pur şi simplu să existe o dezbatere liberă de idei, el arătând că eşecul politicilor lui Bolojan de creştere a taxelor este evident. Nu putem să ne batem pe o zonă ideologic-doctrinară cu cei din SENS şi cei din USR, România are un public progresist de maxim 15-20%, mai spune Rareş Bogdan.

Rareş Bogdan a fost întrebat dacă se conturează un curent al lui Ilie Bolojan ca şi candidat la alegerile prezidenţiale. “Un curent progresist, sigur, nu e de acuzat, un curent care urmează aceeaşi linie cu a domnului Trudeau, fie-i ţărâna politică uşoară, sau cu a domnului Macron, care în şase luni, nouă luni de zile, părăseşte Palatul Élysée. Un curent similar cu a doamnei Kamala Harris, un curent similar cu a domnului Peter Magyar, sau a doamnei Maia Sandu din Moldova, care se îndepărtează de baza Partidului Naţional Liberal, care se duce într-o zonă neoprogresistă, neomarxistă, de stânga, care a reuşit să aducă la conducerea guvernului, din patru miniştri, doar un singur liberal şi un fost liberal, respectiv pe Cătălin Predoiu liberal şi pe Alexandru Nazare, fost liberal, intrat în Consiliul de Administraţie al BNR, restul miniştrilor fiind din afara Partidului Naţional Liberal, deoarece cei 284.000 de membri ai PNL nu erau niciunul capabil să intre în guvernul Bolojan, cu consilieri, mai toţi, care au postat, sau care au avut poziţionări dure împotriva Statelor Unite şi care au condamnat politicile Statelor Unite, singura ţară care, de-a lungul istoriei noastre, a fost alături”, a spus Rareş Bogdan, la Antena 3, despre direcţia în care partidul merge sub conducerea lui Ilie Bolojan.

Rareş Bogdan a fost întrebat despre platforma liberal-conservatoare, anunţată de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe. “Noi nu dorim să plecăm din Partidul Naţional Liberal, nu dorim să constituim o altă forţă politică, dorim pur şi simplu să existe o dezbatere liberă de idei, să venim cu ideile noastre care sunt foarte aproape de baza partidului. Nu putem să ne abandonăm electoratul din zona rurală, semi-urbană, respectiv din zona urbanului mic, nu putem să ne abandonăm cei 1100 de primari, nu putem să ne batem pe o singură zonă ideologic-doctrinară cu cei din SENS şi cei din USR, pentru că România are un public progresist de maxim 15-20%”, a menţionat Rareş Bogdan.

Eurodeputatul l-a acuzat pe Ilie Bolojan de “eşec al politicilor de creştere a taxelor”. “Din păcate, eşecul politicilor domnului Bolojan de creştere a taxelor este evident. În momentul ăsta, HORECA este la pământ. În momentul ăsta, micii întreprinzători din România suferă, tot ce înseamnă antreprenoriat românesc suferă. Nu avem investiţii majore. Nu am înţeles că singura şansă a României este creşterea gradului de investiţii atrase spre această ţară, şi nu creşterea impozitelor şi taxelor”, a subliniat europarlamentarul PNL.

Elevii români au obţinut o medalie de aur, trei de argint şi două de bronz la Olimpiada Internaţională de Matematică

Elevii din echipa României au obţinut o medalie de aur, trei de argint şi două de bronz la Olimpiada Internaţională de Matematică, desfăşurată în China, anunţă Ministerul Educaţiei.

“O medalie de aur, trei de argint şi două de bronz pentru România, la Olimpiada Internaţională de Matematică 2026! Bravo, David-Vlad Mărghidan, Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti, medalie de aur; Mihai Alexandru Ardelean, Colegiul Naţional «Onisifor Ghibu» Oradea, judeţ Bihor, medalie de argint; Radu Ionuţ-Stoleriu, Colegiul Naţional «Emil Racoviţă» Iaşi, medalie de argint; David Ghibu, Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti, medalie de argint; Emanuel Mazăre, Colegiul Naţional «Alexandru Odobescu» Piteşti, Argeş, medalie de bronz; Andrei Vila, Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti, medalie de bronz”, au transmis reprezentanţii Ministerului Educaţiei, luni, într-o postare pe Facebook.

Echipa României a fost condusă de conf. univ. dr. Cătălin Gherghe de la Facultatea de Matematică şi Informatică a Universităţii din Bucureşti (Leader), lector Mihai Chiş de la Facultatea de Informatică din Timişoara (Deputy Leader) şi de Lucian Ţurea, Societatea de Ştiinţe Matematice din România.

Cea de-a 67-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Matematică s-a desfăşurat în perioada 10-21 iulie, la Shanghai, în China, cu participarea a 666 de concurenţi din peste 120 de ţări.

La nivelul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, coordonarea olimpiadei a fost asigurată de Direcţia Olimpiade, Concursuri, Parteneriate şi Educaţie Extracurriculară, prin prof. Elisabeta Ana Nagy, inspector MEC. Ministerul Educaţiei a menţionat că sprijină participarea loturilor naţionale ale ţării noastre la olimpiadele internaţionale prin acoperirea taxelor de participare şi a costurilor deplasărilor, diurnă aferentă zilelor de şedere, precum şi în organizarea şi desfăşurarea etapelor ce preced olimpiadele internaţionale – etapele locale/ judeţene/ municipale şi naţionale ale acestor competiţii.

Cluj: Tânăr de 23 de ani reţinut şi apoi plasat sub control judiciar, după ce a ameninţat-o pe fosta sa concubină

Un tânăr în vârstă de 23 de ani din judeţul Cluj a fost reţinut şi apoi plasat sub control judiciar, într-un dosar în care este cercetat pentru ameninţare, după ce a sunat-o pe fosta sa concubină şi i-a promis că o bate. Fata are 16 ani şi obţinuse ordin de protecţie, care însă nu prevedea interdicţia de a o contacta. “Din verificările efectuate a reieşit că, la data de 18 iulie a.c., în jurul orei 19.00, tânărul de 23 de ani, din comuna Apahida, i-ar fi adresat ameninţări cu acte de violenţă unei minore de 16 ani, din aceeaşi comună, fostă concubină, în cadrul unui apel video. Totodată, din cercetări a rezultat că pe numele tânărului era emis un ordin de protecţie provizoriu monitorizat electronic, însă acesta nu prevedea interzicerea oricărei forme de contact între cele două persoane”, informează, duminică, reprezentanţii Poliţiei Cluj.

Duminică, 19 iulie, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Apahida l-au reţinut pe bărbat în dosarul penal în care este anchetat pentru comiterea infracţiunii de ameninţare. Ulterior, el a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, cu monitorizare electronică.

O femeie luată de viitură în Buşteni a suferit mai multe fracturi

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat duminică, despre femeia luată de ape şi salvată de echipele de intervenţie, în urma inundaţiilor din zona Buşteni, că aceasta a suferit fracturi la nivelul membrelor inferioare şi a fost preluată de un echipaj SMURD.

“Avem o singură persoană care este rănită, din informaţiile pe care le am, situaţia fiind în dinamică. Este o persoană de sex feminin, care a fost luată de viitură, dar salvată. A rămas cu fracturi la nivelul membrelor inferioare, fiind preluată de un echipaj SMURD. Alte două persoane în vârstă au fost salvate din maşina care a fost luată de ape şi se află în siguranţă şi mai sunt alte 10 persoane care au fost evacuate sau s-au autoevacuat din maşinile luate de viitură”, a declarat Raed Arafat, la TVR INFO. “Nu avem, la acest moment, informaţii despre persoane dispărute şi nu avem victime”, a mai spus şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Potrivit lui Raed Arafat, din ultimele informaţii pe care le are de la colegii de la faţa locului, ploile au încetat sau sunt mai puţin intense şi încep să scadă. “Noi vom avea acolo resursele şi personalul necesar pentru a veni în sprijinul comunităţii şi a populaţiei care a fost afectată de viitura respectivă şi o să vedem dacă este nevoie de suplimentarea personalului”, a subliniat Arafat.

A murit Mircea M. Ionescu, dramaturg şi comentator sportiv

Dramaturgul şi comentatorul sportiv Mircea M. Ionescu a încetat din viaţă, a anunţat Uniunea Scriitorilor din România.

Născut în 1945, absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii Bucureşti, Mircea M. Ionescu (MMI pentru apropiaţi) a fost un prolific dramaturg, jucat pe multe scene din ţară şi străinătate, dar şi un apreciat comentator sportiv şi cronicar al sportului. A fost redactor la ziarul “Sportul” şi comentator la TVR. A fost jucător şi arbitru de fotbal. La începutul anilor 1980 a emigrat în SUA unde a lucrat o vreme ca taximetrist de noapte şi a fondat un ziar de sport în limba română. Şi-a relatat experienţa americană într-un roman şi mai multe piese.

A revenit în ţară după 1990, continuând să scrie literatură şi să comenteze fenomenul sportiv în diferite publicaţii şi la posturi TV. A fost director al Teatrului din Giurgiu unde a impus un repertoriu de dramaturgie română contemporană.

Interviurile din comisiile de selecţie ale MApN vor fi filmate

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, anunţă că a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul de ministru prin care, pentru transparenţă şi corectitudine, vor fi filmate interviurile din comisiile de selecţie ale MApN. ”Modernizarea Armatei Române nu înseamnă doar echipamente noi, ci şi reguli noi. Am convingerea că instituţiile puternice se construiesc prin transparenţă şi merit, iar acesta este încă un pas în această direcţie”, afirmă el.

”O abordare nouă: a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul de ministru prin care am decis ca interviurile din comisiile de selecţie ale MApN să fie filmate. În toată ţara, în toate unităţile. De ce? Pentru a elimina orice urmă de subiectivism şi pentru a închide definitiv abordarea de tipul «nu contează ce notă iei la scris, poate că, dacă nu eşti cine vor ei, te pică la interviu»”, a afirmat Radu Miruţă, luni, într-o postare pe Facebook. El a menţionat că, începând din 1 august, comisiile de selecţie din Ministerul Apărării sunt obligate să înregistreze interviurile. ”Modernizarea Armatei Române nu înseamnă doar echipamente noi, ci şi reguli noi. Am convingerea că instituţiile puternice se construiesc prin transparenţă şi merit, iar acesta este încă un pas în această direcţie”, a adăugat el.

Medicii celui mai mare spital din Moldova facă apel pentru donarea de sânge

Coordonatorul UPU-SMURD Iași, doctor Diana Cimpoeșu, atrage atenția că stocurile de sânge au ajuns la un nivel critic în această perioadă de vară și face apel la persoanele sănătoase să doneze pentru a salva vieți.

Diana Cimpoeșu atrage atenția că Spitalul ‘Sf. Spiridon’, unul dintre cele mai mari spitale din țară, consumă zilnic cantități importante de sânge pentru tratarea pacienților aflați în stare gravă. ‘Sângele este necesar în special pentru cazurile de chirurgie, ortopedie-traumatologie, gastroenterologie și hematologie, dar și pentru pacienții care ajung în Unitatea de Primiri Urgențe în șoc hemoragic. În astfel de situații, sângele din grupa 0 negativ este administrat imediat, înainte ca grupa sanguină a pacientului să poată fi stabilită’, a declarat, pentru Agerpres, prof.univ.dr. Diana Cimpoeșu.

Conform acesteia, perioada concediilor reprezintă o problemă majoră, mai ales în lunile iulie și august, când numărul donatorilor scade considerabil, în timp ce numărul urgențelor rămâne ridicat. Pentru a asigura tratamentul pacienților, Spitalul ‘Sf. Spiridon’ primește permanent unități de sânge și din alte județe ale Moldovei, în condițiile în care aici sunt transferați numeroși bolnavi cu traumatisme severe, hemoragii digestive sau alte afecțiuni care necesită transfuzii de urgență. ‘Sângele este salvator de viață. Prioritizăm în primul rând cazurile. Există un stoc de urgență, dar este foarte redus. Aducem sânge din toate județele Regiunii de Nord Est, pentru că și pacienții vin din județele învecinate, în primul rând cei cu traumă, gastroenterologie, șoc hemoragic, sângerări digestive importante. Există situații în care intervențiile chirurgicale, în special cele din ortopedie sau chirurgie, sunt amânate cu una-două zile, până când poate fi asigurat necesarul de sânge pentru pregătirea preoperatorie sau pentru eventualele hemoragii care pot apărea în timpul operației’, a precizat Diana Cimpoeșu.

Deputat AUR, supărat că ministra Mediului: Fratelli, unde toți ne-am petrecut vacanțele, este o locație iconică

Deputatul AUR Eduard Koler s-a arătat supărat după ce ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat sancțiuni pentru terasele de lux de pe litoral care nu respectă regulile. Koler a sărit în apărarea celebrelor terase Fratelli, LOFT și Nuba, cunoscute pentru prețurile astronomice, notează g4media.ro. „Fratelli, unde toți ne-am petrecut vacanțele de-a lungul timpului este o locație iconică a litoralului românesc, și un exemplu despre cum ar trebui să arate industria Horeca din România. S-a trezit neomarxista asta să o dărâme. Dărâmați, mă, și LOFT și Fratelli și Nuba, și puneți rogojini pe nisip ca să stăm ca Rahan sau ca Tarzan cu frunze la chiloții tricotați din lână pe stilul bio, eventual cu ochiuri cat mai largi să vadă și chiorpalia asta ce își dorește cu atâta ardoare”, a scris Eduard Koler pe facebook. El a avut și un derapaj cu tentă sexuală la adresa ministrei Buzoianu. Koler este acționar în compania Queen Horeca Management SRL, potrivit declarației sale de interese. Compania operează un hotel cu restaurant. Deputatul AUR e asociat cu firma D Craig Holding, deținută de Sacha Dragic, fondatorul și CEO-ul companiei de pariuri SuperBet.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.