Pe 20 iulie, Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sf. Ilie Tesviteanul, scrie Basilica.

Sfântul Proroc Ilie a fost fiul lui Sovah, din cetatea Tesva, din Galaad, dincolo de Iordan, de unde şi numele Prorocului: Ilie Tesviteanul. A trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea lui Ahab, regele iudeilor (c. 874-853 î.Hr.).

Acest rege îşi luase de soţie o feniciană, Izabela din Sidon, femeie închinătoare la Baal, unul din zeii principali ai fenicienilor. Ea îndemna pe rege să părăsească vechea credinţă a iudeilor, în Dumnezeul cel adevărat, şi să se închine lui Baal, și regele și tot poporul să-l urmeze, întorcându-se de la Dumnezeu.

Regele, preţuind mai mult deşertăciunea lumii acesteia, decât mântuirea sufletului său, a părăsit credinţa cea adevărată şi, îmbrăţişând el însuşi legea idolească, a dat poruncă şi mult ajutor spre aducerea poporului credincios la închinarea idolilor, prigonind pe apărătorii dreptei credinţe, ridicând temple păgâne, pretutindeni pe pământul lui Israel, şi ţinând în mare cinste pe slujitorii lui Baal.

S-a ridicat atunci, la chemarea Domnului, Sfântul Ilie Prorocul care, venind la curtea regelui, îl mustra, prin cuvinte aspre, pentru rătăcirea lui. Dar văzând că nu poate aduce pe rege la calea cea dreaptă a credinţei strămoşeşti, l-a vestit că se va abate asupra ţării o foamete mare, care va ţine trei ani şi jumătate, ca pedeapsă pentru lepădarea lui de credinţă. Pentru aceasta, regele căuta să-l omoare. Prorocul Domnului s-a ascuns în Valea pârâului Chedron, unde mânia regelui nu-l mai putea ajunge.

„Dumnezeul lui Ilie este Dumnezeul cel adevărat!”

După trei ani şi jumătate însă, Sfântul Proroc s-a întors la curtea regelui Ahab. Cu jertfa adusă pe muntele Carmel, jertfă asupra căreia Dumnezeu a trimis foc din cer, Sfântul Ilie a dovedit că străvechea credinţă, pe care o mărturisea și o apăra el, era credinţa cea adevărată!

Poporul, văzând minunea Prorocului, a strigat: „Dumnezeul lui Ilie este Dumnezeul cel adevărat!” (3 Regi 18, 39) şi, prinzând pe slujitorii cei mincinoşi ai lui Baal, i-a ucis, ca să nu mai înşele poporul. Foametea a încetat printr-o ploaie binecuvântată trimisă de Dumnezeu la rugăciunea Sfântului.

Prorocul Ilie a săvârşit şi alte fapte minunate: a înviat pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului, a despărţit apa Iordanului şi a vorbit cu Dumnezeu pe muntele Horeb, Dumnezeu arătându-i-se „în vânt subţire” (3 Regi 19, 12). Prin vrerea lui Dumnezeu, Prorocul Ilie a fost ridicat la ceruri într-un car de foc, netrecând prin moarte.

El s-a arătat, împreună cu Prorocul Moise, la Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, pe muntele Tabor. Sfânta Scriptură şi Tradiţia Bisericii ne spun că Sfântul Ilie va reveni pe pământ, la sfârşitul veacurilor, ca înainte-mergător al celei de a doua veniri a lui Hristos, mustrând pe Antihrist şi fiind omorât de către el, după care va fi înviat de Mântuitorul, Mielul cel biruitor.

Pe 20 iulie, cu ocazia Sf. Ilie, este Ziua Aviației Române

Aviaţia militară română a luat naştere în anul 1910, primul avion militar, proiectat de Aurel Vlaicu şi realizat de Arsenalul Armatei zburând la 17 iunie 1910, se arată în volumul ”Calendarul Tradiţiilor Militare” (2010). Un an mai târziu, în 1911, au fost brevetaţi primii ofiţeri ca piloţi, iar în 1912 s-a creat prima şcoală de zbor, urmând ca prima lege de organizare a aeronauticii să apară în 1913, potrivit www.roaf.ro.

În 1915, a luat fiinţă Corpul de Aviaţie, aviaţia devenind astfel armă de sine stătătoare, iar în 1917, a fost înfiinţată Direcţia Aeronauticii din Marele Cartier General român. Tot în 1915, a apărut insigna de aviator român. Pentru ofiţeri, insigna era din metal de culoare argintie şi se purta pe piept în partea stângă, iar pentru subofiţeri se confecţiona din mătase de aceeaşi culoare şi se purta pe mâneca stângă. Un an mai târziu, în 1916, s-a înfiinţat artileria antiaeriană română. Corpul de artilerie antiaeriană se afla în subordinea Cetăţii Bucureşti şi consta în special din cadre şi trupă de artilerie de fortificaţii, având tunuri adaptate pentru trageri antiaeriene de către coloneii Burileanu şi Negrei.

În 1917, aeronautica română a participat la marile bătălii purtate de armata română în sudul Moldovei (Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz) îndeplinind misiuni de informaţii, atac asupra poziţiilor inamice, vânătoare şi apărare antiaeriană, scrie site-ul www.roaf.ro.

Anii ’20 au fost cei ai celei de-a doua generaţii de aviatori şi artilerişti antiaerieni români. Au apărut flotilele aeriene şi regimentele AA.

În anul 1923, s-a înfiinţat Inspectoratul General al Aeronauticii din Statul Major General, la 1 ianuarie 1924 aeronautica s-a transformat în categorie de forţe, fiind pusă sub autoritatea Inspectoratului general al aeronauticii, iar în 1932 a luat fiinţă Subsecretariatul de Stat al Aerului din Ministerul de Război. În 1936 s-a înfiinţat Ministerul Aerului şi Marinei, cea mai înaltă formă de autonomie pe care au avut-o aviaţia şi marina. Prima personalitate care a ocupat funcţia de ministru a fost comandorul (r) ing. Radu Irimescu, veteran al Primului Război Mondial. Ministerul a fost desfiinţat în septembrie 1940.

În perioada 1941-1945, aviaţia şi artileria antiaeriană române au participat la toate campaniile purtate de armata română în cel de-al Doilea Război Mondial. În 1950, aviaţia militară a primit denumirea de Forţele Aeriene Militare.

Între 1951 şi 1960, Forţele Aeriene Române au trecut la înzestrarea modernă, specifică etapei postbelice. În acest deceniu, în cadrul unităţilor sale au apărut avioanele cu reacţie, elicopterele, staţiile de radiolocaţie şi rachetele sol-aer, notează site-ul www.roaf.ro.

Continuarea, aici.