A murit Mircea M. Ionescu, unul dintre cei mai cunoscuți gazetari sportivi români. Avea 81 de ani

[analyse_image type=”featured” src=”https://s2.ziareromania.ro/?mmid=f080956b210881cbd1″]

A murit Mircea M. Ionescu, unul dintre cei mai cunoscuți gazetari sportivi români. Avea 81 de ani

Duminica, 19 Iulie 2026, ora 23:19
783 citiri
A murit Mircea M. Ionescu, unul dintre cei mai cunoscuți gazetari sportivi români. Avea 81 de ani

Mircea M. Ionescu FOTO Facebook Narcis Drejan

Lumea presei sportive românești este în doliu. Mircea M. Ionescu, unul dintre reprezentanții de marcă ai vechii generații de jurnaliști sportivi, a încetat din viață la vârsta de 81 de ani.

Cunoscut de colegi și prieteni drept „MMI”, Mircea M. Ionescu a avut o activitate impresionantă, desfășurată de-a lungul mai multor decenii. A scris zeci de cărți și piese de teatru, a lucrat în radio, televiziune și presa scrisă și a ocupat funcția de director al Teatrului „Tudor Vianu” din Giurgiu.

În creațiile sale teatrale, Mircea M. Ionescu îmbina adesea dragostea cu fotbalul, cele două mari pasiuni care i-au marcat întreaga existență. Era profund atașat de figura legendarului Nicolae Dobrin, despre care vorbea cu emoție de fiecare dată.

În ultimii ani, problemele de sănătate l-au ținut departe de aparițiile publice. Ultima sa prezență la Sport Total FM a avut loc cu ocazia lansării unei cărți, după ce obișnuia să participe periodic la emisiuni.

Într-un interviu acordat pentru postul de radio amintit, Mircea M. Ionescu vorbea despre secretul energiei care l-a însoțit întreaga viață:

„Tinerețea în primul rând este o stare de spirit, este mișcare, este căutare, este pasiune. Eu tot ce fac, fac cu sufletul, cu patimă. Până și Facebook-ul, dacă sunt prezent și acolo, nu este o pură întâmplare. Pasiunea naște forțe nebănuite.

Eu merg spre 80 de ani la sfârșitul acestei săptămâni. Voi prinde suta, glumind, firește, dar totul este o dozare a efortului și pasiunea pe care te decizi să tratezi o patimă. La mine teatrul și fotbalul sunt două patimi fără de sfârșit, descoperite la 8 ani.

Ai mei m-au dus în aceeași zi la ambele, în 1953. La ora 11:00 am mers la Teatrul Giulești să văd o piesă, iar la ora 15:00, cu tata, urcam în tribuna Stadionului Giulești. Juca Rapid – CFR Timișoara și s-a terminat 1-2. Deci așa s-au născut patimile mele și așa mi-au ghidat viața. Mi-au centralizat toate eforturile mele, toate gândurile. Mi-au dinamizat imaginația”.


Analyse


2026-07-20 01:12:03

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.