[analyse_image type=”featured” src=”https://s2.ziareromania.ro/?mmid=8407856b2103810de7″]
F1: Victorie pentru Kimi Antonelli în Marele Premiu al Belgiei. Transmisia TV “a căzut” în România
Pilotul italian Kimi Antonelli a câștigat duminică Marele Premiu al Belgiei, egalând o performanță veche de peste șase decenii.
Pe circuitul de la Spa-Francorchamps, Andrea Kimi Antonelli (Mercedes) a obținut a șasea victorie a sezonului, impunându-se în Marele Premiu al Belgiei.
Pe poziția a doua s-a clasat monegascul Charles Leclerc (Ferrari), iar pe ultimul loc al podiumului a venit olandezul Max Verstappen (Red Bull), aflat la 224 de zile fără victorie în F1.
Antonelli, care este în continuare lider al clasamentului general, devine primul pilot italian care reușește să obțină pole-position și să câștige și Marele Premiu al Belgiei, după Alberto Ascari, în anul 1952.
Transmisia TV “a căzut” în România
Fanii Formulei 1 din România au ratat o parte importantă din Marele Premiu al Belgiei de la Spa-Francorchamps, după ce transmisiunea TV s-a întrerupt la scurt timp după startul cursei.
După aproximativ două tururi, Antena 1 a întrerupt difuzarea și a afișat mesajul:
„Din cauza condițiilor meteo, transmisia cursei de Formula 1 a fost întreruptă. Revenim imediat ce condițiile meteo o permit.”
Problema a fost cauzată de furtună din București, care a afectat recepția semnalului prin satelit. În perioada întreruperii, postul a difuzat publicitate și apoi un rezumat al finalei mici de la Campionatul Mondial.
Transmisia cursei a fost reluată abia în turul 16.
