[analyse_image type=”featured” src=”https://s2.ziareromania.ro/?mmid=bc6ab56a727e881533″]
Încă doi copii ai lui Brad Pitt vor să își schimbe numele. Cererile au ajuns în instanță
Încă doi dintre copiii lui Brad Pitt au solicitat oficial să renunțe la numele de familie al actorului, relatează CNN.
Fiica actorului, Zahara, în vârstă de 21 de ani, și fiul său, Maddox, în vârstă de 24 de ani, au depus cereri pentru eliminarea numelui Pitt din numele lor legal, potrivit unor documente depuse la o instanță din California. Cei doi au invocat motive personale pentru această schimbare.
Este cea mai recentă evoluție din îndelungatul conflict dintre Brad Pitt și fosta sa soție, actrița Angelina Jolie. Fostul cuplu de la Hollywood este implicat în dispute juridice încă de la despărțirea lor, produsă în urmă cu aproape un deceniu. Deși divorțul a fost finalizat la sfârșitul anului 2024, cei doi continuă să se confrunte în instanță în legătură cu Château Miraval, domeniul viticol din Franța pe care l-au deținut împreună.
Potrivit documentelor depuse luna trecută, în format electronic, la Tribunalul Superior din Los Angeles, Zahara a solicitat schimbarea numelui din Zahara Marley Jolie-Pitt în Zahara Marley Jolie.
La rândul său, Maddox a cerut instanței, la sfârșitul lunii mai, permisiunea de a elimina numele Pitt din numele său.
Conform legislației din California, cei doi au publicat ulterior, o dată pe săptămână, timp de patru săptămâni consecutive în lunile iunie și iulie, anunțuri în Los Angeles Daily Journal, oferind posibilitatea oricărei persoane care se opune schimbării numelui să își exprime obiecțiile.
Dacă nu vor exista contestații, un judecător este așteptat să se pronunțe asupra cererii lui Maddox la jumătatea lunii septembrie, iar în cazul Zaharei la sfârșitul aceleiași luni.
CNN a solicitat un punct de vedere reprezentanților lui Brad Pitt. Reprezentanții Zaharei și ai lui Maddox nu au putut fi contactați.
Angelina Jolie și Brad Pitt s-au căsătorit în 2014 și au introdus cererea de divorț în 2016. Cei doi au împreună șase copii: Maddox, Pax, Zahara, Shiloh și gemenii Knox și Vivienne.
Vivienne ar fi folosit numele Vivienne Jolie în programul spectacolului „The Outsiders”, musicalul pe care l-a co-produs cu mama sa în 2024. În același an, Shiloh a depus o cerere în instanță pentru a elimina în mod oficial numele Pitt din numele său de familie.
