[analyse_image type=”featured” src=”https://www.observatordetimis.ro/wp-content/uploads/2026/07/e4c064ba-1619-4069-8dd3-3c92b9b7477f.jpeg”]
Aeroportul Internațional Timișoara informează pasagerii, partenerii și publicul că, în perioada 2 noiembrie 2026, ora 08:00 – 22 noiembrie 2026, ora 21:00, pista de aterizare și decolare va fi închisă complet pentru desfășurarea unor lucrări esențiale de reparații.
Pe durata acestei perioade, operațiunile de decolare și aterizare vor fi suspendate, întrucât intervențiile necesită închiderea integrală a pistei.
Lucrările au ca obiectiv menținerea celor mai înalte standarde de siguranță în exploatarea infrastructurii aeroportuare.
Prin această intervenție vor fi îmbunătățite condițiile de operare ale pistei, contribuind la desfășurarea în condiții optime de siguranță a operațiunilor de aterizare și decolare pe termen mediu și lung.
Companiile aeriene au fost informate cu privire la perioada de închidere, pentru a putea adopta măsurile necesare și pentru a-și informa pasagerii asupra modificărilor intervenite în programele de zbor.
Pasagerii care au călătorii programate în intervalul menționat sunt rugați să ia legătura cu operatorul aerian de la care au achiziționat biletul și să urmărească permanent informațiile privind statusul zborului.
Regretăm disconfortul temporar pe care această măsură îl poate crea și le mulțumim pasagerilor și partenerilor pentru înțelegere. Siguranța operațională rămâne prioritatea Aeroportului internațional Timișoara, iar aceste lucrări reprezintă o investiție necesară pentru menținerea unei infrastructuri moderne, fiabile și conforme cu cele mai înalte standarde din domeniul aviației.
Citește și:
Cursă contra timp pentru Gabriel. Un copil de 13 ani are nevoie urgent de sprijinul nostru
Angajații Primăriei Timișoara au donat sânge pentru cei aflați în dificultate
RETIM va avea o nouă conducere interimară: Dragoș Tomescu – Director General și Radu Merica – Direct…
Viceprimarul Timișoarei, Paula Romocean cercetată de ANI
Experții europeni în turism de afaceri vin la Timișoara în 2027
Concert de colinde – spectacol de datini și obiceiuri de Crăciun la Jebel
[analyse_source url=”https://www.observatordetimis.ro/2026/07/16/investitie-in-siguranta-operationala-aeroportul-international-timisoara-traian-vuia-suspenda-temporar-operarea-in-perioada-2-22/”]