Lectura care apropie generațiile. Interviu cu Gabriela Soporan, profesor LCCR și coordonatoarea Școlii…

Pentru copiii români care cresc în afara granițelor țării, păstrarea
limbii și a legăturii cu patrimoniul cultural românesc reprezintă una dintre
cele mai importante provocări. În acest proces, lectura ocupă un loc esențial.
Cărțile devin punți între generații, între țara de origine și țara de adopție,
între experiența părinților și universul copiilor.

În numeroase comunități românești din diaspora, Școlile Românești
completează educația oferită în familie și creează contexte în care limba
română este trăită prin lectură, dialog și activități culturale. Biblioteca
școlii devine, firesc, o prelungire a actului educațional, un spațiu în care
copiii, părinții și bunicii se întâlnesc în jurul cărților și al valorilor
culturale comune.

De aproape două decenii, Gabriela Soporan desfășoară activități în
cadrul programului LCCR (Limbă, Cultură și Civilizație Românească), inițiat de
Ministerul Educației din România pentru copiii români din diaspora, și
coordonează Școala Românească din Alcalá de Henares. Profesoară și scriitoare, ea
îmbină experiența didactică cu activitatea literară, oferind o perspectivă
privilegiată asupra relației dintre educație, lectură și identitate în
comunitățile românești din diaspora.

Am invitat-o să vorbim despre rolul lecturii în formarea copiilor
români din diaspora, despre literatura română scrisă dincolo de granițele țării
și despre felul în care școala contribuie la păstrarea limbii, a memoriei
culturale și a identității.

Ciprian Apetrei: De aproape două
decenii predați în cadrul programului LCCR și coordonați Școala Românească din
Alcalá de Henares. Cum se completează activitatea de la clasă și lectura în
procesul de formare a copiilor români din diaspora?

Gabriela Soporan: Lectura este importantă în
cadrul orelor de limbă, cultură și civilizație românească. Începând încă din
clasele primare, îi apropiem pe copii de texte din literatura română – poezii
ale marilor clasici, precum Eminescu, Topîrceanu, Arghezi sau Coșbuc, dar și
creații ale unor poeți contemporani. Selectăm, de asemenea, fragmente din
operele marilor noștri prozatori, pe care uneori le adaptăm pentru a le face
accesibile vârstei lor. Cred că poveștile sunt esențiale pentru copii, pentru
că îi ajută să înțeleagă lumea din jurul lor.

Acest lucru este valabil și
pentru adulți, pentru că avem nevoie de povești toată viața. Trăind într-un
mediu multicultural, copiii își vor căuta firesc poveștile în mai multe limbi –
spaniolă, română, chiar și engleză –, mă refer, în general, la comunitatea
românească din Spania. Astfel, ei vor crește îmbinând informații și perspective
din ambele culturi, iar identitatea lor se va construi tocmai la intersecția
acestor influențe.

Prin expunerea la lectura în
limba română, dar și prin vizitarea României, ei vor înțelege, treptat, cine
sunt cu adevărat. Iar aici limba română este esențială, atât ca mijloc de
comunicare, cât și ca mod de a accesa informația din textele scrise.

Copiii cu care
lucrați cresc între două limbi și două culturi. Care sunt cele mai eficiente
modalități prin care reușiți să îi apropiați de lectura în limba română?

G. S: Unul dintre cele mai
frumoase proiecte la care am participat recent, alături de colegi din mai multe
țări, a fost scrierea colectivă a unui basm împreună cu elevii. Proiectul,
numit Povestea călătoare, i-a adunat pe copiii care studiază limba
română în Spania, Italia, Franța și Belgia într-un demers comun, coordonat de
profesori care predau cursul de română, la care au participat elevi români din
toată Europa.

A fost o experiență
antrenantă pentru ei, iar rezultatul s-a concretizat în cărți în format
digital, pe care intenționăm să le folosim la ore în perioada următoare.

Din experiența
dumneavoastră, ce aduce lectura în formarea unui copil care crește departe de
România?

G. S: Copiii care cresc departe de
România vor îmbrățișa firesc limba și cultura țării în care trăiesc, pe care o
vor simți ca fiind a lor. Cu timpul însă, vor înțelege că orizontul lor
cultural este, de fapt, mai larg decât al unui copil crescut într-o singură
cultură.

Bilingvismul este, din acest
punct de vedere, un proces fascinant: copiii români din diaspora vorbesc limba
spaniolă la școală și cu prietenii spanioli,  iar limba română e vorbită acasă sau cu
familia rămasă în țară fiind expuși constant acestei limbi: la biserică, la
școală, prin canalele de televiziune românești.

Cred că lectura reprezintă
cea mai plăcută formă de a intra în contact cu o cultură. Odată ce descoperi
frumusețea unei limbi prin lectură, este imposibil să nu te îndrăgostești de
ea.

Ce loc ocupă
literatura contemporană pentru copii și adolescenți în activitățile desfășurate
în cadrul școlii? Includeți și autori români din diaspora printre recomandările
de lectură?

G. S: Am predat multe din poeziile
unei autoare contemporane, Carmen Tiderle, care are un umor fantastic. De
asemenea am folosit la clasă și poezii scrise de mine, poezii în care am
abordat teme de interes, încercând să evit regionalismele sau arhaismele pentru
ca elevii să înțeleagă mai bine mesajul. Nu am avut ocazia să găsesc foarte
multe cărți pentru copii scrise de autori români din diapora, dar categoric
i-aș recomanda.

Există o bibliotecă
românească în Alcala de Henares iar în cadrul Târgului de Carte din Madrid se
promovează, de asemenea literatură română pentru copii.

Sunteți autoare
de poezie în limba română, publicată în România, iar în volumul „Povești
călătoare” semnați eseul „Rădăcini și aripi”, inspirat din experiența
vieții în diaspora. Cum apreciați contribuția literaturii române scrise în
afara granițelor țării la păstrarea memoriei culturale și a identității
românilor din diaspora?

G. S: În afara granițelor
României, în țările cu comunități românești numeroase, se desfășoară o
activitate culturală bogată: concerte, lansări de carte, expoziții, recitaluri
de poezie, toate acestea contribuind la promovarea culturii românești în țările
din Europa. Aceste evenimente au un dublu rol.

Pe de o parte, ele oferă
comunității românești prilejul de a se reuni și de a-și menține vie legătura cu
limba și tradițiile de acasă. Pe de altă parte, ele
deschid o punte către societatea-gazdă, permițându-le spaniolilor să se apropie
de oferta culturală românească, să înțeleagă perspectiva noastră și, nu în
ultimul rând, să descopere autorii români și, uneori, chiar să-și dorească să
viziteze România.

Din dubla
perspectivă de profesor și autor care trăiește în diaspora, considerați că
literatura română scrisă în afara țării îi poate ajuta pe copii și pe tineri să
își înțeleagă mai bine identitatea și experiența de viață?

G. S: În primul rând, un autor
român din diaspora care publică și este recunoscut ca autor e o dovadă a
succesului pentru comunitatea românească. Copiii au nevoie de modele de români
care au reușit să se distingă în țara adoptivă în diferite domenii. Aceștia vor
inspira copiii să lupte pentru visurile lor.

De asemenea, un copil
crescut între două limbi și două culturi are nevoie să se recunoască în ceea ce
citește. Când găsește în literatura română din diaspora personaje, voci sau
trăiri care seamănă cu ale lui – senzația de a fi „între” două lumi,
bucuria și dificultatea de a purta cu tine o limbă și o cultură într-un loc nou
– , acel copil înțelege că experiența lui nu este una singulară sau ciudată, ci
una împărtășită, care are o formă literară.

Cum integrați
biblioteca și lectura în activitatea didactică a Școlii Românești? Cum
completează acestea activitatea desfășurată la clasă?

G. S: Cred că totul pornește de la
a le pune la dispoziție cărți atractive și accesibile. De aceea, în sala de
clasă am o mică bibliotecă cu titluri pentru toate vârstele: cărți colorate,
interesante, așezate la îndemâna copiilor, pe care le pot împrumuta pentru a le
citi acasă. Organizăm și concursuri, iar câștigătorii primesc cărți drept
premiu. La finalul anului școlar, le ofer fiecărui elev câte o carte în limba
română, atât ca recompensă pentru munca depusă pe parcursul anului, cât și ca o
invitație spre autorii români.

Realitatea este că, pentru
majoritatea elevilor, limba dominantă rămâne spaniola: e limba pe care o
folosesc zilnic la școală și în care citesc cel mai mult. De aceea îi încurajez
constant să citească și în română, iar mulți părinți contribuie la acest efort
cumpărând cărți atunci când vizitează România.

Începând cu anul viitor aș
vrea să aranjez un colț de lectură unde ne vom retrage pentru a citi, a
interpreta și a ne apropia de lectură în colțul cu povești.

Ce activități
organizate în jurul lecturii au avut cel mai mare impact asupra copiilor și
familiilor din comunitate?

G. S: Alături de elevii mei, am
participat la mai multe proiecte internaționale legate de lectură și scris: Clubul
de lectură, Povestea călătoare, Iubim scrisul de mână și Traducem texte
din Eminescu. Prin aceste activități, copiii descoperă viața și opera unor
autori, traduc fragmente din creația lui Eminescu în limba țării în care
trăiesc, scriu la rândul lor pasaje inspirate din texte literare sau chiar
inventează propriile basme.

Cred că tocmai această
diversitate de activități le cultivă sensibilitatea literară și îi ajută să
descopere și să exprime poetul care există în fiecare dintre ei.

Cât de importantă
este implicarea părinților și a bunicilor în formarea obiceiului de lectură al
copiilor?

G. S: Implicarea familiei este,
cred eu, esențială. Copiii învață în primul rând prin imitație, mai ales în
primii ani de viață, iar dacă văd în jurul lor o bibliotecă și își văd părinții
citind, acest gest devine firesc pentru ei – o sursă de bucurie, nu o obligație
impusă. Fiind extrem de curioși prin natura lor, copiii vor explora orice
resursă pe care o au la îndemână, așa că rolul părinților este să le pună la
dispoziție cărți potrivite vârstei și intereselor lor. De acolo, sub îndrumarea
învățătorilor și a profesorilor, copiii vor descoperi treptat o întreagă lume a
imaginației prin lectură. Citind, vor avea mereu un prieten aproape și nu vor
mai protesta că se plictisesc.

Este adevărat că astăzi
există o competiție, poate neloială,  a
lumii digitale – care cuprinde jocuri, desene animate, timpul petrecut în fața
ecranelor – dar sunt convinsă că, atunci când lectura este introdusă cu
răbdare, în mod natural și susținut atât acasă, cât și la școală, obiceiul de a
citi se poate forma chiar și în acest context. Vestea bună e că, dacă se
îndrăgostesc de lectură, această pasiune va dura toată viața.

Ce înseamnă, în
opinia dumneavoastră, succesul unei școli românești din diaspora? Cum
recunoașteți că un copil și-a păstrat legătura cu limba, literatura și cultura
română?

G. S: Un copil demonstrează că
și-a păstrat legăturile cu cultura română prin faptul că se exprimă în limba
română, nu într-un mod perfect, cu un accent străin uneori, dar cu curajul de a
spune ceva, de a înțelege și de a-și dori să învețe mai mult. Succesul e atunci
când un elev se poate întoarce oricând în sistemul de învățământ din România și
poate continua studiile acasă. Succesul e când, cu zâmbetul pe față, un copil
recunoaște că da, e român.

Succesul e când elevii sunt
familiarizați cu numele și opera unor personalități ale culturii românești, când
râd la o glumă care poate fi înțeleasă doar dacă știi două limbi, când pot să
înțeleagă un proverb și se emoționează când ascultă un cântec vechi pe care
l-au ascultat bunicii și străbunii mai demult.

În încheiere, povestiți-ne o întâmplare care v-a convins că ceea ce
faceți contează.

G. S: Am privilegiul de a profesa într-un domeniu care mă pasionează. Mă simt
privilegiată să lucrez cu cei mici și să-i ajut să învețe limba română. Se
întâmplă mereu ceva emoționant când lucrezi cu copiii. De exemplu, o fostă
elevă pe care am avut-o în primii ani în care am predat cursul LCCR a revenit
cu fetița ei la orele de română. Își dorea ca fetița să învețe cântecele,
poeziile, să participe la serbări și să vorbească limba română. A fost o
confirmare a faptului că a apreciat ce a învățat și a vrut să transmită mai
departe bogăția universului românesc.

Cu o altă ocazie, fiind deja familiarizați cu poeziile scrise de mine,
când i-am întrebat ce poeți români importanți cunosc, o elevă a spus: Gabriela
Soporan. Am zâmbit dar am înțeles că reprezint un reper pentru ei. Visul meu
este să le deschid o fereastră spre un univers care merită explorat și să-i
ajut să înțeleagă frumusețea limbii și a culturii românești. În ce privește
lectura, pentru mine un copil cu o carte în mână reprezintă una din cele mai
frumoase și liniștitoare imagini. Pentru că un copil care citește este invincibil.

Acasă

Ne-am strâns uimirile

din copilărie

în aceeași librărie

în care ne-am furișat printre rânduri

în poveștile de demult și de departe

dintr-o carte.

Și-ai înțeles

că dacă ți s-ar îneca toate corăbiile

ți le-aș reface din hârtie colorată

și le-aș lăsa plutind până în zori,

aș picta cu stele de-argint bolta toată,

am învăța să tăcem împreună

o viață și-o clipă,

ți-aș împrumuta, uneori, o aripă

s-ajungi, dacă vrei, până la lună.

Iar eu am înțeles

că dac-aș rătăci

prin nopți fără de visuri

m-aș întoarce

din depărtări de plumb

în povestea noastră

și cuibărită

în valurile verzi din ochii tăi

voi fi acasă.

(poezie publicată în antologia bilingvă româno–italiană Vestigia Verborum. Le tracce delle parole | Urmele cuvintelor, editura le Fate, Ragusa, 2026)