[analyse_image type=”featured” src=”https://s2.ziareromania.ro/?mmid=94f8256b2048042a82″]
Concluzia Summitului de la Kiev, la care a luat parte și Nicușor Dan. “Solicităm Rusiei să înceteze imediat războiul!”
Declarația de la Kiev a Summitului Ucraina – Europa de Sud-Est arată că statele rămân unite în convingerea că nu poate exista o pace durabilă, securitate, stabilitate și prosperitate în Europa fără o Ucraină suverană și independentă și se reiterează condamnarea fermă a agresiunii armate ilegale a Rusiei împotriva Ucrainei.
În declarație se solicită Rusiei să înceteze imediat războiul. În declarație se vorbește și despre întărirea capacităților de apărare antiaeriană ale Ucrainei rămâne o prioritate, în special prin sisteme și interceptoare capabile să contracareze rachetele balistice.
Administrația Prezidențială a prezentat Declarația de la Kiev, în urma Summitului Ucraina – Europa de Sud-Est.
Declarația este semnată de președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, Președintele Republicii Albania, Bajram Begaj, Președintele Republicii Elene, Constantine Tassoulas, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, Președintele României, Nicușor Dan, Prim-ministrul Republicii Croația, Andrej Plenković, Prim-ministrul Republicii Slovenia, Janez Janša, Prim-viceprim-ministrul Guvernului Republicii Macedonia de Nord și ministru al afacerilor europene, Bekim Sali, Viceprim-ministrul pentru afaceri externe și europene al Muntenegrului, Filip Ivanović, și Ministrul afacerilor externe al Republicii Bulgaria, Velislava Petrova-Chamova, reuniți la Kiev, la 15 iulie 2026, cu ocazia celui de-al cincilea Summit Ucraina – Europa de Sud-Est, în prezența Președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
”Pornind de la rezultatele reuniunilor noastre anterioare de la Atena, Tirana, Dubrovnik și Odesa, reafirmăm că Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est este un cadru important pentru dialog politic, cooperare regională și securitate comună. Reuniunea de la Kiev, desfășurată cu prilejul Zilei Statalității Ucrainei, are o semnificație simbolică aparte, reafirmând continuitatea a peste o mie de ani de statalitate ucraineană.
Recunoscând interdependența între securitatea Ucrainei, a regiunii Mării Negre și a Europei de Sud-Est, adoptăm prezenta Declarație.
1. Rămânem uniți în convingerea că nu poate exista o pace durabilă, securitate, stabilitate și prosperitate în Europa fără o Ucraină suverană și independentă. Apreciem reziliența, forța și curajul poporului ucrainean în lupta pentru identitatea sa națională, pentru viitorul și libertatea sa în fața agresiunii Rusiei, începând cu anul 2014, și ne reafirmăm angajamentul ferm de a continua să acordăm Ucrainei un sprijin cuprinzător. Aceste eforturi comune sunt esențiale pentru conturarea viitorului Europei.
