[analyse_image type=”featured” src=”https://s2.ziareromania.ro/?mmid=7eb3f56b20438dc07a”]
Bărbat judecat pentru că a ademenit o femeie în apartamentul său, a înjunghiat-o și apoi a violat-o. După ce femeia a murit, el i-a contactat fiul online
Un bărbat a fost trimis în judecată la Iași, sub acuzația că a bătut, înjunghiat, violat și ucis o femeie pe care a ademenit-o la locuința sa. Agresorul a fost trimis în judecată pentru omor calificat, viol, furt și acces ilegal la un sistem informatic, deoarece a folosit telefonul victimei pentru a-i contacta online fiul victimei în numele ei.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași anunță, miercuri, 15 iulie, că procurorii au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat cercetat în stare de arest preventiv pentru omor calificat, viol, furt și acces ilegal la un sistem informatic.
„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că în cursul zilei de 24 mai 2026, după ce numitul P.D.C. a premeditat ce urma să facă, respectiv să întreprindă activități de suprimare a vieții numitei F.V., pe care a ademenit-o în locuința situată în Iași, apelând-o telefonic și spunându-i că are o problemă urgentă la apartament, motiv pentru care are nevoie de ajutorul ei, victima s-a prezentat la adresa indicată, în cursul aceleiași zile, iar inculpatul a exercitat acte de agresiune fizică asupra acesteia în incinta imobilului menționat, pe care a lovit-o cu pumnii la nivelul feței și capului, iar cu ajutorul unui cuțit a aplicat victimei și două lovituri, prin înjunghiere, în zona toraco-abdominală”, precizează sursa citată.
Potrivit aceleiași surse, bărbatul a întreținut și un raport sexual neconsimțit cu victima, care era încă în viață, însă fără ca aceasta să se mai poată apăra, date fiind agresiunile cu pumnii și cu cuțitul pe care le exercitase inculpatul asupra sa.
„În urma agresiunilor, persoana vătămată a decedat”, precizează anchetatorii.
Aceștia mai notează că, în aceleași împrejurări, după agresiunile fizice și sexuale, bărbatul i-a luat victimei telefonul mobil și l-a accesat ilegal în seara aceleiași zile, trimițând de pe contul Facebook Messenger al victimei mai multe mesaje fiului acesteia.
„Pentru identificarea, prinderea autorului infracțiunii și administrarea mijloacelor de probă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a beneficiat de sprijinul prompt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași – Serviciul de Investigații Criminale”, transmite sursa citată.
Procurorii menționează că rechizitoriul și dosarul cauzei au fost trimise spre soluționare Tribunalului Iași.
