[analyse_image type=”featured” src=”http://www.banatulmeu.ro/wp-content/uploads/2026/07/foto-comert4-e1784108319149.jpg”]
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au verificat, în primul trimestru al acestui an, 2.035 de societăți comerciale cu sedii fixe în Timișoara, în cadrul unei ample acțiuni de control privind respectarea legislației referitoare la desfășurarea activităților comerciale.
În urma controalelor, au fost constatate 583 de nereguli, fiind aplicate tot atâtea sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 435.200 de lei. Cea mai gravă abatere a fost identificată la 130 de societăți comerciale care desfășurau activități fără acord de funcționare emis de Primăria Timișoara, conform prevederilor OG nr. 99/2000. Pe lângă amenzile aplicate, s-a dispus suspendarea activității acestora până la intrarea în legalitate.
Potrivit Poliției Locale Timișoara, în prima etapă a acțiunilor accentul a fost pus pe prevenție. Reprezentanții firmelor au fost informați cu privire la obligațiile legale și la procedura de obținere a acordului de funcționare, fiind desfășurate activități de consiliere și instruire. Ulterior, inspectorii au revenit pentru reverificări, iar în cazul operatorilor economici care nu au remediat neregulile au fost aplicate sancțiuni.
Printre celelalte abateri constatate s-au numărat lipsa acordurilor pentru terase, neprezentarea registrului unic de control, neafișarea sau nerespectarea programului de funcționare, lipsa personalului calificat, neprezentarea documentelor solicitate de organele de control, obstrucționarea verificărilor, utilizarea muzicii ambientale fără autorizație, precum și încălcarea legislației privind fumatul în spațiile închise.
Reprezentanții Poliției Locale Timișoara precizează că astfel de controale urmăresc sprijinirea antreprenorilor care își desfășoară activitatea cu respectarea legii și combaterea concurenței neloiale generate de operatorii economici care nu respectă obligațiile legale.
[analyse_source url=”https://www.banatulmeu.ro/timisoara-130-de-firme-prinse-fara-acord-de-functionare-amenzi-de-peste-435-000-de-lei-in-urma-controalelor-politiei-locale/”]