Campania lui Victor Ponta. Drumurile lui prin ţară echivalează cu distanţa Bucureşti – Sydney

Premierul Victor Ponta a străbătut în campania electorală pentru alegerile europarlamentare aproape 16.400 de kilometri în 30 de zile. Ca să vă faceţi o idee, drumurile prin ţară ale prim-ministrului echivalează cu distanţa dintre Bucureşti şi Sydney.

Premierul a străbătut mai mult de jumătate din judeţele ţării în campania electorală. A mers, printre altele, în Iaşi, Constanţa, Timiş, Dolj, Mehedinţi, Cluj şi Maramureş.

Inundaţiile din sud au fost un bun prilej pentru a se afişa în mijlocul alegătorilor. Iniţial a făcut o gafă.S-a urcat într-o barcă trasă de pompieri printr-o apă care nu trecea de genunchi.

După câteva zile a încălţat cizme de cauciuc şi a înfruntat noroaiele.

De 1 Mai, Victor Ponta şi-a sacrificat ziua liberă ca să fie alături de Radu Mazăre, proaspăt acuzat de corupţie. Premierul a vizitat chiar cartierul social ridicat de primăria din Constanţa în schimbul unei mite primite de la o firmă de construcţii.

Tot în campanie electorală, Guvernul a sponsorizat participarea României la Eurovision.

Şi a mers chiar la Copenhaga pentru a vedea dacă Paula Seling şi Ovi au emoţii înaintea concursului.

Premierul a promovat candidaţii PSD pentru Parlamentul European până în ultima clipă. Cu o zi înainte de alegeri, Victor Ponta a testat primul tren electric de mare viteză construit în România.

În campania electrorală, Victor Ponta a fost în mijlocul muncitorilor din peste 20 de fabrici, a inaugurat spitale, un colegiu şi a participat la slujba de beatificare a unui episcopu martir.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/campania-lui-victor-ponta-drumurile-lui-prin-tara-echivaleaza-cu-distanta-bucuresti-sydney-248961


Analyse


2025-04-03 05:25:28

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1.5)

Subject: Campania electorala a lui Victor Ponta

Entity Sentiment:

  • Victor Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 5)
  • Bucuresti: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Sydney: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Radu Mazare: negative (score: -0.3 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
  • Paula Seling: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Ovi: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Eurovision: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Elections

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Corruption

Excerpt: Victor Ponta a parcurs 16.400 km in campania electorala, echivalentul distantei Bucuresti-Sydney, vizitand numeroase judete si participand la diverse evenimente.

Summary: Victor Ponta a parcurs 16.400 de kilometri in campania electorala pentru alegerile europarlamentare, echivalentul distantei dintre Bucuresti si Sydney. A vizitat mai mult de jumatate din judetele tarii, inclusiv Iasi, Constanta, Timis, Dolj, Mehedinti, Cluj si Maramures. Inundatiile din sud au fost un prilej pentru a se afisa in mijlocul alegatorilor, desi a facut o gafa urcandu-se intr-o barca trasa de pompieri. De 1 Mai, a fost alaturi de Radu Mazare, acuzat de coruptie, si a vizitat un cartier social din Constanta. Guvernul a sponsorizat participarea Romaniei la Eurovision, iar Ponta a mers la Copenhaga pentru a sustine artistii. A promovat candidatii PSD si a testat primul tren electric de mare viteza construit in Romania. A fost prezent in peste 20 de fabrici, a inaugurat spitale si a participat la slujba de beatificare a unui episcop martir.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.