[analyse_image type=”featured” src=”https://cdn.adh.reperio.news/image-5/5afc1638-fe37-4b67-9897-7dc4efa7f8b1/index.jpeg?p=f%3Djpeg%26w%3D1200%26h%3D630%26r%3Dcover”]
Un nou pas în reforma curriculară a fost realizat odată cu lansarea în consultare publică a proiectului de Ordin pentru aprobarea standardelor naționale de evaluare pentru învățământul primar și gimnazial. Documentul, elaborat în cadrul proiectului RECRED, propune pentru prima dată un referențial curricular național explicit al evaluării, prin definirea nivelurilor de performanță așteptate pentru fiecare competență specifică din programele școlare ale disciplinelor obligatorii.
Standardele de evaluare descriu cunoștințele și abilitățile pe care un elev le poate demonstra pentru fiecare competență specifică din programa școlară, pentru trei niveluri de performanță: de bază, consolidat și avansat. Acestea nu înlocuiesc competențele specifice, ci le fac evaluabile într-un mod clar, unitar și coerent, oferind cadrelor didactice instrumente prin care notele pot fi justificate în mod obiectiv și transparent. Implementarea standardelor nu presupune înlocuirea notelor și nu schimbă sistemul existent de notare în învățământul preuniversitar.
Documentele care însoțesc proiectul de ordin includ o notă de prezentare și un document de politică educațională privind descriptorii de performanță, care fundamentează aplicarea standardelor. Aceste materiale au fost realizate în cadrul proiectului RECRED și sunt în concordanță cu noul Cadru de Referință al Curriculumului Național din România, rezultat tot al aceluiași proiect, în conformitate cu Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.
Ce presupune standardizarea testelor
Începând cu anul școlar 2026-2027, modul de evaluare a elevilor din învățământul primar, gimnazial și din clasa a IX-a va suferi modificări importante, conform deciziilor Ministerului Educației, care dă curs prevederilor din Legea învățământului preuniversitar (Legea 198/2023).
Potrivit noii măsuri, profesorii sunt obligați să acorde note și calificative pe baza unor standarde naționale de evaluare, elaborate pentru fiecare disciplină din trunchiul comun, ceea ce înseamnă că evaluarea nu se va mai baza exclusiv pe criteriile stabilite individual de fiecare cadru didactic, ci pe un set unitar de cerințe valabil la nivel național.
Ministerul definește standardizarea drept „o schimbare de paradigmă”, prin care se trece la o evaluare centrată pe competențe, având ca scop principal ca evaluarea să fie mai clară, mai comparabilă între școli și mai orientată spre competențele reale ale elevilor.
Noile standarde, dezvoltate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare și de Centrul Național de Învățământ Tehnologic și Tehnologic Dual, stabilesc concret cunoștințele și abilitățile pe care elevii trebuie să le demonstreze la fiecare disciplină și nivel de studiu.
Deși forma de notare rămâne neschimbată, diferența majoră constă în fundamentarea acestor rezultate pe alți factori decât simpla memorare a informației.
Standardele, a treia componentă reglatoare a Curriculumului Național
Standardele naționale de evaluare reprezintă cea de-a treia componentă reglatoare a Curriculumului Național, alături de planurile-cadru de învățământ și programele școlare. Prin acest demers, se instituie un referențial curricular național explicit al evaluării, care asigură coerența dintre curriculum, predare și evaluare și creează premisele unei evaluări unitare, transparente și comparabile la nivel național.
Documentul introduce un cadru unitar al descriptorilor de performanță, care fundamentează dezvoltarea instrumentelor standardizate de evaluare și interpretarea rezultatelor elevilor. Standardele vor constitui fundamentul elaborării viitoarelor evaluări naționale.
Proiectul de ordin este supus consultării publice, iar toate documentele care îl însoțesc sunt disponibile pe site-ul Ministerului. Opiniile și propunerile argumentate pot fi transmise la adresa de e-mail consultare@rocnee.ro, în următoarele zece zile calendaristice de la data publicării. Aprobarea ordinului, după parcurgerea etapei de transparență, reprezintă un moment important al implementării reformei curriculare prevăzute de Legea nr. 198/2023.
[analyse_source url=”https://adevarul.ro/stiri-interne/educatie/schimbare-majora-pentru-elevi-noile-modele-de-2542890.html”]