Ambasadorul Germaniei, chemat la discuții la Ambasada României din Chișinău după declarațiile…

[analyse_image type=”featured” src=”https://cdn.adh.reperio.news/image-3/32e399c9-15e7-44eb-acf5-dfb0b7ca337c/index.jpeg?p=f%3Djpeg%26w%3D1200%26h%3D630%26r%3Dcover”]

Hubert
Knirsch, ambasadorul Germaniei la Chișinău, s-a declarat surprins de reacţiile
apărute în spaţiul public, după o declaraţie a sa referitoare la limba română şi
religia în Republica Moldova şi România, făcută în timpul unei emisiuni.

Ambasadorul Germaniei la Chişinău, Hubert Knirsch FOTO chisinau.diplo.de

UPDATE Reacția Ambasaei Române la Chișinău

Ambasada României la Chișinău a reacționat luni la explicațiile oferite de ambasadorul Germaniei, Hubert Knirsch, pe tema declarațiilor sale recente despre limba și religia din Republica Moldova. „Republica Moldova și România împărtășesc o istorie bine documentată (…) și orice afirmații care relativizează sau pun sub semnul întrebării aceste realități sunt regretabile”, spune misiunea diplomatică a României.

„Republica Moldova și România împărtășesc o istorie bine documentată, o comunitate de limbă și un patrimoniu cultural și spiritual bine cunoscute. Aceste realități sunt consacrate atât de cercetarea istorică și lingvistică, cât și de cadrul constituțional și legislativ al Republicii Moldova”, a precizat luni ambasada.

„În acest context, orice afirmații care relativizează sau pun sub semnul întrebării aceste realități sunt regretabile și lipsite de fundament factual. În același timp, riscă să genereze interpretări care nu servesc nici dialogului dintre parteneri, nici interesului comun de a consolida încrederea și coeziunea în regiune”, a precizat misiunea diplomatică a României.

„În actualul context regional, marcat de campanii susținute de dezinformare, de încercări de rescriere a istoriei și de acțiuni repetate de instrumentalizare a temelor identitare, orice mesaj care poate crea ambiguități cu privire la limba, identitatea sau patrimoniul cultural comun riscă să fie exploatat de actorii ostili, precum Federația Rusă, care urmăresc slăbirea rezilienței democratice și a parcursului european al Republicii Moldova”, a mai spus ambasada României.

În urma declarațiilor controversate, ambasadorul german la Chișinău a fost invitat la sediul reprezentanței diplomației române de peste Prut, în contextul în care trimisul Berlinului a făcut o declarație privind identitatea românească a Basarabiei care a iscat o adevărată dezbatere publică pe cele două maluri ale Prutului. 


  Ambasadorul Hubert Knirsch a revenit, luni, cu o declaraţie postată pe contul de Facebook al Ambasadei, în care spune că este vorba despre o neînţelegere creată de o traducere defectuoasă, dar îşi asumă responsabilitatea şi dă asigurări că nu a intenţionat să pună sub semnul întrebării „unitatea chestiunii româneşti sau a credinţei creştine ortodoxe”.

Pe contul de Facebook al reprezentanței diplomatice a fost publicată o „declaraţie de presă” a ambasadorului Hubert Knirsch, în care acesta spune: „Interviul meu din 9 iulie de la Jurnal TV a stârnit o critică amplă. Aceasta se bazează pe neînţelegerea declaraţiei mele, pentru care îmi asum responsabilitatea. Traducerea a fost, la fel, neclară”.

În continuare, ambasadorul explică ce a fost întrebat, ce a răspuns de fapt şi cum s-a ajuns la traducerea neclară.

 „Vitalie Călugăreanu m-a întrebat despre «Planul B», despre unirea cu România.
Am răspuns că aceasta este o decizie care ţine exclusiv de Republica Moldova şi
de România. Domnul Călugăreanu a mai menţionat însă în întrebarea sa că oamenii
din Republica Moldova („noi”) ar vorbi aceeaşi limbă ca în România şi că ar
avea aceeaşi religie. La aceasta am răspuns că, într-adevăr, în Republica
Moldova ar exista oameni care vorbesc aceeaşi limbă, dar ar exista şi alţi
oameni, există unii, care ar vorbi două limbi, precum şi oameni de religii diferite.
Am subliniat că printre valorile fundamentale europene se numără respectul
pentru individ. În traducerea simultană, expresia «dar şi alţi oameni» a fost
tradusă eronat prin «dar unii gândesc altfel despre aceasta», iar «există
oameni care vorbesc două limbi» – prin «… că există două limbi»”
– arată
ambasadorul.

The New York Times: Rusia îşi extinde influenţa în Republica Moldova prin intermediul Bisericii Ortodoxe

 El dă asigurări că nu a avut intenţia de a pune
sub semnul întrebării „unitatea chestiunii româneşti sau a credinţei creştine
ortodoxe”.
De asemenea, ambasadorul spune că declaraţia controversată a avut
loc în ultimul minut al unui interviu lung, care a avut şi alte teme, astfel
încât nu a mai avut posibilitatea să revină şi să o clarifice.

„Toate reportajele
şi comentariile din mass-media au fost realizate fără a mă consulta sau a-mi
oferi ocazia de a-mi exprima punctul de vedere”
, este reproşul pe care îl are
ambasadorul, înainte de a preciza: „Cu toate acestea, responsabilitatea pentru
neliniştea creată îmi revine în totalitate”
.

Ce declarații a făcut inițial ambasadorul Germaniei la Chişinău, Hubert Knirsch

Ambasadorul a spus inițial că ar pune sub semnul întrebării afirmaţiile potrivit cărora moldovenii şi românii au aceeaşi limbă şi aceeaşi religie, au provocat critici vehemente din partea politicienilor care susțin unirea.

  Afirmațiile făcute de ambasador au fost făcute într-un interviu acordat în 7 iulie la Jurnal TV. În cadrul interviului, jurnalistul Vitalie Călugăreanu l-a întrebat pe diplomat dacă Unirea cu România ar fi o soluție în cazul în care parcursul european al Republicii Moldova este blocat.  

„Noi vorbim tot mai des în Republica Moldova despre Unirea cu România în ultimii ani, mai ales în ultimele luni, inclusiv președinta Maia Sandu. Noi am fost la un moment dat aceeași țară, vorbim aceeași limbă, avem aceeași cultură, aceleași tradiții și aceeași religie cu românii din România. Ați văzut probabil declarațiile Maiei Sandu despre un posibil plan B pentru Moldova în cazul în care negocierile de aderare la Uniunea Europeană se blochează și zice că Unirea cu România, care este deja membră a Uniunii Europene, ar fi o soluție la care Republica Moldova sau cele două state ar putea să apeleze la un moment dat, dacă se blochează parcursul european. Cum vi se pare această idee?”, a întrebat Vitalie Călugăreanu.

Importanța religiei pentru identitatea românilor din Ucraina, R. Moldova și România

Knirsch a afirmat inițial că este o alegere pe care poate să o facă doar cetățenii Moldovei și ai României. Ulterior, însă, el a declarat că ar „pune sub semnul întrebării” afirmațiile făcute de jurnalist, că România și Republica Moldova au aceeași religie și limbă.

„Dacă vorbim despre valorile europene, despre valorile individuale, atunci sunt oamenii care gândesc la fel că avem aceeași limbă, dar alții poate gândesc altfel, că avem două limbi sau religii diferite. Statele moderne europene au o limbă oficială dar sigur au oameni de diferite etnii și valorile europene și drepturile europene sunt că acești oameni trebuie să fie respectați în toate aceste sensuri”, a continuat ambasadorul.

Reacții de la Chișinău și București

În urma afirmațiilor făcute de ambasador, Dragoş Galbur, preşedintele Partidului Naţional Moldovenesc (PNM), o formaţiune care îşi propune drept obiectiv major „unirea Republicii Moldova cu România şi integrarea europeană ireversibilă”, a publicat pe Facebook o opinie în care critică poziția diplomatului.

„Când un ambasador german repetă tezele identitare fabricate de URSS, se simte ecoul cinic al vechii complicităţi dintre Germania nazistă şi Uniunea Sovietică, în urma căreia Basarabia a fost lăsată pe mâna lui Stalin. Astăzi nu se mai semnează protocoale secrete (ne prefacem că nu ştim că se semnează), dar se rostesc fraze elegante despre «popoare diferite», «stabilitate» şi «integrare europeană separată». Domnule Knirsch, identitatea noastră nu este un dosar diplomatic, iar Unirea cu România nu este un proiect pentru care trebuie să cerem aprobarea Germaniei”, a comentat Galbur într-un mesaj postat pe Facebook.

[analyse_source url=”https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/ambasadorul-german-la-chisinau-isi-toarna-cenusa-2542817.html”]


Analyse


2026-07-14 18:42:46

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.