După ce Grindeanu a spus că o lege a fost făcută anume pentru a-i “scuti de probleme” pe Fritz și Armand, Ministerul Justiției invocă principiul neretroactivității

[analyse_image type=”featured” src=”https://s2.ziareromania.ro/?mmid=30ab756b0e230cce4c”]

După ce Grindeanu a spus că o lege a fost făcută anume pentru a-i “scuti de probleme” pe Fritz și Armand, Ministerul Justiției invocă principiul neretroactivității

Luni, 13 Iulie 2026, ora 17:33
1009 citiri
După ce Grindeanu a spus că o lege a fost făcută anume pentru a-i "scuti de probleme" pe Fritz și Armand, Ministerul Justiției invocă principiul neretroactivității

Sorin Grindeanu, președintele PSD FOTO Hepta

Ministerul Justiției susține că proiectul de lege privind actualizarea legislației în domeniul integrității se aplică pe viitor, fără să aibă efect la cazurile trecute legate de problematica Agenției Naționale de Integritate.

Ministerul Justiției îl contrazice astfel pe liderul PSD, Sorin Grindeanu, care a declarat luni că PSD nu va vota legea privind competențele ANI, deoarece acest act normativ ar fi modificat pentru a-i scăpa de incompatibilități pe Dominic Fritz și Clotilde Armand.

“Nu o să votăm legea ANI și legea privind competențele ANI, care ciuntesc atribuțiile Agenției Naționale de Integritate ca să dea bine și să fie scutiți de probleme legale cei care sunt condamnați definitiv de Înalta Curte, gen Fritz și Armand. Avem un Partid Național Liberal care atacă de dimineața până seara Justiția. Ăsta este tabloul azi și se cere PSD-ului, care e în opoziție, să vină să salveze situația. (…) Despre ce vorbim? Despre niște scenarii din acestea care deocamdată nu își au corespondentul în realitate, despre grupuri de lucru de la Ministerul Justiției făcute pentru legea ANI ca să scape unii de eventuale incompatibilități. Ce să vezi? Majoritatea la USR“, a spus Grindeanu.

În replică la această declarație, MJ a dat publicității luni un comunicat de presă, în care aduce unele precizări cu privire la acest proiect aflat în dezbatere.

Articol cu dispoziții tranzitorii, inclus în proiect

“Precizăm că, între altele, proiectul va include un articol la dispozițiile tranzitorii și finale, care reia și exprimă un principiu al aplicării legii în timp, în sensul că prezentul proiect se aplică pentru viitor, fără să aibă efect cu privire la cazurile trecute legate de problematica Agenției Naționale de Integritate”, explică MJ.

Ministerul arată că proiectul de lege privind consolidarea unor acte normative în domeniul integrității a fost elaborat în vederea aducerii la îndeplinire a Jalonului 431 din PNRR – Evaluarea și actualizarea legislației privind cadrul de integritate, al cărui obiectiv se referă la “intrarea în vigoare a legilor consolidate din materia integrității”. Ținta PNRR vizează actualizarea și, respectiv, consolidarea legislației în materia integrității gestionate de Agenția Națională de Integritate.


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.