Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: SUA au finalizat atacurile asupra Iranului, lovind peste 80 de ţinte, anunţă CENTCOM

Rodica Condurache
7 iul 2026334 vizualizări

Iranul ameninţă cu un „răspuns zdrobitor”

Armata SUA a finalizat cea mai recentă rundă de atacuri împotriva Iranului, lovind peste 80 de ţinte, potrivit Comandamentului Central al SUA (CENTCOM), citat de CNN.

“Forţele americane au lovit sistemele iraniene de apărare aeriană, reţelele de comandă şi control, staţiile radar de coastă, capacităţile de rachete antinavale şi peste 60 de ambarcaţiuni mici ale Gărzii Revoluţionare Islamice din strâmtoare şi din apropierea acesteia, pentru a reduce capacitatea Iranului de a continua atacurile asupra comerţului internaţional care circulă prin coridorul comercial internaţional”, a transmis, miercuri dimineaţă, CENTCOM pe X.

CENTCOM a adăugat că forţele sale “rămân în poziţie de luptă şi pregătite să tragă Iranul la răspundere atunci când acordul nu este respectat sau nu se conformează prevederilor acestuia”.

Iranul ameninţă că va da un “răspuns zdrobitor” la atacurile SUA

Iranul a avertizat în primele ore ale zilei de miercuri că va da un “răspuns zdrobitor” la atacurile SUA – în contextul în care armistiţiul dintre cele două ţări se află pe un teren din ce în ce mai instabil. “Forţele Armate ale Republicii Islamice Iran vor da un răspuns zdrobitor la agresiunea şi acţiunile teroriste ale SUA”, a anunţat Comandamentul militar comun suprem al Iranului, Cartierul General Central Khatam al-Anbiya, potrivit postului public de televiziune IRIB.

Comandamentul a adăugat că “în niciun caz nu va permite interferenţe în afacerile sau gestionarea Strâmtorii Ormuz”. De asemenea, a precizat că “singura cale sigură” pentru navele care traversează Strâmtoarea Ormuz este pe rutele desemnate de Iran.

Statele Unite au lansat noi atacuri împotriva a zeci de ţinte din Iran în noaptea de marţi spre miercuri şi au reinstituit sancţiunile ca “pedeapsă” pentru atacurile asupra navelor comerciale din apropierea căii navigabile disputate.

Sirene au sunat în Bahrain, anunţă Ministerul de Interne

Sirene au sunat în Bahrain, a anunţat Ministerul de Interne al ţării pe X, îndemnând cetăţenii să “rămână calmi şi să se îndrepte către cel mai apropiat loc sigur”. Avertismentul a venit după ce Iranul a declarat că va da un “răspuns zdrobitor” la recentele atacuri ale SUA. Bahrainul este sediul Flotei a V-a a Marinei SUA, însărcinată cu patrularea Golfului Persic, a Mării Roşii şi a Mării Arabiei.

Pe parcursul războiului, Iranul a atacat în repetate rânduri baze militare americane din Orientul Mijlociu, inclusiv în Bahrain.

Au fost raportate explozii și pe insula iraniană Kharg, un punct strategic vital pentru exporturile de petrol ale Teheranului, a anunţat presa de stat iraniană miercuri dimineaţă. Insula, o fâşie de pământ cu o lungime de aproximativ opt kilometri situată în largul coastei iraniene, reprezintă o linie vitală pentru economia Teheranului, gestionând, de regulă, circa 90% din exporturile de ţiţei ale ţării.

Oficialii americani au descris-o drept “punctul central al întregii aprovizionări cu petrol a Iranului”. Relatarea postului Press TV menţionează că pe insulă s-au auzit “mai multe explozii”. De asemenea, s-a raportat un nou val de explozii pe insula Qeshm – cea mai mare insulă iraniană din Golful Persic, considerată parte a sistemului defensiv al ţării în apropierea Strâmtorii Ormuz.

Statele Unite au lovit ambele insule în repetate rânduri, iar preşedintele american Donald Trump a vehiculat anterior ideea preluării controlului asupra insulei Kharg, precum şi asupra altor elemente ale infrastructurii petroliere iraniene.

Marine Le Pen, primul președinte cu brățară electronică la picior?

condamnată la închisoare cu suspendare, ea a precizat că Jordan Bardella va fi prim-ministrul al său

Marine Le Pen, lidera extremei dreapta din Franţa, a anunţat marţi seara că va candida la Palatul Élysée anul viitor, în ciuda condamnării sale la purtarea unei brăţări electronice, informează Le Figaro.

Marţi, justiţia a deschis calea către o posibilă a patra candidatură a lui Marine Le Pen la alegerile prezidenţiale. Iar după o după-amiază de negocieri intense în cadrul partidului său RN, Le Pen a decis să profite de această oportunitate. Invitată marţi seara la jurnalul de ştiri de la ora 20:00 al postului TF1, lidera deputaţilor RN a anunţat că va candida. „Vreau să epuizez toate căile de atac pentru a-mi putea apăra nevinovăţia în acest dosar”, a declarat ea.

Ea intenţionează să facă recurs la Curtea de Casaţie, ceea ce ar suspenda sancţiunea primită. „Am precizat că nu voi face campanie electorală purtând brăţara electronică. Dar, întrucât am posibilitatea de a introduce un recurs la Curtea de Casaţie (…) şi întrucât recursul suspendă efectele hotărârii, voi face campanie electorală fără brăţara electronică”, a precizat ea. Marine Le Pen a lăudat, pe de altă parte, eficienţa tandemului său cu Jordan Bardella şi a confirmat că acesta va fi prim-ministrul său, dacă ea va câştiga în 2027.

Întrebată despre viitorul rol al lui Jordan Bardella, Marine Le Pen a asigurat că împreună formează „un tandem compus dintr-un prim-ministru şi un preşedinte de încredere”. „Avem soluţii, iar acest duo este câştigător, este chiar o echipă câştigătoare”, a insistat ea, precizând că el va fi prim-ministrul ei dacă ea va câştiga. „Ne completăm reciproc”, a adăugat Le Pen, asigurând că „ambiţiile” politice ale celor doi „nu intră în contradicţie”.

„Luptăm pentru Franţa”, a proclamat deputata RN. „Cred că acest cuplu politic pe care îl formăm poate schimba cu adevărat lucrurile”, a continuat ea, promiţând că va demara „foarte repede” campania prezidenţială alături de Jordan Bardella. La scurti timp după ce Marine Le Pen şi-a oficializat marţi seara candidatura la alegerile prezidenţiale, echipele sale au lansat un nou site de campanie: https://marinelepen.com/. Site-ul are un motto cu aer de slogan: „Pentru Franţa, Renaştere”.

Cercetătorii au descoperit un element surprinzător care combate cancerul, ascuns în interiorul tumorilor

Cercetătorii de la Universitatea din Chicago (UIC), Statele Unite, au creat un tratament experimental împotriva cancerului bazat pe bacterii care trăiesc în mod natural în interiorul tumorilor, relatează Science Daily.

În studiile preclinice asupra cancerului de prostată, terapia a dat rezultate remarcabile atunci când a fost combinată cu radioterapia. Această abordare a oprit creșterea tumorii prin țintirea sursei de energie a celulelor canceroase.

Tratamentul este construit pe baza unui mic fragment dintr-o proteină bacteriană numită aurB. Conform rezultatelor publicate în jurnalul științific Signal Transduction and Targeted Therapy, aurB a perturbat producția de energie din mitocondriile celulelor tumorale, privând tumorile de combustibilul de care au nevoie pentru a se dezvolta. ‘Mitocondriile sunt foarte importante pentru supraviețuirea unei celule; ele sunt fabricile de energie’, a declarat Tohru Yamada, autorul principal al studiului, profesor asociat la departamentele de chirurgie și inginerie biomedicală ale UIC și membru al Centrului Oncologic al universității.

‘Multe celule canceroase prezintă modificări ale numărului și activității mitocondriilor, deoarece o celulă canceroasă trebuie să crească agresiv și rapid. Prin urmare, mitocondriile ar fi o țintă ideală pentru terapia împotriva cancerului’, a precizat specialistul.

Cercetătorii cunosc de ani buni faptul că tumorile adăpostesc colonii de bacterii care trăiesc în ceea ce este cunoscut drept micromediul tumoral. Mai recent, oamenii de știință au început să caute să afle dacă aceste bacterii ar putea furniza compuși care să poată fi transformați în tratamente împotriva cancerului.

Cercetările anterioare efectuate de laboratorul condus de Yamada au identificat o proteină bacteriană cunoscută sub numele de cupredoxină, care ar putea inhiba dezvoltarea tumorii. Aceste cupredoxine sunt proteine care conțin cupru și care ajută la transferul de electroni între alte proteine. Pe baza acestei descoperiri, echipa a dezvoltat un medicament peptidic, pe care l-a testat pe scară largă, inclusiv în cadrul unor studii clinice pe care au implicat adulți și în studii asupra cancerului cerebral la copii.

Cu toate acestea, eficacitatea acelui peptid depinde de o genă numită p53. Pentru că p53 suferă frecvent mutații la pacienții cu cancer, iar aceste mutații variază de la o persoană la alta, tratamentul poate să funcționeze bine în cazul unora dintre pacienți, dar nu și al altora. ‘Ne-am dorit să avem un agent anticancerigen care să nu depindă de funcția p53’, a spus Yamada. Pentru a găsi o abordare alternativă, oamenii de știință au căutat o proteină bacteriană care să acționeze prin intermediul mitocondriilor, și nu prin calea p53. Căutarea lor i-a condus spre o altă proteină cupredoxină.

În cadrul noului studiu, echipa a analizat probe tumorale prelevate de la paciente cu cancer de sân și a utilizat secvențierea ADN pentru identificarea bacteriilor prezente în interiorul tumorilor. O specie bacteriană a atras în mod special atenția cercetătorilor deoarece conținea o proteină cupredoxină cunoscută sub numele de auracianină, cu o funcție similară cu cea a proteinei studiate anterior.

Cercetătorii au creat apoi un peptid bazat pe auracianină, pe care l-au denumit aurB. Experimentele de laborator au arătat că aurB pătrunde în mitocondriile celulelor tumorale și se leagă de ATP-sintază, o proteină care joacă un rol esențial în generarea de ATP, principala sursă de energie utilizată de celule. Cercetătorii au testat aurB în linii celulare fără activitate funcțională p53 și în modele pe șoareci de cancer de prostată rezistent la terapia hormonală.

Asocierea dintre aurB și radioterapie a redus semnificativ dezvoltarea tumorilor, fără semne semnificative de toxicitate. ‘Combinația a sporit în mod semnificativ activitatea peptidului, iar tumoarea s-a micșorat considerabil’, a declarat Yamada. ‘Această abordare este promițătoare. Folosind un model metastatic bine stabilit în zona osului tibial, am demonstrat, în fază preclinică, o inhibare semnificativă a dezvoltării tumorale’, a precizat el.

UIC a obținut un brevet pentru aurB și explorează oportunități de a duce mai departe această terapie, către studii clinice pe oameni.

În opinia lui Yamada, auracianina ar putea reprezenta doar începutul unei oportunități mult mai ample. Nenumărate proteine bacteriene rămân neexplorate, iar multe dintre ele ar putea servi drept bază pentru viitoare terapii împotriva cancerului. ‘Există multe alte proteine bacteriene care ar putea constitui o sursă de medicamente anticancer’, a afirmat Yamada. ‘Pur și simplu nu le-am testat încă’, a spus el.

Aflat la Ankara, Zelenski anunţă că a semnat acorduri în domeniul dronelor cu trei ţări NATO

Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat marţi că Ucraina a semnat încă trei „acorduri în domeniul dronelor”, cu Danemarca, Estonia şi Ţările de Jos, punând la dispoziţia acestor ţări NATO experienţa acumulată în urma celor peste patru ani de război cu Rusia, relatează Reuters. Zelenski a anunţat acordurile prin postări pe reţelele sociale, în marja summitului NATO din capitala turcă Ankara, şi a precizat că Kievul a încheiat până în prezent nouă astfel de acorduri.

Ucraina a dezvoltat o industrie a dronelor extrem de sofisticată, după ce, în momentul în care Rusia a invadat-o, în februarie 2022, dispunea doar de o experienţă limitată în acest sector. Zelenski a efectuat numeroase vizite pentru a promova aceste acorduri, în special în Orientul Mijlociu, unde ţările din Golf au fost nevoite în acest an să riposteze la atacurile iraniene.

La anunţarea acordului cu Danemarca, Zelenski a declarat că acesta „deschide oportunităţi mai mari pentru producţia comună de echipamente de apărare, schimbul de experienţă şi transparenţa în exporturile de arme”. El a afirmat că Danemarca a fost prima ţară care a propus producţia comună în Ucraina „şi este absolut corect ca Danemarca să aibă acum acces la exporturile ucrainene de arme testate în război”.

Într-o postare pe X la sfârşitul primei zile de întâlniri avute la Ankara, Zelenski a afirmat că Ucraina „îşi are locul aici (în NATO – n.r.) pe bună dreptate” şi a reiterat că principalul obiectiv al Kievului la această reuniune este „asigurarea unei apărări aeriene mai solide şi a unor poziţii diplomatice mai puternice”. Zelenski a subliniat necesitatea ca Ucraina să-şi consolideze apărarea împotriva rachetelor balistice ruseşti, după două atacuri asupra capitalei ucrainene în ultima săptămână. Nouăsprezece persoane au murit la Kiev în ultimul atac de luni.

Un agent al Serviciului de Imigrare împuşcă mortal un mexican în Houston

Un ofiţer al Serviciului de Imigrare şi Vamă al SUA (ICE) a împuşcat mortal un bărbat în Houston, după ce acesta a încercat să se sustragă arestării în timpul unei operaţiuni desfăşurate marţi, transmite CNN. Departamentul pentru Securitate Internă a declarat într-un comunicat că bărbatul, cetăţean mexican, a ignorat ordinele de a opri şi a încercat să lovească cu maşina un agent, care a tras cu arma în legitimă apărare.

Bărbatul era vizat în cadrul unei operaţiuni deoarece locuia în ţară fără permis legal, potrivit Departamentului, care supraveghează ICE. Maşina bărbatului a lovit un vehicul al ICE, a adăugat departamentul. Comunicatul l-a identificat pe bărbat ca fiind Lorenzo Salgado Araujo şi a precizat că acesta a decedat la spital.

Biroul local al FBI din Houston investighează o posibilă agresiune asupra unui ofiţer federal de aplicare a legii, a declarat purtătorul de cuvânt Connor Hagan.

Incidentul armat a avut loc pe fondul intensificării măsurilor de control al imigraţiei, menite să pună în aplicare agenda administraţiei Trump privind deportările în masă. La sfârşitul lunii iunie, ICE a efectuat peste 10.000 de arestări într-o perioadă de cinci zile. Cel mai mare oraş din Texas a fost scena unor operaţiuni de control intensificate de când a început campania de represiune anul trecut, ceea ce nu a trecut fără reacţii negative din partea publicului. Consiliul Local din Houston a votat adoptarea unei ordonanţe care limita cooperarea cu ICE, dar şi-a schimbat poziţia după ce guvernatorul statului Texas, Greg Abbott, a ameninţat că va tăia peste 100 de milioane de dolari din fondurile statale destinate siguranţei publice. Juan Proaño, directorul executiv al Ligii Cetăţenilor Latino-Americani Uniţi, a solicitat o anchetă transparentă condusă de autorităţile locale.

“Nu credem deloc în declaraţiile DHS”, a declarat Proaño pentru Associated Press. “Ar trebui să aibă loc o anchetă independentă, iar autorităţile ar trebui să facă publice toate înregistrările video”, a adăugat el.

Au avut loc cel puţin şase incidente armate soldate cu decese, în care au fost implicaţi ofiţeri federali, de la începutul campaniei intensive de aplicare a legilor privind imigraţia iniţiată de administraţia Trump. Descrierile iniţiale ale oficialilor din domeniul imigraţiei au fost contrazise ulterior de dovezile video. În februarie, autorităţile federale au deschis o anchetă împotriva a doi agenţi federali de imigrare care păreau să fi făcut declaraţii false sub jurământ cu privire la un incident armat neletal împotriva unui imigrant, petrecut în ianuarie la Minneapolis.

„De fapt, e o persoană de treabă”. Trump face un pas către împăcarea cu Meloni

Preşedintele american Donald Trump a avut marţi cuvinte amabile la adresa şefei guvernului italian, Giorgia Meloni, despre care a spus că este „de fapt, o persoană de treabă”, declaraţia fiind făcută în faţa presei de la Ankara, după o serie de tensiuni şi comentarii răutăcioase la adresa premierului Italiei, relatează AFP.

“Este o persoană de treabă, de fapt”, a răspuns şeful Casei Albe la o întrebare a presei înainte de deschiderea summitului NATO, care îi va reuni marţi seara şi miercuri pe cei doi lideri. “O plac, dar cred că a făcut o greşeală”, a comentat el, subliniind: “Pur şi simplu nu a fost alături de noi şi asta nu mi-a plăcut”. Tensiunile au intervenit ca urmare a refuzului Giorgiei Melonii de a se alătura atacului americano-israelian împotriva Iranului.

După o dispută aprinsă pe această temă luna trecută, preşedintele american şi-a reiterat atacurile duminică seara pe platforma sa Truth Social, publicând o imagine modificată cu AI în care apare prim-ministrul italian, stând în faţa lui şi privindu-l fascinată. Poza era însoţită de mesajul, scris cu majuscule: “Se solicită ordin de protecţie”. Roma a refuzat să răspundă sau să comenteze.

Donald Trump afirmase anterior că Giorgia Meloni “se descurcă prost în Italia” şi că “după cum se vede, îi lipseşte popularitatea”, după ce asigurase, cu câteva zile mai devreme, că şefa guvernului italian îl “implorase” să facă o fotografie cu el, în cadrul unui summit G7 care avusese loc anterior.

Cu toate acestea, Giorgia Meloni a fost până de curând una dintre cele mai apropiate aliate ale sale în Europa. Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, care o însoţeşte pe Meloni la Ankara, a declarat luni că “esenţial este să se menţină relaţiile” transatlantice.

Europa are încă nevoie de SUA pentru a apăra continentul încă cel puţin un deceniu, aşa că liderii ar trebui să aibă grijă să nu-l îndepărteze pe Donald Trump, a declarat ministrul belgian al Apărării, Theo Francken, pentru POLITICO. Francken a precizat însă că există limite – mai ales în ceea ce priveşte recentele atacuri ale lui Trump la adresa prim-ministrului italian Giorgia Meloni. “Desigur că avem nevoie de el ca aliat, dar să nu se atingă de Meloni. Ea este regina centrului-dreapta din Europa. Ea este liderul. Lăsaţi-o în pace”, a spus ministrul naţionalist flamand. “O iubesc, e conservatoare, e total pe aceeaşi lungime de undă… şi apoi o să vă certaţi pentru ce? Pentru o poză! “, a comentat Francken.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.