[analyse_image type=”featured” src=”http://www.banatulmeu.ro/wp-content/uploads/2026/07/IMG_4430-e1783500943827.jpeg”]
Un accident în care au fost implicate o mașină și un autocamion s-a produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Timișoara – Arad.
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SMURD, dintre care una de Terapie Intensivă Mobilă. În sprijin a fost trimisă și o autospecială de stingere din cadrul ISU Timiș.
În urma accidentului au rezultat trei victime, toate conștiente, cooperante și neîncarcerate. Este vorba despre șoferul autocamionului, șoferul mașinii și un pasager.
Toate cele trei persoane au fost evaluate medical la locul intervenției. În urma investigațiilor efectuate de echipajele medicale, doi bărbați, în vârstă de 83, respectiv 70 de ani, au fost transportați la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare. Șoferul autocamionului a refuzat transportul la spital.
Pompierii militari arădeni au asigurat, totodată, măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul producerii accidentului.
[analyse_source url=”https://www.banatulmeu.ro/accident-pe-autostrada-a1-intre-timisoara-si-arad-doua-persoane-au-fost-transportate-la-spital/”]