Faptul că România are nevoie de reforme structurale în mai toate domeniile e un adevăr incontestabil. Nu mai putem rămâne în bălteala ultimelor decenii, într-o lume într-o continuă schimbare. Şi da, se vorbeşte mult de reforme, dar până la fapte, ne cam trece tot entuziasmul. Paradoxal, deşi marea majoritate a populaţiei este profund nemulţumită de acest status quo, în general românii sunt refractari la reforme, atunci când acestea sunt puse pe masă.

Nu poţi să te tot plângi de stagnare, dar când ţi se propun reforme reale, să le refuzi şi să votezi exact partidele anti-reformă, „campion” incontestabil aici fiind PSD. Iar dacă renunţi la PSD să te arunci în braţele unui AUR, autointitulat anti-sistem, în realitate o formaţiune fabricată în cotloanele cele mai slinoase ale Sistemului. De unde şi unele nostalgii ceauşiste la electoratul şi unii lideri ai acestui partid.

Pe de altă parte, e evident că sistemul dezvoltă în timp o rezistență structurală la schimbare. O reformă pe bune amenință aşa-zisa stabilitate creată de sistem, ameninţă privilegiile dezvoltate în timp. Mai mult, reforma aduce transparență, marea spaimă a sistemului, dar şi o reaşezare a statului pe baze valorice.

De aceea, cred că partidele şi politicienii nu mai trebuie împărţiţi din punct de vedere ideologic: liberali, conservatori, socialişti, verzi etc. Oricum în România nu există o asemenea distribuire. Nu putem vorbi nici despre dihotomia dintre progresism şi conservatorism. Ar trebui să vedem mai degrabă în politică cine este reformist, cine este împotriva. Ca bloc, aşa cum am scris mai sus, avem PSD-ul, ca total antireformă. S-a văzut acest lucru inclusiv când Guvernul Bolojan a luat primele măsuri reformiste (reflectoarele pe şobolani), care au dus la moţiunea de cenzură.

Că iţi place sau nu Ilie Bolojan, că e reformist sau doar mimează reforma, un lucru se vede de pe Marte. Sistemul îl consideră cel mai mare adversar, alături de USR, partid care pare un corp intrus chiar fiind la guvernare. Astfel că justiţia a început să atace din toate părţile PNL. În acelaşi registru este şi cazul Dumbrava – Bihor, doar-doar l-or prinde pe Bolojan. Televiziunile infractorilor, implicit ale sistemului, l-au si legat deja de acest caz.

Dar cine este acest sistem? Multă lume îl identifică cu serviciile, dar este mai mut mai amplu. Pe lângă servicii, vârful de lance este Justiţia controlată de Lia Savonea, protectoarea infractorilor. Apoi sunt, evident, politicieni, Ministerul de Interne, instituţii ale statului, sindicate, oameni de afaceri legaţi de contracte cu statul, media racordată la siste etc. Capu’ la sistem, aşa cum singur s-a recomandat, este preşedintele Nicuşor Dan. Toţi aceştia şi-ar pirerde privilegiile în cazul unei reforme reale. Uitaţi-vă doar la justiţie, acolo unde în timp ce infractorii sunt scăpaţi unul după altul, oamenii indezirabili sistemului sunt hăituiţi zilnic. Uitaţi-vă la preşedinte, care împreună cu PSD şi trădătorii din PNL, au încercat să-l decapiteze pe Bolojan, prin desemnarea lui Adrian Veştea ca premier.

Pe lângă sistemul mare, în Românai s-au dezvoltat, în mai toate domeniile, un fel de microsisteme: şi în Sănătate, şi în Educaţie, Agricultură etc. Toate, absolute toate sunt refractare la orice fel de reformă. Şi peste tot avem vechiul principiu al lui Caragiale. „Ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! Dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele… esențiale!”. Hidra este imensă, iar un război de unul singur împotriva ei aduce a lupta lui Don Quijote cu morile de vânt. Aici e rolul societăţii civile să intervină, numai că şi aceasta a devenit ţinta Sistemului.

Nu pot să termină însă şi fără câteva critici la adresa lui Bolojan. Chiar şi cu el premier, România are cele mai mici alocări bugetare pentru Educaţie şi Sănătae din Europa. În schimb, suntem pe primele locuri la bani alocaţi serviciilor. Pentru nişte… servicii inexistente. Acestea nu au putut să facă nimic impotriva războiului hibrid declanşat de Kremlin, iar un ciudat scapă pe sub radar. S-a ajuns astfel la cea mai antidemocratică măsură de după 1990: anularea alegerilor. Apropo, se mai publică raportul şefului sistemului privind anularea alegerilor?

Avem ca urmare un paradox sau cerc vicios. Românii plătesc cu vârf şi îndesat nişte servicii proaste care lucrează împotriva românilor, fie doar prin blocarea reformelor. Aşa cum plătim imens o justiţie, care parcă şi-a făcut un scop din a-i scoate nevinovaţi pe cei care fură din buzunarele românilor.