„Le transmit că sunt un om rațional. Consider că eu am dreptate și duc România în direcția bună”,a răspuns sibilinic preşedintele Nicuşor Dan, în momentul în care a fost întrebat, marţi, în cadrul unei conferințe de presă, ce le transmite românilor care l-au votat și se simt dezamăgiți de prestaţia lui. Acest răspuns vine în aceeaşi notă arogantă a zicerii „Am de 100 de ori mai multe informații decât dvs.” pe care Dan a aruncat-o în feţele foştilor săi susţinători care îi reproşau că a predat justiţia la PSD.

Într-o expresie mai colocvială, Nicuşor Dan le transmite în faţă FOŞTILOR săi susţinători: “Ciocu’ mic şi joc de glezne!”. Dar care o fi „direcţia bună” invocată de preşedinte? Din tot ce face şi zice cu o jumătate de gură, nu este alta decât MAGA. Adică acea adunătură de miliardari putred de corupţi, care vor să schimbe democraţia liberală cu plutocraţia şi cleptocraţia. Şi asta în numele luptei cu soroşismul. Ca să nu mai spun că MAGA pierde teren pe zice ce trece, urmând foarte probabil să ajungă după alegerile parţiale din toamnă la lada de gunoi a istoriei. Şi totodată o pată neagră pe istoria Statelor Unite, comparabilă cu Inchiziţa pentru pentru istoria Europei Catolice. Exact asta e „direcţia bună” a lui Nicuşor Dan, pentru care insistă că „are dreptate”. Singurul său proiect de ţară!

În acelaşi timp e tot mai evident că Nicuşor Dan întoarce tot mai mult spatele Europei. O Europă care a dat şi dă bani pentru dezvoltarea României, în timp ce MAGA încearcă să jefuiască România. Aşa cum s-a întâmplat în afacerea Doiceşti, blocată de Ilie Bolojan, după ce România a aruncat într-o gaură neagră 240 de milioane de euro. Cine a mai susţinut această afacere păguboasă pentru România, pe lângă Nicuşor Dan? Sorin Grindeanu, liderul PSD. Cel care voia să-i dea lui Donald Trump un miliard de euro, nu de la el din buzunar, ci din buzunarele românilor, pentru ca România să facă parte dintr-un fel de bandă condusă de dementul preşedinte al SUA. Exact pe modelul foştilor domnitori români care îşi cumpărau tronul de la Stambul cu mulţi saci de galbeni.

Pe acelaşi culoar MAGA-i(di)ot cu Dan şi Grindeanu aleargă însă şi cei din AUR. Alţi „suveranişti” şi „patrioţi” care stau în genunchi sau chiar întinşi pe burtă în faţa smintitului de la Casa Albă. Or, din start, Nicuşor Dan i-a etichetat pe cei din AUR ca fiind „extremişti” şi principalii săi adversari. Sigur, nu i-a fost deloc greaţă ca „premierul meu”, Adrian Veştea, să se ploconească în faţa lui George Simion pentru voturi. Dar asta e o altă treabă.

În fine, miza lui Nicuşor Dan, observată inclusiv de Kelemen Hunor, este să nu ajungă PSD în braţele AUR. Mai mult, el chiar crede că Sorin Grindeanu este un pro-occidental (nu mai foloseşte termenul pro-european), spre deosebire de „olguţii” din Dolj. Din acest punct de vedere, şi AUR e clar pro-occidental. Dar Dan se luptă cu AUR doar pentru a intra el în graţia MAGA. O dispută care aduce cu păruiala curtezanelor de ve vremuri pentru favorurile monarhului.

De aici, toate eforturile de-al salva pe Grindeanu, partenerul său MAGA-iot. Implicit şi PSD. De aceea nu l-a desemnat pe Grindeanu premier când era cazul, dar acum îl vrea, deşi nu mai e cazul. Când Ludovic Orban a atacat PSD, Dan i-a dat un picior în fund. Deşi fără Orban nu ar mai fi câştigat Primăria Capitalei, implicit preşedinţia. Acum ar vrea să scoată USR de la guvernare, partid fără de care iar nu ajungea preşedinte, doar fiindcă formaţiunea condusă de Dominic Fritz nu este pe placul gusturilor fine ale lui Grindeanu. Concesii peste concesii pentru PSD. Nici nu mai contează zecile de milioane de euro pe care România le pierde zilnic de la începutul crizei politice declanşate de Grindeanu cu acceptul tacit a lui Dan. Şi asta fiindcă funcţionează cu guvern interimar.

Că aşa îl învaţă consilierii sau ideea a fost născută din proprii neuroni nu mai contează. Ce se ştie e că Dan e foarte încăpăţânat, când îi trece ceva prin cap. Poate chiar mai perseverent decât personajul interpetat de Tom Hanks în celebra peliculă a lui Steven Spielberg, la care am făcut referire în titlu. Diferenţa e scopul. Unul nobil, al căpitanului Miller care s-a jertfit pentru alinarea durerii unei mame prin salvarea vieţii ultimului copil dintre cei patru plecaţi la război. În schimb, al lui Dan e destul de ignobil, respectiv să salveze partidul jet-urilor Nordis şi al cutiilor de pantofi burduşite de bani şi care a dus România în dezastrul de astăzi.