[analyse_image type=”featured” src=”https://www.opiniatimisoarei.ro/wp-content/uploads/2020/03/masina-cap-de-pod-700×336.jpghttps://www.opiniatimisoarei.ro/wp-content/uploads/2020/03/masina-cap-de-pod.jpg”]
TIMIȘOARA. Accident duminică dimineață nu departe de Timișoara.
O șoferiță conducea prin Sânmihaiu German, dinspre Bobda, a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un cap de pod.
În urma impactului, femeia a fost rănită, și a fost nevoie de echipajul de descarcerare al pompierilor pentru a fi scoasă din autoturism.
“La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare și un echipaj medical SAJ. În accident este implicat un autoturism care a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un cap de pod. În urma impactului, conducătorul auto, o victimă de sex feminin, a rămas încarcerată, conștientă și cooperantă. Se lucrează pentru extragerea victimei“, au transmis reprezentanții ISU Timiș.
Femeia a fost scoasă din autoturism și transportată la spital.
“O femeie de 55 de ani, a condus un autoturism pe DJ 591 în localitatea Sânmihaiu German dinspre localitatea Bobda înspre localitatea Sânmihaiu Român, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de pod.
În urma impactului a rezultat o victimă, respectiv femeia de 55 de ani, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.“, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Femeia a fost verificată și cu aparatul etilotest, care a arătat că nu băuse.
FOTO: Arhiva
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
[analyse_source url=”https://www.opiniatimisoarei.ro/soferita-ranita-dupa-ce-s-a-infipt-cu-masina-intr-un-cap-de-pod-nu-departe-de-timisoara-a-intervenit-descarcerarea/05/07/2026″]