În așteptarea furtunii

Cel mai probabil, până la jumătatea lunii iulie a acestui an nu vom avea un guvern cu puteri depline. Învestirea în funcție a unui asemenea guvern pare să fi devenit un obiectiv foarte greu de atins. Aritmetica parlamentară este pur și simplu neiertătoare. Ponderea partidelor reprezentate în forul legislativ conferă fiecărei formațiuni politice o putere relativă. Destul ca să pretindă un loc în ecuația puterii executive; prea puțin pentru a scrie această ecuație. Președintele, la rândul său, pare că a abdicat de la principalul său rol constituțional: acela de a determina și, la nevoie, de a forța sistemul instituțional al statului român să funcționeze în parametrii stabiliți prin Legea sa fundamentală. Cred că principala greșeală a Președintelui Nicușor Dan este că a lăsat pe mâna partidelor chestiunea învestirii în funcție a unui nou guvern. Sistemul parlamentar pluralist a început să funcționeze haotic; nimeni nu se mai raportează la interesul național (știu că pentru mulți acest interes nu valorează nici cât o ceapă degerată) și toată lumea încearcă, în mod egoist, să-și vadă satisfăcute doar propriile interese. Compromisul a dispărut din lexicul și, respectiv, din sistemul valoric al clasei noastre politice. Iar dacă sistemul parlamentar pluralist funcționează haotic, atunci este de așteptat ca un astfel de sistem să genereze efecte imprevizibile. Soluția actualei crize politice nu trebuie căutată neapărat în dizolvarea Camerelor și, prin urmare, în organizarea unor alegeri parlamentare anticipate. O astfel de soluție poate îmbrăca și forma suspendării, urmată de demiterea Președintelui. Crede cineva că dl Nicușor Dan nu ar putea fi demis printr-un referendum la care sunt chemați să voteze foarte mulți români săturați de impozite, șomaj, sărăcie, insecuritate cotidiană și interminabilele dispute purtate între niște politicieni cărora nu le pasă de cei aflați în suferință? Eu cred că un astfel de referendum ar trece, ceea ce ar plasa România într-un alt tip de anticipate: cele prezidențiale. Iar o astfel de situație ar pune într-o reală dificultate pe cele mai multe dintre partidele astăzi dornice să guverneze. Pentru că majoritatea partidelor parlamentare nu posedă un prezidențiabil cu portanță electorală serioasă. Nici dl S. Grindeanu, nici dl I. Bolojan și nici dl D. Fritz nu au șanse prea mari să obțină mult râvnitul mandat de Președinte al României, în pofida viselor pe care mai toți aceștia și le fac în această privință.

Între timp, România a intrat într-un soi de lentă și dureroasă agonie. Toată lumea o vede, majoritatea dintre noi o simte, foarte puțini politicieni sunt dispuși să vorbească deschis și onest despre ea. Partidele se întrec în a-și arunca acuzații: relele sunt întotdeauna la ceilalți; noi suntem depozitarii absoluți și de necontestat ai binelui. Liberalii îi afurisesc pe social-democrați; aceștia din urmă nu au ochi pentru useriști care, la rândul lor, cred că sunt în mod prevalent îndreptățiți să guverneze, în ciuda ponderii politice scăzute pe care o dețin în Parlament. Gâlceava politică este, în egală măsură, penibilă și grotescă. Țara se scufundă în propria ei neputință, în timp ce oficialii ei manifestă îngrijorare doar pentru propriile buzunare. Nu mai crede aproape nimeni în programe, competențe, proiecte sau ideologii. De fapt, inapetența românilor obișnuiți pentru viața și frământarea politică a atins cote inimaginabile. În afara exaltaților, a naivilor și a celor năimiți (se știu ei care sunt aceia), oamenii votează — dacă se mai deranjează să o facă! — visceral. Preferința pentru politicienii exotici nu poate fi altfel explicată decât în relație cu saturația la care cei mai mulți dintre cetățeni au ajuns, pentru politicienii mainstream. Social-democrații, liberalii și useriștii provoacă indigestie celor mai mulți dintre români, pentru că pur și simplu populează de mult prea mulți ani spațiul public și recită de mult prea multă vreme și cu un îndoielnic talent aceleași două-trei catrene. Mai toți aceștia au mințit de mult prea multe. Cerșind votul românilor, ei îi asigurau pe conaționalii lor că vaca e gestantă; după vot și instalarea la putere, subit, vițelul sucombă. Genul acesta de a face politică pur și simplu nu mai ține. Poveștile legate de drumul european al României, de dezvoltarea durabilă a acestei țări, de incluziunea tinerilor și de garantarea unui nivel de trai decent pentru cât mai mulți dintre români sunt contrazise de realitatea înconjurătoare. Șomajul în rândul tinerilor până în 25–30 de ani a atins cote inimaginabile. Cele mai multe dintre comunitățile rurale sunt ruinate. Europa — gripată din punct de vedere industrial — nu mai oferă prea multe în materie de joburi sau de oportunități de afaceri, decât cel mult posibilitatea de a te plimba prin interiorul ei fără să fi întrebat încotro vrei să mergi și în ce scop faci acest lucru. Un impresionant număr de întreprinderi private, mici și mijlocii, a sucombat în ultimele 12 luni. Prin nivelul ridicat al impozitării, proprietatea imobiliară a devenit un lux pe care, cât de curând, cei mai mulți dintre români nu și-l va mai permite.

Starea Statului și a Națiunii nu prevestește nimic bun. Senzația lăsată de realitatea socială, economică și politică a României acestor zile este că toată lumea așteaptă o mare furtună: una de răcorire și, implicit, de eliberare; una la sfârșitul căreia (aproape) nimic nu va mai fi la fel; una în urma căreia nu este exclus să fim aruncați într-o nouă realitate socială, economică și politică. Nu mă refer aici la un fenomen natural, ci la unul socio-politic. Unul pe care îl poate determina chiar și o imperceptibilă bătaie a aripilor unui fluture. Declanșatorul furtunii poate fi intern sau extern ori poate îmbrăca forma unui mixtum compositum, căruia, inițial, aproape nimeni nu-i va recunoaște importanța. Capacitatea de anticipare a politicienilor autohtoni este, din păcate, una foarte mică. Mulți dintre ei nu vor înțelege și nici nu vor fi dispuși să accepte noile realități socio-politice, nici măcar atunci când acestea le vor exploda în propriile lor fețe, mai mult sau mai puțin expresive. Dar furtuna ce va să vie nu-i va ierta nici pe ignoranți, nici pe nepăsători. Ea îi va mătura, îi va spăla, va tuna și îi va fulgera pe toți, indiferent de cât de indolenți sau de responsabili au fost cei care s-au mulțumit să o aștepte, fără a face mai nimic spre a o împiedica sau pentru a-i limita devastatoarele efecte.