[analyse_image type=”featured” src=”http://www.banatulmeu.ro/wp-content/uploads/2026/07/centura-vest.png”]
Este o mobilizare uriaşă pe şantierul centurii de vest a Timişoarei. După aproximativ două luni de lucrări, stadiul investiţiei a ajuns la 6%.
“Se lucrează acum la terasamente, structuri, relocări de utilități și descărcări arheologice. Deși Ordinul de Începere a fost emis în luna mai 2026, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns deja la 6%.
VO Timișoara Vest va avea o lungime de aproximativ 14 km, două benzi pe fiecare sens, 10 poduri și pasaje și 4 noduri rutiere denivelate. Pentru structurile de pe traseu (poduri și pasaje) se execută forarea piloților, montarea armăturii și turnarea betonului, iar la terasamente se face decopertarea stratului vegetal, scarificarea și stabilizarea terenului de fundare. De asemenea, se lucrează la viitorul nod rutier cu Radiala Nouă de Vest, care va asigura relația cu municipiul Timișoara”, a declarat Cristian Pistol, directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Pe șantier sunt mobilizate peste 300 de persoane și aproximativ 100 de utilaje. Proiectul, în valoare de 1,41 miliarde lei (fără TVA), finanțat prin Programul Transport 2021-2027, este derulat de constructorul turc Nurol.
“Această nouă Variantă Ocolitoare, care va completa practic centura Municipiului Timișoara, trebuie finalizată în prima parte a anului 2028”, a adăugat Cristian Pistol.
[analyse_source url=”https://www.banatulmeu.ro/sute-de-muncitori-si-utilaje-pe-santierul-centurii-de-vest-a-timisoarei-stadiul-lucrarilor-a-ajuns-la-6/”]