[analyse_image type=”featured” src=”https://cdn.debanat.ro/wp-content/uploads/2024/09/106091089_2632367320337115_7292638797475194821_n-1.jpg”]
După Dominic Fritz, şi Paula Romocean pierde la Curtea de Apel Timișoara, în prima fază, litigiul cu ANI

Curtea de Apel Timișoara a respins ca neîntemeiată, acțiunea formulată de viceprimăriţa Paula Romocean, împotriva Agenției Naționale de Integritate (ANI), prin care aceasta solicita anularea raportului de evaluare ce a constatat starea de incompatibilitate. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs. Amintim că şi primarul Dominic Fritz, coleg de partid (USR) cu Romocean a pierdut un proces cu ANI la Curtea de Apel Timişoara.
Decizia Curţii de Apel Timişoara vine după ce, pe 12 ianuarie ANI a anunțat că Paula Romocean a fost găsită în incompatibilitate. Viceprimăriţa era acuzată că în perioada 2021-2023 a fost membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal Timișoara, în timp ce avea și funcție de conducere în partid, ea fiind membră a USR.
În replică, Romocean spunea că a fost doar un membru simplu al Biroului local al USR, neavând o funcţie de conducere: “Am fost membru simplu în biroul local al USR Timișoara și am fost desemnată de Consiliul Local Timișoara să fiu membru în consiliul de administrație la Spitalul Municipal Timișoara, între iunie 2021-mai 2023, cu o majoritate largă. Ambele poziții sunt neremunerate. Legea sănătății din 2006 prevede că nu poți avea în același timp o funcție de conducere politică și o funcție într-un CA de spital. Or, poziția de membru simplu în Biroul Local USR Timișoara nu este o funcție de conducere, în sens juridic, nu are atribuții externe, nu gestionează bugete și nu a influențat în niciun fel activitatea Consiliului de Administrație unde am acționat cu bună-credință, transparent și în interes public”.
Decizia Curţii de Apel nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.

Anunțul Primăriei Timișoara. CFR Infrastructură e de acord, în principiu cu ideea trenului metropolitan
Citeşte tot articolul

Citeşte tot articolul

După Dominic Fritz, şi Paula Romocean pierde la Curtea de Apel Timișoara, în prima fază, litigiul cu ANI
Citeşte tot articolul

Citeşte tot articolul

Micuții luptători ai Timișoarei și-au apărat blazonul și în frumoasa Bucovină
Citeşte tot articolul

Citeşte tot articolul

Aproape 3 din 4 elevi au luat Bacul! Rezultate bune la examenul maturității
Citeşte tot articolul

Citeşte tot articolul

Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Servicii complete și îngrijire gratuită pentru mame și nou-născuți la Noua Maternitate Odobescu din Timișoara, situată în zona Blașcovici
UMF: Un milion de români suferă de astm bronșic. Sfatul medicului
Condiții mai bune pentru bebeluși la Maternitatea Odobescu
OncoBridge – programul unic în România de internship pentru studenții UMF Timișoara care vor să descopere ce înseamnă onco-paliația
Acțiune pro-vaccin în cartierele Kuncz și Plopi din Timișoara, dar și în Balta lată din Lugoj
Festivalul Internațional Orgile Cetății se întoarce pentru două luni de concerte și experiențe culturale cu acces gratuit
De Ziua Transportului Public, timişorenii sunt invitaţi la o călătorie cu tramvaiele istorice Gemenele şi o expoziție fotografică
Seri cu filme în aer liber pentru toată familia, la Iulius Town. Weekend-ul acesta: „Zootropolis 2” și „The Greatest Showman”
Descoperiți Timișoara de ziua orașului, prin 18 locuri din cartiere
Vânătoare de comori pe pista de biciclete de pe malul Begăi. Acțiunea are loc, pe două roți, sâmbătă
Summer Sale, la Iulius Town cu reduceri de până la 70%. Shopping de vacanță la super prețuri
Luna iulie a venit și cu unul din cele mai importante evenimente dedicate jazz-ului
Un român stabilit în Belgia a câștigat 10.000 de lei în cadrul acțiunii ”Gusturi în schimbare” al asociației CRIES
Vacanță de vară la Bazinul didactic de înot din Moșnița Nouă. Program, abonamente şi alte informaţii
„Zeii Olimpului” și „În inima oceanului”. Două noi spectacole imersive la MINA din Iulius Town
Începând de astăzi, Timișoara redevine, pentru cinci zile, capitala folclorului mondial! Festivalul inimilor a ajuns la a 35-a ediţie
JAZZx NOW la Iulius Town. Artiști din Germania, Marea Britanie și Țările de Jos vor urca pe scenă pe 1 şi 2 iulie
Demarează activitatea comisiilor constituite pentru despăgubirile acordate pentru exproprierile de pe Centura Vest
Citeşte tot articolul

Citeşte tot articolul

Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Lucrările de licență și disertație ale absolvenților Facultății de Arte și Design, prezentate la Art Center
La UVT, crește numărul de candidați la programele de masterat, dar scade la licență

[analyse_source url=”https://debanat.ro/2026/07/dupa-dominic-fritz-si-paula-romocean-pierde-la-curtea-de-apel-timisoara-in-prima-faza-litigiul-cu-ani_471836.html”]