[analyse_image type=”featured” src=”https://cdn.debanat.ro/wp-content/uploads/2026/07/cerneteaz1.jpg”]
Fotbalul unește generații! Iar cele mai frumoase amintiri se scriu la firul ierbii, mai ales la Cerneteaz/FOTO

Fotbalul la sat este un fenomen social profund, un liant comunitar și o oază de pasiune unde se îmbină tactica simplă, ambiția pură și terenurile neconvenționale.
Acesta păstrează intact farmecul sportului-rege, concentrându-se mai puțin pe tactici sofisticate și mai mult pe dăruire, fair-play și socializare. Iar la Cerneteaz, doamna fotbalului timișean, Lenuța Tiuch, ține la tradiție și valori, iar fotbalul este parte integrantă din istoria localității, și an de an, „garda veche” se întâlnește cu „garda tânără” să joace pe dreptunghiul magic din „Groapă”, dar și pentru a-și aminti de trecut și a vorbi despre prezent și viitor.
Așadar, old-star-boys, echipa ce a făcut istorie în primul deceniu din acest mileniu s-a intersectat pe teren cu echipa din 2026, care a ocupat locul 4 în Liga 5 și locul 1 în Campionatul Municipal. A fost spectacol, a fost voie bună, a fost socializare chiar pe teren, dar și un scor așteptat, 4-4… dar nu ca la teatru, pentru că printre altele s-a pus și piciorul. A fost 3-0 la pauză pentru tineri, dar veteranii nu s-au lăsat și au egalat până la final. Au marcat Ionuț Kalanyos (2), Daian Jivan și Nenad Vlaicov pentru actuala generație și Laviniu Stănescu, Darius Obreja, Adi Ganea și Cosmin Pleșescu pentru vetereani. Partida, disputată într-un fair-play total a fost arbitrată de Roxana Cismaș Malac Humița la centru, ajutată de Ioan Daniel Humița și veteranul Paia Pecarov.
Ce a fost mai frumos a urmat după meci, iar povestea continuă chiar acum la repriza a III-a.
Partida a fost organizată de Lenuța Tiuch, o figură emblematică ce susține fotbalul din Cerneteaz de câteva decenii. Dincolo de miza sportivă, meciul marchează finalul oficial al sezonului competițional și este un prilej de sărbătoare și socializare pentru întreaga comunitate.
Invitat special a fost Romeo Malac, fost fotbalist , printre altele și jucător în Liga 2 pentru CFR Timișoara, fost președinte AJF, actual vicepreședinte și antrenor chiar la Unirea Cerneteaz, în perioada de glorie în care echipa câștiga Cupa României, faza județeană și evolua în Divizia D.
„Astăzi am retrăit amintiri frumoase la meciul dintre Old Boys – generația care a scris istorie pentru AS Unirea Cerneteaz în Liga a IV-a și echipa actuală din Liga V. Mă bucur că am avut ocazia să revăd foști colegi, prieteni și oameni alături de care am petrecut 14 ani de neuitat ca antrenor. Un respect deosebit doamnei Lenuța Tiuch, care a susținut această echipă atâția ani, cu multă dăruire și suflet!”, ne-a spus Romeo Malac.

Anunțul Primăriei Timișoara. CFR Infrastructură e de acord, în principiu cu ideea trenului metropolitan
Citeşte tot articolul

Citeşte tot articolul

După Dominic Fritz, şi Paula Romocean pierde la Curtea de Apel Timișoara, în prima fază, litigiul cu ANI
Citeşte tot articolul

Citeşte tot articolul

Micuții luptători ai Timișoarei și-au apărat blazonul și în frumoasa Bucovină
Citeşte tot articolul

Citeşte tot articolul

UPT deschide centre zonale de admitere în mai multe județe din țară
Citeşte tot articolul

Citeşte tot articolul

Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Servicii complete și îngrijire gratuită pentru mame și nou-născuți la Noua Maternitate Odobescu din Timișoara, situată în zona Blașcovici
UMF: Un milion de români suferă de astm bronșic. Sfatul medicului
Condiții mai bune pentru bebeluși la Maternitatea Odobescu
OncoBridge – programul unic în România de internship pentru studenții UMF Timișoara care vor să descopere ce înseamnă onco-paliația
Acțiune pro-vaccin în cartierele Kuncz și Plopi din Timișoara, dar și în Balta lată din Lugoj
Festivalul Internațional Orgile Cetății se întoarce pentru două luni de concerte și experiențe culturale cu acces gratuit
De Ziua Transportului Public, timişorenii sunt invitaţi la o călătorie cu tramvaiele istorice Gemenele şi o expoziție fotografică
Seri cu filme în aer liber pentru toată familia, la Iulius Town. Weekend-ul acesta: „Zootropolis 2” și „The Greatest Showman”
Descoperiți Timișoara de ziua orașului, prin 18 locuri din cartiere
Vânătoare de comori pe pista de biciclete de pe malul Begăi. Acțiunea are loc, pe două roți, sâmbătă
Summer Sale, la Iulius Town cu reduceri de până la 70%. Shopping de vacanță la super prețuri
Luna iulie a venit și cu unul din cele mai importante evenimente dedicate jazz-ului
Un român stabilit în Belgia a câștigat 10.000 de lei în cadrul acțiunii ”Gusturi în schimbare” al asociației CRIES
Vacanță de vară la Bazinul didactic de înot din Moșnița Nouă. Program, abonamente şi alte informaţii
„Zeii Olimpului” și „În inima oceanului”. Două noi spectacole imersive la MINA din Iulius Town
Începând de astăzi, Timișoara redevine, pentru cinci zile, capitala folclorului mondial! Festivalul inimilor a ajuns la a 35-a ediţie
JAZZx NOW la Iulius Town. Artiști din Germania, Marea Britanie și Țările de Jos vor urca pe scenă pe 1 şi 2 iulie
Grădinița din Dumbrăvița și Primăria Golubac, Serbia, vor fi reabilitate termic în cadrul unui proiect al UVT
Citeşte tot articolul

Citeşte tot articolul

Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Lucrările de licență și disertație ale absolvenților Facultății de Arte și Design, prezentate la Art Center
La UVT, crește numărul de candidați la programele de masterat, dar scade la licență

[analyse_source url=”https://debanat.ro/2026/07/fotbalul-uneste-generatii-iar-cele-mai-frumoase-amintiri-se-scriu-la-firul-ierbii-mai-ales-la-cerneteaz-foto_471772.html”]