[analyse_image type=”featured” src=”https://www.banatulazi.ro/wp-content/uploads/2026/07/romoceanu.jpeg”]
Curtea de Apel Timișoara a respins, în ședința din 6 iulie 2026, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de viceprimarul Timișoarei, Paula Romocean, împotriva Agenției Naționale de Integritate (ANI), prin care aceasta solicita anularea raportului de evaluare ce a constatat starea de incompatibilitate.
“Respinge acţiunea formulată de reclamanta ROMOCEAN ANA PAULA în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, ca neîntemeiată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Curtea de Apel Timişoara – Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pronunţată azi 06.07.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Admite cererea de sesizare a Curții Constituționale. Sesizează Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate“, se arată în sentința Curții de Apel Timișoara
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Paula Romocean a contestat în instanță raportul ANI după ce, la începutul anului, inspectorii de integritate au concluzionat că aceasta s-a aflat în incompatibilitate în perioada 27 iunie 2021 – 22 mai 2023.
Potrivit Agenției Naționale de Integritate, viceprimarul a deținut simultan funcția de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara și o funcție de conducere în cadrul USR Timișoara, respectiv membru al Biroului Local.
ANI susține că această situație încalcă prevederile art. 187 alin. (13), coroborat cu art. 178 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, care interzic cumularea funcției de membru în consiliul de administrație al unei unități sanitare publice cu funcții de conducere într-un partid politic.
Potrivit declarației sale de avere, Paula Romocean a încasat o indemnizație pentru activitatea desfășurată în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal.
Dacă raportul ANI va rămâne definitiv printr-o hotărâre a Înaltei Curți de Casație și Justiție, viceprimarul riscă pierderea funcției și interdicția de a ocupa o funcție publică pentru o perioadă de trei ani, potrivit legislației în vigoare.
Dosarul Paulei Romocean are similitudini cu cel al primarului Timișoarei, Dominic Fritz, care a contestat, fără succes, un raport al ANI privind existența unui conflict de interese administrativ.
În 18 iunie 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv recursul formulat de Dominic Fritz și a menținut hotărârea Curții de Apel Timișoara, validând raportul Agenției Naționale de Integritate.
Potrivit ANI, Dominic Fritz a participat la emiterea unui act administrativ prin care ar fi favorizat propriul creditor, persoana care îi acordase un împrumut pentru finanțarea campaniei electorale din 2020.
În comunicatul emis după decizia definitivă, Agenția Națională de Integritate a arătat că jurisprudența Înaltei Curți confirmă faptul că existența unui conflict de interese nu presupune dovedirea unui prejudiciu sau a unui act de corupție.
„Este suficient să existe un interes personal ori patrimonial susceptibil să afecteze imparțialitatea exercitării funcției publice, iar persoana aflată în funcție să participe la emiterea actului administrativ”, a transmis ANI.
Instituția a subliniat că obligația de abținere există pentru a proteja încrederea publicului în corectitudinea procesului decizional și că „același standard trebuie aplicat tuturor, indiferent de funcția ocupată sau de apartenența politică”.
[analyse_source url=”https://www.banatulazi.ro/paula-romocean-viceprimarul-usr-al-timisoarei-calca-serios-pe-urmele-lui-fritz-curtea-de-apel-timisoara-i-a-respins-actiunea-impotriva-ani/”]
