Sudan: Cel puțin 330 de copii uciși sau răniți în război în acest an (UNICEF)

[analyse_image type=”featured” src=”https://agerpres.ro/data/202607/20260706164554_398478.jpg”]

Cel puțin 330 de copii au fost uciși sau răniți în primele șase luni ale anului în Sudan, unde are loc un război între armată și forțe paramilitare, a avertizat luni UNICEF, informează AFP.

Copiii ‘sunt uciși și răniți în propriile locuințe, pe drumuri, în piețe și când încearcă să acceseze servicii esențiale, precum educația și asistența medicală’, a deplâns într-un comunicat Sheldon Yett, reprezentantul agenției ONU pentru copii în Sudan.

Războiul dintre armată și Forțele de sprijin rapid (RSF) izbucnit în aprilie 2023 a dus până acum la peste 200.000 de decese, conform estimărilor organizațiilor umanitare.

Amândouă taberele utilizează drone, care au ucis peste o mie de oameni de la începutul anului și sunt responsabile pentru 60% din victimele în rândul copiilor în regiunea Kordofan – în prezent epicentrul luptelor -, potrivit UNICEF.

Orașul El-Obeid este supus de săptămâni întregi unor bombardamente intense din partea forțelor paramilitare, care vizează infrastructura civilă, inclusiv centralele electrice, rețelele de apă și școlile.

ONU a emis o ‘alertă roșie’, indicând că RSF se pregătește să lanseze o ofensivă sângeroasă asupra orașului, punând în pericol o jumătate de milion de oameni.

Organizația și-a exprimat temerea că El-Obeid ar putea deveni scena unor atrocități similare celor comise în timpul atacului paramilitar asupra orașului El-Fasher, în octombrie 2025.

‘Orice deteriorare suplimentară (a situației) ar putea expune și mai mulți copii riscului de deces, rănire și strămutare’, a atenționat luni UNICEF.

Cinci milioane de copii sunt strămutați în interiorul Sudanului, conform cifrelor ONU; milioane de oameni suferă de foame, inclusiv peste 825.000 de copii cu vârsta sub cinci ani care suferă de malnutriție acută severă. AGERPRES/(AS – redactor: Mihaela Toth, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 116

[analyse_source url=”https://agerpres.ro/politic-extern/2026/07/06/sudan-cel-putin-330-de-copii-ucisi-sau-raniti-in-razboi-in-acest-an-unicef–1573547″]


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.