Ani de liceu cu emoții la română! A început Bacul, iar doi elevi din Timiș au fost eliminați. UPDATE: Următoarea probă, REPROGRAMATĂ

[analyse_image type=”featured” src=”https://cdn.debanat.ro/wp-content/uploads/2020/06/bac.jpg”]

Ani de liceu cu emoții la română! A început Bacul, iar doi elevi din Timiș au fost eliminați. UPDATE: Următoarea probă, REPROGRAMATĂ

Prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat 2026 este cea la Limba și literatura română (Proba E.a) și a avut loc astăzi, luni, 29 iunie. Pentru prima probă scrisă a examenului de Bac au fost înscriși și așteptați aproximativ 131.000 de candidați. Din acest total, în jur de 116.000 de absolvenți provin din promoția curentă, iar aproximativ 15.000 sunt din seriile anterioare.

În Timiș au fost înscriși 4180 de liceeni, iar la probă s-au prezentat 4089, așadar 89 au absentat. Doi tineri au fost eliminați, fiind descoperiți cu telefonul deschis la ei.

Potrivit informațiilor apărute, la Subiectul al II-lea elevii au primit un text la prima vedere și au avut de prezentat perspectiva narativă, iar la Subiectul al III-lea au avut de redactat un eseu despre particularitățile unui text poetic aparținând lui Tudor Arghezi, la profilul uman, respectiv lui George Bacovia, la profilul real.

Următoarele probe

30 iunie 2026: Proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie) – proba E.c)

2 iulie 2026: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d)

3 iulie 2026: Limba și literatura maternă – proba E.b)

Primele rezultate de la această sesiune vor fi afișate pe data de 7 iulie 2026.

UPDATE

Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie. Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional, luată în urma prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.

Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.

Începe transformarea Pieței Alexandru Micloși, în cadrul proiectului de regenerare urbană a cartierului Fabric

Municipalitatea timișoreană a anunțat că vor demara lucrările de regenerare urbană în Piața Corneliu Micloși, parte a proiectului mai amplu realizat în cartierul Fabric. Pe durata lucrărilor, piațeta va fi restricționată. Lucrările din proiect vizează extinderea spațiului verde existent și scuarul va fi transforma scuarul într-un mic parc pentru comunitatea din cartier. La final, piațeta…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Începe transformarea Pieței Alexandru Micloși, în cadrul proiectului de regenerare urbană a cartierului Fabric

Timişoara a arătat respect. “Marele protest” al Partidului Antena 3 împotriva primarului Dominic Fritz… un fâs penibil

Câteva personaje dezorientate s-au rătăcit, în această după-amiază la “marele protest” organizat în faţa Primăriei Timişoara de PUSL, partidul lui Dan Voiculescu şi Maria Grapini. Protestul împotriva primarului Dominic Fritz fost anunţat cu mare tam-tam de vreo zece zile, organizatorii bazându-se pe prezenţa a mii de oameni. „Timișoara merită respect!” a fost sloganul prin care…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Timişoara a arătat respect. “Marele protest” al Partidului Antena 3 împotriva primarului Dominic Fritz… un fâs penibil

Politehnica a învins în primul amical CSC Dumbrăvița

A fost ceva agitație în această amiază la arena Electrica, casa de ocazie a Politehnicii, păentru că echipa alb-violetă a întâlnit noua colegă de eșalon, CSC Dumbrăvița, într-un moment în care ambele echipe se află în căutări și… omogenizări! Poli a început cu o variantă combinată, jucători ce au evoluat sezonul trecut, dar și nou-transferați,…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Politehnica a învins în primul amical CSC Dumbrăvița

Săptămâna viitoare încep înscrierile la masteratul UPT! Sunt peste 60 de programe și peste 1420 de locuri fără taxă

Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere la studiile universitare de masterat. Absolvenții de licență pot alege dintre 62 de programe de studii, adaptate noilor tehnologii, transformărilor din economie și cerințelor actuale ale pieței muncii. Pentru sesiunea de admitere din luna iulie 2026, UPT pune la dispoziția candidaților 1.425 de locuri fără taxă. Înscrierile au…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Săptămâna viitoare încep înscrierile la masteratul UPT! Sunt peste 60 de programe și peste 1420 de locuri fără taxă

Pe drumul dintre Săcălaz și Timișoara se va lucra la asfaltare și săptămâna viitoare

Lucrările de asfaltare a șoselei dintre Beregsău Mare și Timișoara vor continua și săptămâna viitoare, tot pe timpul nopții. Inițial, DRDP Timișoara anunțate că vor fi restricții de circulație până vineri, 3 iulie. Se pare că previziunile inițiale nu s-au potrivit cu situația din teren, așa că acum DRDP Timișoara anunță că lucrările continuă și…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Pe drumul dintre Săcălaz și Timișoara se va lucra la asfaltare și săptămâna viitoare

Municipalitatea timișoreană a anunțat că vor demara lucrările de regenerare urbană în Piața Corneliu Micloși, parte a proiectului mai amplu realizat în cartierul Fabric. Pe durata lucrărilor, piațeta va fi restricționată. Lucrările din proiect vizează extinderea spațiului verde existent și scuarul va fi transforma scuarul într-un mic parc pentru comunitatea din cartier. La final, piațeta… Citeşte tot articolulCiteste articolul Începe transformarea Pieței Alexandru Micloși, în cadrul proiectului de regenerare urbană a cartierului Fabric

O selecție a colecțiilor vestimentare realizate de absolvenții generației 2026 ai Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara, programul de studiu Modă-Design Vestimentar, vor fi prezentate în cadrul Galei Absolvenților MDVTM 2026. Aceasta va avea loc în data de 9 iulie, ora 20.00, la Iullius Gardens, Iullius Town Timișoara, și se adresează specialiștilor precum și… Citeşte tot articolulCiteste articolul Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026

Lucrările de asfaltare a șoselei dintre Beregsău Mare și Timișoara vor continua și săptămâna viitoare, tot pe timpul nopții. Inițial, DRDP Timișoara anunțate că vor fi restricții de circulație până vineri, 3 iulie. Se pare că previziunile inițiale nu s-au potrivit cu situația din teren, așa că acum DRDP Timișoara anunță că lucrările continuă și… Citeşte tot articolulCiteste articolul Pe drumul dintre Săcălaz și Timișoara se va lucra la asfaltare și săptămâna viitoare

A fost ceva agitație în această amiază la arena Electrica, casa de ocazie a Politehnicii, păentru că echipa alb-violetă a întâlnit noua colegă de eșalon, CSC Dumbrăvița, într-un moment în care ambele echipe se află în căutări și… omogenizări! Poli a început cu o variantă combinată, jucători ce au evoluat sezonul trecut, dar și nou-transferați,… Citeşte tot articolulCiteste articolul Politehnica a învins în primul amical CSC Dumbrăvița

Prima jumătate de ani a adus coletarea a aproape 19 tone de deșeuri textile în Timișoara, prin rețeaua de containere speciale amplasate de primărie, în parteneriat cu CVS Recycling SRL. De asemenea, până în 5 august, ADID Timiș, împreună cu Retim, efectuează o campanie de colectare mobilă a deșeurilor textile, oferind timișorenilor o modalitate simplă… Citeşte tot articolulCiteste articolul Timișorenii au predat la containerele speciale 19 tone de deșeuri textile

Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere la studiile universitare de masterat. Absolvenții de licență pot alege dintre 62 de programe de studii, adaptate noilor tehnologii, transformărilor din economie și cerințelor actuale ale pieței muncii. Pentru sesiunea de admitere din luna iulie 2026, UPT pune la dispoziția candidaților 1.425 de locuri fără taxă. Înscrierile au… Citeşte tot articolulCiteste articolul Săptămâna viitoare încep înscrierile la masteratul UPT! Sunt peste 60 de programe și peste 1420 de locuri fără taxă

Unul din cele mai bune locuri unde să joci fotbal în Timiș este cu siguranță Cerneteazul. Și asta pentru atmosfera deosebită. Aici nu contează atât de mult, „gradul” și „câștigurile” ci se apreciază caracterul și jocul cu inima. Și aici nimeni nu este uitat, niciodată. Într-o frumoasă tradiție ce durează de câțiva ani buni și… Citeşte tot articolulCiteste articolul La Cerneteaz va fi din nou spectacol! „Familia” se reunește pentru meciul anual între tineri și veterani

Fostul antrenor sârb de handbal Nedeljko „Vučko” Vučković a murit subit la vârsta de 67 de ani, vestea fiind confirmată oficial la începutul lunii iulie 2026. De numele lui se leagă mai multe mandate, la „greu” la SCM Politehnica. Știrea a apărut în presa sârbă și preluată de Radio Timișoara. La Timișoara, a antrenat în… Citeşte tot articolulCiteste articolul A murit îndrăgitul fost antrenor de la SCM Poli, Nedeljko Vučković
Vara aceasta, Iulius Town vă invită să vă creați amintiri la film, în aer liber, la Movie Nights in My Town. În fiecare weekend, până pe 2 august 2026, în Iulius Gardens vor rula proiecții pentru toate gusturile, de la filme care inspiră, până la animații îndrăgite și musicaluri spectaculoase. Participarea este gratuită. Timp de… Citeşte tot articolulCiteste articolul Seri cu filme în aer liber pentru toată familia, la Iulius Town. Weekend-ul acesta: „Zootropolis 2” și „The Greatest Showman”

Câteva personaje dezorientate s-au rătăcit, în această după-amiază la “marele protest” organizat în faţa Primăriei Timişoara de PUSL, partidul lui Dan Voiculescu şi Maria Grapini. Protestul împotriva primarului Dominic Fritz fost anunţat cu mare tam-tam de vreo zece zile, organizatorii bazându-se pe prezenţa a mii de oameni. „Timișoara merită respect!” a fost sloganul prin care… Citeşte tot articolulCiteste articolul Timişoara a arătat respect. “Marele protest” al Partidului Antena 3 împotriva primarului Dominic Fritz… un fâs penibil

[analyse_source url=”https://debanat.ro/2026/06/ani-de-liceu-cu-emotii-la-romana-a-inceput-bacul-iar-doi-elevi-din-timis-au-fost-eliminati_471344.html”]

Analyse

Post not analysed yet. Do the magic.