Evenimente speciale

Ziua Justiției, marcată la Tribunalul Vrancea și Judecătoria Focșani

Camelia Marin
2 iul 2026512 vizualizări

 Elevi și studenți au descoperit din interior cum funcționează instanțele

Tineri de la două licee din Focșani și studenți la Drept au participat la o întâlnire dedicată Zilei Justiției, unde au aflat detalii despre activitatea instanțelor, profesia de judecător și cea de grefier.


Ziua Justiției, marcată la Tribunalul Vrancea și Judecătoria Focșani. Elevi și studenți au descoperit din interior cum funcționează instanțele

Tribunalul Vrancea și Judecătoria Focșani au organizat joi, 2 iulie 2026, o activitate dedicată Zilei Justiției, în cadrul căreia elevi de liceu și studenți au avut ocazia să descopere modul de funcționare al instanțelor și să discute direct cu magistrați, grefieri și reprezentanți ai instituției.

Potrivit unui comunicat transmis redacției Ziarului de Vrancea de către Biroul de informare și relații publice al Tribunalului Vrancea, la eveniment au participat liceeni de la Colegiul Național „Al. I. Cuza” Focșani și Liceul de Arte „Gh. Tattarescu” Focșani, precum și studenți ai Facultății de Drept din cadrul Universității Titu Maiorescu București și ai Academiei de Studii Economice București.

În cadrul întâlnirii, participanții au vizitat sălile de judecată și au aflat informații despre organizarea sistemului judiciar din România, rolul instanțelor și atribuțiile judecătorilor și grefierilor. Tinerii au avut posibilitatea să adreseze întrebări și să poarte un dialog deschis cu reprezentanții Tribunalului Vrancea și ai Judecătoriei Focșani.

Potrivit comunicatului, elevii și studenții au apreciat instanțele drept instituții esențiale pentru buna funcționare a societății, în care sunt luate decizii importante și în care adevărul trebuie să reprezinte fundamentul actului de justiție.

Un moment important al întâlnirii l-a constituit prezentarea oportunităților profesionale din domeniul juridic. Reprezentanții instanțelor le-au vorbit participanților despre parcursul profesional necesar pentru ocuparea funcțiilor de judecător și grefier, precum și despre calitățile necesare exercitării acestor profesii.

Judecătorul Georgiana Zar din cadrul Tribunalului Vrancea, judecătorul Monica Teodorescu, vicepreședinte al Judecătoriei Focșani, grefierul Valentina Lefter și consilierul Carmen Dănțiș, purtător de cuvânt al Tribunalului Vrancea, le-au prezentat tinerilor aspecte practice ale activității desfășurate în instanțe și au subliniat importanța perseverenței, a gândirii critice, a atenției la detalii, a echilibrului emoțional și a empatiei în exercitarea profesiilor juridice.

Reprezentanții Tribunalului Vrancea apreciază că astfel de întâlniri contribuie la o mai bună orientare profesională a tinerilor și oferă o imagine realistă asupra rolului, responsabilităților și incompatibilităților specifice profesiilor din sistemul judiciar.

Evenimentul s-a desfășurat în contextul marcării Zilei Justiției, fiind organizat cu scopul de a apropia tinerii de instituțiile judiciare și de a le oferi posibilitatea de a înțelege direct modul în care funcționează sistemul de justiție din România.

Camelia Marin 

Citiți în documentul atașat și conținutl integral al comunicatului de presă transmis joi 2 iulie 2026 redacției cotidianului nostru de Biroul de informare si relatii publice al Tribunalului Vrancea în legătură cu această știre 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.