[analyse_image type=”featured” src=”https://img.svnews.ro/foto/2023/12/26/368445/f281e905342998aa2ebaf1d33.jpg”]
În ziua de 1 iulie în jurul orelor 15.55 un bărbat de 50 ani, din satul Runcu, comuna Cacica, a condus autoutilitara, marca Volkswagen, pe str. Ștefan cel Mare, în interiorul localității Mănăstirea Humorului iar la un moment dat deoarece acesta avea alte preocupări de natură să-i distragă atenția, a pierdut controlul asupra direcției de mers, părăsind partea carosabilă prin partea dreaptă cu roțile din dreapta ale autoutilitarei, intrând pe acostamentul drumului și lovind cu partea dreaptă a autoutilitarei gardul podețului situat în fața porții de acces a unei case, ulterior acroșând o persoană aflată în fața porții, pe podeț (în afara părții carosabile). În urma impactului fata în vârstă de 16 de ani din Mănăstirea Humorului, pieton aflat pe podețul din fața imobilului unde locuiește a suferit leziuni ușoare. Din primele cercetări efectuate, a rezultat faptul că vinovat de producerea evenimentului rutier se face conducătorul auto care a avut alte preocupări de natură de a-i distrage atenția (telefon mobil).
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul afișat fiind de 0.00mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Gura Humorului, unde, cu consimțământul acestuia i s-au recoltat două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

[analyse_source url=”https://www.svnews.ro/fata-de-16-ani-care-statea-pe-podetul-din-fata-casei-acrosata-de-o-masina-scapata-de-sub-control-din-cauza-ca-soferul-butona-telefonul/545659/”]