De ce „proiectul” politic Dominic Fritz a ajuns la final

Să ne înțelegem: Dominic nu e un băiat fără educație, răsărit de nicăieri. Omul vorbește rezonabil câteva limbi de circulație internațională, are lecturi, are destulă carismă. Toate aceste calități l-au ajutat să devină în două rânduri primarul Timișoarei și președintele USR la nivel național.

Deși nu a vorbit niciodată deschis despre trecutul său așa-zis politic, mai precis despre perioada în care a lucrat pentru Președinția Germaniei, și nici nu și-a prezentat în clar nici până azi diploma de absolvent de Științe Politice al Universității din Berlin, Fritz știe să vorbească o limbă română curată, cu un lexic îndestulător pentru a se face plăcut celor ce-l ascultă, îndeobște.

Speculațiile pe marginea faptului că a fost pregătit de un anume serviciu german de securitate să ajungă la vârful politicii românești pot avea un sâmbure de adevăr, dar nu aici ar sta explicația exclusivă a creșterii sale la dimensiunea politică de azi. Sau, mă rog, de ieri.

Până la urmă, pentru ca un anume proiect politic să dea roade, e nevoie de toate ingredientele posibile la un loc: de la sprijin intern și extern, până la alinierea astrelor, adică tocmai ceea ce numim creionarea de o mână nevăzută a unui destin luminos. Că în cazul lui Dominic Fritz toate aceste elemente și-au dat mâna, e dincolo de orice dubiu.

Doar că viața nu iartă pe nimeni, ba dimpotrivă, are prostul obicei să le dea unora o smetie grea cât „inima lui Stalin”, taman atunci când cred că au șansa să înoate fericiți în „Spuma zeilor”. Da, la fel ca în splendida carte scrisă de Boris Vian, „o poveste în întregime adevărată, din moment ce am inventat-o de la un cap la altul”, cum ne-a lămurit, la câțiva ani după ce-a publicat-o, tulburătorul scriitor francez.

Ei bine, după ce i-a ieșit aproape totul în doar cinci ani și în timp ce visa cu ochii larg deschiși la posibilitatea de a candida și de a câștiga președinția României, pentru Dominic Fritz a sosit amara trezire la realitate. A pierdut lamentabil procesul cu ANI, în două rânduri la Curtea de Apel Timișoara și apoi, definitiv, la cea mai importantă instanță de judecată din Romania: Înalta Curte de Casație și Justiție.

Orice ar spune și oriunde ar merge să-și mai apere onoarea, inclusiv la CEDO, o decizie definitivă a celei mai importante curți jurisdicționale dintr-o țară, oricare țară — să ne înțelegem — are efectul unei dale de piatră pe mormântul oricărui actor politic, de oriunde.

Faptul că și-a pus semnătura, la doar trei zile după ce a ajuns primar al Timișoarei, pe acel PUZ, care altminteri stătuse la dospit timp îndelungat (de ce oare?) pe biroul administrației de dinaintea sa, l-a făcut pe Fritz vulnerabil și, până la urmă, vinovat, conform Justiției. Mai ales că semnătura a apărut pe un document necesar ca aerul unui coleg de partid, care îl și împrumutase cu o sumă de bani în campania electorală, pentru a construi un bloc de câteva etaje.

Așa stând lucrurile, pentru Dominic Fritz viitorul său politic nu va mai suna nicidecum fericit, ca până acum. Dimpotrivă! Chiar dacă apropiații săi de la vârful USR au făcut gard viu în jurul lui, făcându-se, cu toții, că uită de celebrul slogan cu care au sedus nu puțini oameni din 2016 încoace — „Fără penali în funcții publice” —, steaua lui Dominic Fritz începe să apună. În plus — ca un făcut! —, pentru ca de întregul proiect menit să-i „salveze” pe timișoreni de corupți să se aleagă praful, nici principalii săi colaboratori din conducerea Primăriei Timișoara, viceprimarii USR Paula Romocean și Ruben Lațcău, nu se simt prea bine în relația cu viitorul lor politic.

Doamna Romocean a intrat și ea în vizorul Agenției Naționale de Integritate, iar despre Lațcău circulă tot mai insistent, chiar dacă pe „surse” deocamdată, vești „negre” legate de anumite dosare penale în derulare care l-ar privi direct.

Cel mai trist în toată această poveste care promitea, cândva, să fie de succes, e faptul că, dacă atunci când au răsărit în politica românească clamau zi și noapte că PSD și PNL sunt aceeași mizerie, ceea ce nu era și nu este deloc departe de adevăr, astăzi „băieții spălați” din USR încep să semene tot mai mult cu cei pe care i-au demolat, din vorbe, cu ani în urmă.