Profesor de legislație rutieră, arestat după ce ar fi lovit cu mașina un agent de poliție

[analyse_image type=”featured” src=”https://www.buzau.net/stiri-din-buzau/wp-content/uploads/2026/07/ipj-buzau-sursa-campus-buzau.jpg”]

Un profesor de legislație rutieră din cadrul Liceului Agricol Buzău a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru ultraj, după un incident petrecut pe strada Păcii din municipiul Buzău.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, fapta s-ar fi produs în seara zilei de 30 iunie 2026, în jurul orei 19:18, în timpul unei testări alcoolscopice. Bărbatul, aflat la volanul unui autoturism Volkswagen Golf, ar fi demarat de pe loc fără permisiune și l-ar fi lovit pe un agent de poliție de la Biroul Rutier, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Anchetatorii precizează că polițistul a fost prins și tras pe lângă autoturism aproximativ 20 de metri, după care a căzut pe carosabil. În urma incidentului, acesta a suferit mai multe leziuni traumatice, printre care traumatisme la cot și genunchi, dar și escoriații la nivelul feței și al antebrațelor.

Autoturismul condus de bărbat avea montată pe plafon o carcasă portocalie cu inscripția „ȘCOALĂ”. După producerea faptei, inculpatul ar fi fugit de la fața locului și s-ar fi ascuns, fiind identificat de polițiști câteva ore mai târziu.

Judecătoria Buzău a admis propunerea Parchetului și a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile. Ancheta continuă, iar autoritățile reamintesc că măsurile dispuse în cursul urmăririi penale nu înlătură prezumția de nevinovăție.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

[analyse_source url=”https://www.buzau.net/stiri-din-buzau/profesor-de-legislatie-rutiera-arestat-dupa-ce-ar-fi-lovit-cu-masina-un-agent-de-politie/”]


Analyse


2026-07-02 15:55:10

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.