Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Rară avertizare cod roşu de caniculă emisă pentru mai multe zone din Regatul Unit

Rodica Condurache
23 iun 2026508 vizualizări

Sunt aşteptate temperaturi de peste 35 de grade, care ar urma să depăşească recordurile istorice anterioare

 

O rară avertizare cod roşu de caniculă a fost emisă pentru mai multe zone din Regatul Unit, unde se aşteaptă ca temperaturile să depăşească recordurile istorice anterioare. Se vor înregistra frecvent 35 de grade şi în unele locuri se poate ajunge la peste 40 de grade. Sute de şcoli fie îşi închid complet porţile, fie trimit elevii acasă mai devreme din cauza căldurii extreme, transmite Sky News.

Se aşteaptă ca temperaturile să atingă valori de peste 35 de grade, căldura urmând să depăşească recordul istoric de temperatură pentru luna iunie, care a atins 35,6 în Hampshire în 1976.

Există chiar o mică şansă ca temperaturile să se apropie de 40 °C joi, apropiindu-se de recordul absolut al Regatului Unit de 40,3 °C, care a fost înregistrat în Coningsby, Lincolnshire, în iulie 2022.

Purtătorul de cuvânt al Met Office, Grahame Madge, afirmă că se preconizează o temperatură maximă de 39 °C joi, cel mai probabil în Londra sau în sud-estul ţării.

“Este posibil să înregistrăm temperaturi mai mari de 39 °C dacă valorile finale se vor situa la limita superioară a intervalului nostru restrâns”, a declarat Grahame Madge Cea mai ridicată temperatură de marţi a fost înregistrată la 34,6 °C în Wisley, Surrey. De asemenea au fost emise mai multe avertizări cod portocaliu.

Agenţia pentru Securitate Sanitară a Regatului Unit (UKHSA) a emis, de asemenea, alerte roşii privind sănătatea din cauza căldurii pentru Estul Angliei, East Midlands, Londra, Sud-Estul, Sud-Vestul şi West Midlands, precum şi alerte galbene privind sănătatea din cauza căldurii pentru Nord-Est, Nord-Vest şi Yorkshire şi Humber. Alertele sunt în vigoare de miercuri, ora 01:00, până joi, ora 23:00, şi înseamnă că “temperaturile extreme pot avea un impact asupra sănătăţii şi bunăstării populaţiei”.

Între timp, Serviciul Meteorologic (Met Office) afirmă că o combinaţie de căldură extremă şi umiditate ar putea afecta sănătatea publică, infrastructura, alimentarea cu energie electrică şi apă şi ar putea provoca probleme legate de căldură în mai multe sectoare. De asemenea, avertizează asupra creşterii numărului de incidente legate de siguranţa în apă, deoarece oamenii sunt mai predispuşi să viziteze zonele de coastă, lacurile sau râurile.

Sute de şcoli se vor închide

Se preconizează că temperaturile extreme din următoarele două zile vor cauza probleme şi în şcolile din toată ţara, unele dintre acestea urmând să se închidă mai devreme sau să rămână închise complet pentru a proteja elevii. Copiii din unele şcoli au fost, de asemenea, informaţi că pot purta echipamentul de educaţie fizică în locul uniformei şcolare complete, care poate include pantaloni lungi şi sacouri.

Perturbări în traficul feroviar

Responsabilii din domeniul transporturilor au îndemnat oamenii să evite deplasările în următoarele două zile şi i-au avertizat pe cei care urmează să călătorească să se “pregătească pentru o călătorie perturbată”. Avanti West Coast va continua să opereze mai puţine curse decât de obicei până joi, precizând că există “riscul unor noi perturbări”, în timp ce Chiltern Railways a anulat mai mult de jumătate din cursele sale până vineri “pentru a asigura funcţionarea în condiţii de siguranţă a căilor ferate”.

Eurostar a anulat, de asemenea, patru trenuri care circulă între Londra şi Paris în următoarele două zile din cauza “condiţiilor meteorologice nefavorabile preconizate”.

Autorităţile investighează un accident mortal implicând un Tesla Model 3 care a intrat într-o locuinţă din Texas

Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi din Statele Unite (NHTSA) a deschis o investigaţie specială privind un accident în care un automobil Tesla Model 3 a ieşit de pe carosabil şi a intrat într-o locuinţă din Katy, o suburbie a oraşului Houston, provocând moartea unei femei în vârstă de 76 de ani, transmite CNBC, preluat de news.ro. Victima, Martha Avila, se afla în casă în momentul impactului.

Potrivit autorităţilor din comitatul Harris, şoferul vehiculului, Michael Butler, cooperează cu anchetatorii şi a declarat că utiliza unul dintre sistemele de asistenţă la conducere oferite de Tesla în momentul accidentului. Circumstanţele exacte ale tragediei sunt încă investigate.

Directorul general al Tesla, Elon Musk, a reacţionat pe reţeaua X, afirmând că accidentul ”nu are sens”.

Musk a susţinut că sistemul Full Self-Driving (Supervised) circulă în mod normal cu viteze reduse pe străzile rezidenţiale şi a subliniat că impactul s-a produs la viteză mare. Vicepreşedintele Tesla responsabil de sistemele Autopilot, Ashok Elluswamy, a declarat că datele preliminare ale companiei indică faptul că şoferul ar fi apăsat complet pedala de acceleraţie.

Potrivit acestuia, vehiculul ar fi atins aproximativ 117 km/h (73 mph) înainte de impact, iar acceleraţia ar fi rămas apăsată chiar şi după coliziune.

Aceste afirmaţii nu au fost confirmate independent şi fac parte din investigaţia aflată în desfăşurare.

Tesla precizează în documentaţia oficială a vehiculelor sale că sistemul Full Self-Driving (Supervised) nu este complet autonom şi că şoferul trebuie să rămână permanent atent la drum şi pregătit să preia controlul maşinii. Investigaţia federală se adaugă unei liste lungi de anchete privind accidente în care au fost implicate sistemele de conducere asistată ale Tesla.

Din 2016 până în prezent, NHTSA a deschis peste 36 de investigaţii speciale privind accidente în care au fost menţionate funcţiile Autopilot sau Full Self-Driving. Tesla a fost criticată în repetate rânduri pentru modul în care promovează aceste sisteme şi pentru riscul ca unii utilizatori să le supraestimeze capacităţile.

În acest an, compania a fost obligată să renunţe pe piaţa americană la denumirea ”Autopilot” pentru sistemul standard de asistenţă la conducere, după presiuni juridice din partea autorităţilor din California.

Instanţele şi autorităţile de reglementare au concluzionat că anumite materiale de promovare ale Tesla puteau induce în eroare consumatorii cu privire la gradul real de autonomie al vehiculelor. Un alt accident petrecut în luna mai în California a implicat un Tesla care a lovit un alt automobil şi a pătruns într-o locuinţă, provocând rănirea a şase persoane. Martorii au declarat atunci că şoferul susţinea că utiliza sistemul Autopilot. Potrivit site-ului independent TeslaDeaths.com, cel puţin 65 de decese produse între 2013 şi 2025 au fost asociate, într-o formă sau alta, cu accidente în care au fost menţionate sistemele Autopilot sau Full Self-Driving.

Noua investigaţie apare într-un moment important pentru Tesla şi Elon Musk, care încearcă să convingă investitorii că producătorul auto poate deveni un lider mondial în domeniul vehiculelor autonome şi al serviciilor de robotaxi. Marţi, acţiunile Tesla au scăzut cu 5%, la 384,65 dolari pe acţiune.

Sondaj în SUA – Popularitatea lui Trump atinge cel mai scăzut nivel din mandat

Doar unul din patru americani consideră că războiul preşedintelui Donald Trump cu Iranul a meritat costurile implicate, iar majoritatea se tem că un armistiţiu cu Teheranul are şanse reduse să dureze, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos.

Sondajul, care a durat cinci zile şi s-a încheiat luni, a arătat, de asemenea, că războiul afectează puternic popularitatea lui Trump, ratingul său de aprobare scăzând la 34%, revenind la cel mai scăzut nivel din al doilea mandat al republicanului, atins ultima dată într-un sondaj din aprilie. Doar 23% dintre americani — inclusiv doar jumătate dintre republicani — consideră că SUA se află acum într-o poziţie mai puternică faţă de Iran comparativ cu cea de dinainte de război, a arătat sondajul.

Aproximativ 35% dintre respondenţi consideră că se află într-o poziţie mai slabă, iar restul au declarat că nu sunt siguri sau că poziţia SUA este aproximativ aceeaşi ca înainte. Trump şi preşedintele iranian Masoud Pezeshkian au semnat, pe 17 iunie, un acord preliminar care ar urma să redeschidă rutele de transport al petrolului şi gazelor naturale blocate de conflict, reducând totodată presiunea economică exercitată de SUA asupra Iranului.

Acordul a dus la o scădere rapidă a preţurilor globale la ţiţei, deşi pentru majoritatea americanilor preţul benzinei rămâne considerabil mai ridicat decât era înainte de atacurile americano-israeliene din 28 februarie, care au declanşat războiul. Iranul a răspuns la atacul iniţial cu lovituri care au blocat o cincime din comerţul mondial cu petrol şi au avariat instalaţiile energetice ale aliaţilor regionali ai SUA.

Nu merită costurile

Doar 24% dintre americani consideră că războiul cu Iranul a meritat costurile, a arătat sondajul Reuters/Ipsos. Jumătate dintre respondenţi au afirmat că conflictul nu a meritat, iar restul nu erau siguri. Aproximativ 63% dintre americani consideră improbabil ca acordul semnat de Trump să conducă la o pace durabilă între cele două ţări. Aproximativ jumătate dintre republicani şi opt din zece democraţi au afirmat că este puţin probabil ca acordul să aducă pacea. Doar 18% dintre americani — inclusiv 10% dintre democraţi şi 34% dintre republicani — consideră că o pace durabilă este probabilă.

Trump a câştigat alegerile prezidenţiale din 2024 după ce a promis că va reduce inflaţia şi va ţine America departe de războaie costisitoare în străinătate. Imaginea sa politică s-a bazat mult timp pe trecutul său de dezvoltator imobiliar specializat în încheierea de afaceri şi de vedetă de televiziune de reality show.

Rata de aprobare a lui Trump în ceea ce priveşte costul vieţii, de 22%, s-a situat aproape de cel mai scăzut nivel din timpul Preşedinţiei sale şi sub rata de aprobare a predecesorului său democrat de la Casa Albă, Joe Biden, la sfârşitul mandatului acestuia.

Alegerile intermediare

Trump şi-a început actualul mandat cu un rating de aprobare de 47%, dar popularitatea sa a avut de suferit pe fondul ratelor ridicate ale inflaţiei, precum şi al controverselor legate de eforturile sale agresive de a-i deporta pe cei aflaţi ilegal în ţară, care au inclus confruntări mortale cu activiştii pro-imigraţie. Scăderea popularităţii sale ar putea afecta aliaţii săi republicani atunci când aceştia îşi vor apăra majoritatea în Congres la alegerile de la jumătatea mandatului din 3 noiembrie.

Sondajul Reuters/Ipsos a arătat că doar 17% dintre alegătorii independenţi înregistraţi au declarat că ar vota pentru candidatul republican din circumscripţia lor dacă alegerile ar avea loc astăzi, comparativ cu 34% care au spus că l-ar alege pe candidatul democrat.

Cel mai recent sondaj Reuters/Ipsos a arătat că doar 37% dintre americani aprobă modul în care Trump a gestionat problema imigraţiei, cel mai scăzut nivel din mandatul său şi în scădere faţă de 40% în sondajul anterior Reuters/Ipsos.

Cel mai recent sondaj a cuprins răspunsurile a 1.262 de adulţi din SUA la nivel naţional, iar rezultatele sale au o marjă de eroare de 3 puncte procentuale în ambele direcţii.

Dominanţa Google în căutările online începe să fie pusă la încercare în era inteligenţei artificiale

La mai bine de trei ani de la apariţia inteligenţei artificiale generative, Google continuă să domine piaţa căutărilor online, însă apar tot mai multe semne că poziţia sa istorică nu mai este la fel de solidă ca în trecut, transmite CNBC, preluat de news.ro. Compania controlează în continuare aproximativ 90% din piaţa globală a motoarelor de căutare, iar veniturile şi valoarea bursieră au crescut puternic în ultimul an. Totuşi, dezvoltarea rapidă a chatboturilor bazate pe inteligenţă artificială şi schimbarea comportamentului utilizatorilor creează noi provocări pentru gigantul tehnologic.

Servicii precum ChatGPT, Claude şi Gemini atrag un număr tot mai mare de utilizatori care preferă să obţină informaţii prin conversaţii cu inteligenţa artificială în locul căutărilor tradiţionale.

ChatGPT a depăşit recent pragul de un miliard de utilizatori activi lunar şi se află constant în topul aplicaţiilor gratuite descărcate pe dispozitivele Apple. În acelaşi timp, unele motoare de căutare alternative câştigă teren.

DuckDuckGo a raportat creşteri săptămânale ale instalărilor de până la 40%, iar Bing a depăşit pentru prima dată pragul de un miliard de utilizatori în ultimul trimestru.

Datele citate de CNBC arată că traficul motorului de căutare Google a scăzut uşor în ultima lună, în timp ce utilizarea ChatGPT a continuat să crească. Paradoxal, Google se confruntă cu două tendinţe opuse. Pe de o parte, utilizatorii migrează către inteligenţa artificială conversaţională. Pe de altă parte, un segment al publicului caută în mod deliberat experienţe fără inteligenţă artificială.

Un studiu al Pew Research Center publicat în martie a arătat că aproximativ jumătate dintre americani sunt mai degrabă îngrijoraţi decât entuziasmaţi de rolul inteligenţei artificiale în viaţa de zi cu zi.

Ca răspuns la această tendinţă, DuckDuckGo a lansat recent opţiuni care permit utilizatorilor să evite rezultatele generate de AI şi să folosească o experienţă de căutare tradiţională. Presiunile asupra Google vin şi din competiţia pentru talente.

În ultima săptămână, doi cercetători importanţi implicaţi în dezvoltarea inteligenţei artificiale au părăsit compania. Noam Shazeer, unul dintre liderii proiectului Gemini, a plecat la OpenAI, iar John Jumper de la DeepMind s-a alăturat companiei Anthropic.

Investitorii au reacţionat negativ la aceste plecări, iar acţiunile companiei-mamă Alphabet au înregistrat luni cea mai mare scădere zilnică din ultimul an, pierzând aproximativ 5%. Pentru Google, provocarea este una complexă.

Compania trebuie să concureze cu noile produse bazate pe inteligenţă artificială fără a afecta modelul de afaceri care i-a adus succesul. Aproximativ trei sferturi din veniturile Google provin încă din publicitate asociată căutărilor online.

La conferinţa anuală pentru dezvoltatori organizată în luna mai, directorul executiv al Google, Sundar Pichai, a prezentat cea mai importantă schimbare a motorului de căutare din ultimii 25 de ani. Butonul ”AI Mode” a fost integrat direct în bara principală de căutare, semnalând că inteligenţa artificială devine elementul central al experienţei Google Search.

Totuşi, această transformare provoacă nemulţumiri în rândul editorilor şi creatorilor de conţinut online. Studiile realizate de SparkToro şi Similarweb indică faptul că aproximativ 68% dintre căutările Google se încheie acum fără ca utilizatorul să acceseze vreun site extern. Informaţiile sunt afişate direct în rezumatele generate de AI, reducând traficul către publicaţii şi site-uri.

Roger Lynch, directorul general al grupului media Condé Nast, a declarat recent că scăderea traficului provenit din căutările Google este mai rapidă decât estimau editorii. În ciuda acestor provocări, Google rămâne într-o poziţie foarte puternică. Acţiunile Alphabet s-au dublat în ultimul an, iar compania investeşte aproape 200 de miliarde de dolari în infrastructura pentru inteligenţă artificială. Conducerea Google susţine că noile funcţii bazate pe AI cresc implicarea utilizatorilor şi că volumul căutărilor se află la un nivel record.

Cu toate acestea, competiţia din domeniul inteligenţei artificiale, schimbarea obiceiurilor utilizatorilor şi nemulţumirile unei părţi a publicului faţă de rezultatele generate automat arată că, pentru prima dată după mulţi ani, dominaţia Google asupra internetului începe să fie contestată din mai multe direcţii simultan.

Atac armat la o bibliotecă din California: Un tânăr obsedat de masacre în masă, a ucis doi bărbați

Incident violent neobișnuit: un tânăr de 18 ani a deschis focul într-o bibliotecă dintr-un oraș din California, transmite Mediafax. Din primele date ale anchetei reiese că tânărul se documenta de mult timp în privința masacrelor și-i copia în comportament pe autorii masacrului de la liceul Columbine din 1999.

Mai întâi, acesta a inspectat locul, apoi s-a întors la mașina sa, de unde a luat o armă cu care a tras în cei prezenți în bibliotecă. Șeful Poliției din Chico, Billy Aldridge, a declarat că suspectul, identificat drept Bradley Scott Sayer, a împușcat mai întâi un bărbat în picior la intrarea în Biblioteca Județeană Butte, după care l-a împușcat mortal în cap. Ulterior, a intrat în clădire, unde a deschis focul și a ucis un al doilea bărbat. Potrivit FBI, victimele sunt Jacob Hull, în vârstă de 46 de ani, și Robert Johnson, de 74 de ani. O fetiță a fost transportată la spital cu răni ușoare.

Poliția a intervenit în aproximativ două minute de la primul apel la serviciul de urgență 911, iar suspectul a fost reținut în mai puțin de patru minute de la primirea apelului, după ce a încercat să fugă prin spatele clădirii.

Anchetatorii au recuperat pușca folosită în atac din interiorul bibliotecii și alte două arme din autoturismul suspectului. Potrivit poliției, armele erau înregistrate pe numele unor membri ai familiei acestuia. Autoritățile au precizat că, în acest stadiu al anchetei, nu există indicii că suspectul ar fi avut vreo legătură anterioară cu victimele și au concluzionat că acesta a acționat singur.

Agentul special al FBI din Sacramento, Sid Patel, a declarat că Bradley Scott Sayer absolvise Liceul Chico la începutul lunii iunie și că, în momentul atacului, purta un tricou cu inscripția „Natural Selection”, similar celui purtat de Eric Harris, unul dintre autorii masacrului de la liceul Columbine din 1999, când 12 elevi și un profesor au fost uciși într-un atac cu explozibili.

Procurorul districtual al comitatului Butte, Michael Ramsey, a afirmat că suspectul manifesta de mai mult timp o fascinație pentru atacul de la Columbine, reflectată inclusiv în activitatea sa pe rețelele sociale. Sayer a fost încarcerat în închisoarea comitatului Butte și este cercetat pentru două capete de acuzare de crimă. El urmează să fie pus sub acuzare joi.

Cel puţin nouă morţi şi peste 30 de răniţi în atacuri ruseşti în Ucraina

Cel puţin nouă persoane au fost ucise, iar alte peste 30 au fost rănite în sudul şi centrul Ucrainei în bombardamente ruseşti, potrivit autorităţilor locale, relatează AFP. La Krivoi Rog, în Dnipropetrosvk (centru-est), un atac rus cu rachetă a atins marţi o infrastructură civilă şi a cauzat moartea a doi bărbaţi şi unei femei, potrivit unui ultim bilanţ, a anunţat pe Telegram guvernatorul regiunii Oleksandr Ganja Alte 26 de persoane au fost rănite, a anunţat el. Alte trei persoane, două femei şi un bărbat au fost ucise tot marţi, în districtul Nikopol, a anunţat Oleksandr Ganja.

În regiunea Zaporojie (sud), un atac rus cu ”trei bombe aeriene” în localitatea Marivka s-a soldat cu moartea unei femei şi doi răniţi, a anunţat pe Telegram guvernatorul Ivan Fedorov. La Herson, un oraş situat în sudul Ucrainei, pe malul fluviului Nipru, care marchează linia frontului în acest sector, o femeie a fost ucisă într-un atac rusesc, a anunţat pe Telegram, guvernatorul regiunii Oleksandr Prohudin. O femeie în vârstă de 26 de ani a fost ucisă tot marţi pe o plajă la Odesa (sud), într-un atac rus cu dronă pe timpul zilei care a vizat zone de coastă în acest oraş important la Marea Neagră, a anunţat parchetul local. Un bărbat a fost rănit în aceste bombardamente, a anunţat Parchetul din Odesa.

Studiu: Dieta mediteraneeană verde îmbunătățește activitatea genelor asociate cu longevitatea

Cercetătorii dintr-o echipă internațională au descoperit că dieta mediteraneeană verde poate să îmbunătățească activitatea genelor asociate cu sănătatea inimii, prevenirea diabetului și îmbătrânirea sănătoasă, a anunțat Universitatea Ben-Gurion din Negev (Israel) într-un comunicat de presă publicat marți, informează Xinhua, preluat de Agerpres.

Noul studiu, publicat în revista Clinical Nutrition, a analizat modul în care o variantă a dietei mediteraneene, bogată în alimente de origine vegetală, afectează organismul la nivel molecular. Acest tip de dietă pune accentul pe alimente precum ceaiul verde, nucile și un shake zilnic preparat din planta acvatică Mankai, limitând în același timp consumul de carne roșie și carne procesată.

Cercetătorii au constatat că persoanele care au urmat dieta mediteraneeană verde prezentau niveluri mai ridicate de folați, o vitamină implicată în procesele biologice care ajută la reglarea expresiei genelor. Aceste schimbări au fost asociate cu un control mai bun al glicemiei, o inflamație mai redusă și o scădere a grăsimii din ficat și din jurul organelor interne.

Studiul a arătat, de asemenea, că persoanele cu anumiți factori de risc genetici pentru boli cardiace pot beneficia și mai mult de pe urma acestei diete, înregistrând scoruri îmbunătățite ale riscului cardiac în comparație cu persoanele care nu au urmat dieta. Autorii studiului au declarat că rezultatele cercetării susțin ideea că alegerile alimentare pot juca un rol important în sănătatea pe termen lung și în prevenirea bolilor.

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.