[analyse_image type=”featured” src=”https://60m.ro/wp-content/uploads/2026/06/paraguay.webp”]
În Paraguay s-a decretat zi liberă! Sunt mii de oameni pe străzi și sărbătoresc nebunește victoria la Cupa Mondială
Președintele Paraguayului, Santiago Peña, a anunțat că ziua de marți este declarată sărbătoare națională, după ce reprezentativa țării a eliminat Germania în optimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, într-unul dintre cele mai spectaculoase rezultate ale turneului, scrie Reuters. Paraguay s-a calificat în sferturile competiției după ce a învins Germania cu 4-3 la loviturile de departajare, după ce scorul fusese 1-1 la finalul prelungirilor.
Anunțul a fost făcut de Santiago Peña pe platforma X, unde a publicat și imaginea decretului prin care stabilește ziua liberă. „Astăzi sărbătorește o întreagă țară”, a transmis președintele Paraguayului. Șeful statului a afirmat că succesul echipei naționale reprezintă mai mult decât o performanță sportivă, fiind expresia „identității profunde” a paraguayenilor, caracterizată prin determinare, credință și puterea de a nu renunța.
🇵🇾 PARAGUAY HACE HISTORIA Cientos de miles de paraguayos festejan el heroico triunfo de la Albiroja ante una Alemania que volvió a dar asco y vergüenza por tercera vez en un Mundial. pic.twitter.com/gEaIkeOHR2— Mundo en Conflicto 🌎 (@MundoEConflicto) June 30, 2026
În textul decretului publicat de administrația prezidențială se arată că victoria obținută în fața cvadruplei campioane mondiale are o semnificație care depășește competiția sportivă. Potrivit documentului, guvernul nu poate rămâne indiferent în fața unei asemenea performanțe și consideră necesar să ofere tuturor paraguayenilor posibilitatea de a participa la manifestările dedicate acestui moment istoric. Imediat după fluierul final, mii de suporteri au ieșit pe străzile capitalei Asunción, unde au sărbătorit calificarea echipei în faza următoare a Cupei Mondiale.
🇩🇪1(3)⚽️1(4)🇵🇾 | MUNDIAL 2026: Festejos en Asunción tras la histórica clasificación de Paraguay a octavos de final. pic.twitter.com/hPI6ZZ4lcg— Alerta News 24 (@AlertaNews24) June 29, 2026
[analyse_source url=”https://60m.ro/video-este-nebunie-totala-in-paraguay-dupa-ce-au-eliminat-germania-de-la-mondial-presedintele-a-decretat-zi-libera-sute-de-mii-de-oameni-sunt-pe-strazi/”]