Bolojan susține că are o relație civilizată cu Grindeanu, dar nu îl va susține pentru funcția de premier

[analyse_image type=”featured” src=”https://agerpres.ro/data/202606/20260630224415_982186.jpg”]

Președintele Partidului Național Liberal (PNL), premierul interimar Ilie Bolojan, susține că are o relație civilizată cu președintele Partidului Social Democrat (PSD), Sorin Grindeanu, însă nu va susține un guvern condus de acesta.

El a declarat marți seară, într-o emisiune la TVR 1, că PNL ar putea susține pentru funcția de premier un alt reprezentant al PSD, însă fără ca formațiunea pe care o conduce să intre la guvernare alături de social-democrați.

‘Am căutat întotdeauna cu toții liderii de partid, indiferent că erau în coaliție, să nu erau în coaliție, cu toții liderii parlamentari să am o relație civilizată. Și asta încerc să am. Sunt însă relații de încredere care se construiesc în timp, care nu sunt ușor de construit și care se năruiesc atunci când nu-ți mai respecți înțelegerile și când nu-ți respecți partenerii, dar caut să am relații civilizate cu toți liderii politici. PNL a dat un vot pe tema asta la ultima ședință că nu îl va susține pe domnul Grindeanu. (…) Nu am dat un vot legat de a nu susține niciun lider PSD. Votul, care este dat principial, este că nu vom mai face o coaliție cu PSD. O formulă de deblocare se poate găsi în anumite condiții și cred că trebuie să vedem care sunt condițiile pe care le putem identifica pentru a debloca lucrurile. Trebuie să lucrăm la asta. Avem o obligație pentru România’, a afirmat Bolojan.

Întrebat cât crede că va dura mandatul guvernului minoritar, liderul liberal a răspuns: ‘Cu cât s-ar rezolva mai repede situația, cu atât ar fi mai bine. Asta este părerea mea, dar nu pot să fac eu astăzi o predicție, cât poate să dureze. Două-trei săptămâni, poate să dureze două luni de zile. Aici nu depind de lucrurile de mine. Sper să nu se ajungă până la toamnă’. AGERPRES/(A – redactor: Cristian Lupașcu, editor: George Onea, editor online: Andreea Preda)

 

Citiţi şi:

Bolojan: PNL nu va bloca organizarea alegerilor parlamentare anticipate; personal sunt rezervat că se va ajunge acolo

Bolojan: Parlamentul trebuie să adopte legea salarizării unice ‘cu toate neajunsurile, cu toate nemulțumirile’

Guvernul a alocat bani pentru transferul în alte centre al persoanelor aflate în grija Asociației ‘Bunul Samaritean’

* Bolojan despre riscul de a ajunge la ‘junk’: E o problemă legată de fluxurile financiare estimate a intra în România
 

 

Afisari: 146

[analyse_source url=”https://agerpres.ro/politic/2026/06/30/bolojan-sustine-ca-are-o-relatie-civilizata-cu-grindeanu-dar-nu-il-va-sustine-pentru-functia-de-prem–1571895″]


Analyse


2026-07-01 05:38:11

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.