Teatrul Focșani: „Ne preocupă spectacolele de calitate care să aducă publicul în sală”

Facebook Teatrul Maior Gh. Pastia:

Goldoni ar fi zâmbit…

Personajele care își apărau privilegiile în numele convenției au fost, aproape întotdeauna, cele asupra cărora ironia lui s-a așezat cel mai fin.

E o binecuvântare că arta nu te întreabă vreodată din ce domeniu vii, ridicând ziduri între vocații. În artă ești liber. Arta te întreabă doar ce lume ești capabil să construiești și ce adevăr reușești să împărtășești cu publicul tău.

Și, ca oricare altă artă, teatrul a supraviețuit și el secole întregi tocmai pentru că nu a rămas prizonierul unei definiții profesionale ci a avut curajul să lase porțile deschise oricărui om cu vocație.

Carlo Goldoni, părintele teatrului european, avea studii juridice și practica avocatura. Cu toate acestea, nimeni nu îl definește astăzi prin diploma de drept, ci prin contribuția sa la reforma teatrului. În fond, dacă Goldoni ar fi fost judecat doar după prima lui profesie, teatrul ar fi pierdut unul dintre cei mai mari dramaturgi ai săi.

Însă înainte de a vorbi despre cine are sau nu dreptul să creeze, ar merita să privim ce se întâmplă, concret, pe scena teatrului focșănean.

În această primăvară, Teatrul „Mr. Gh. Pastia” din Focșani a găzduit una dintre cele mai consistente stagiuni din ultimul deceniu. O Gală de teatru apreciată de public, două piese de anvergură – „Don Quijote”, cu Marcel Iureș și „Regina Nopții” – cu Oana Mogoș, laureată a Premiului UNITER pentru cea mai bună actriță în rol principal.

Tot în acest an, pe scena teatrului focșănean a avut loc o premieră a Teatrului Pastia – „Jocul de cărți” – regizat de un doctorand al artei teatrale, dar care nu s-a bucurat de succes nici în cadrul Galelor Teatrale Focșănene și nici ulterior.

Mai mult, au fost realizate și două spectacole pentru copii scrise și regizate de echipa teatrului și, pentru prima dată după mulți ani, Teatrul Pastia a găzduit piese pentru copii în fiecare sfârșit de săptămână, timp de două luni de zile.

În paralel cu producțiile proprii, scena noastră continuă să ofere publicului focșănean întâlniri cu unele dintre cele mai apreciate spectacole din România, pentru că suntem convinși că teatrul este un spațiu al dialogului cultural.

Acestea nu sunt opinii. Sunt fapte

Însă există momente în viața fiecărei instituții în care rezultatele încep să deranjeze mai mult decât lipsa lor. Și într-o instituție publică ce promovează arta va exista permanent o diferență între perspectiva artistică și responsabilitatea administrativă.

Legislația, constrângerile bugetare, imposibilitatea unor angajări care generează obligația de a construi proiecte cu resurse umane minime sunt realități care nu dispar dacă doar ne victimizăm în bula noastră din social-media. Dar dintotdeauna a fost mai simplu să comentezi deciziile decât să le porți responsabilitatea.

Însă constatăm cu dezamăgire că astfel de neliniști apar rareori atunci când instituțiile stagnează. Ele apar, paradoxal, doar atunci când se muncește, când – în ciuda bugetului deloc generos – baza materială suferă îmbunătățiri majore, când ritmul devine mai alert și când rezultatele devin vizibile.

Însă chiar și așa, în timp ce unii mormăie ursuz în barbă precum medievalul Don Quijote, colegii din Teatrul Pastia gândesc deja proiecte noi, destinate tinerilor din Focșani care își doresc să se implice în fenomenul teatral.

Și facem acest lucru atât cu o parte din echipa Teatrului Pastia cât și cu alți oameni pasionați de teatru care, fără a avea „patalama” la mână – așa cum a fost și exemplul lui Goldoni – au obținut nenumărate premii internaționale în festivaluri de teatru pentru tineret.

În concluzie – nu ne preocupă polemicile! Ne preocupă spectacolele de calitate care să aducă publicul în sală și – mai ales – ca viitorul să întâlnească Teatrul Pastia consolidat pe o fundație artistică temeinică, ci noi generații educate în dragoste față de artă.

Din fericire, verdictul asupra talentului unui actor sau regizor nu îl dau nici vocile cele mai sonore, nici cele mai nemulțumite. Îl dă spectatorul care vine și apreciază emoțiile captate de pe scenă și timpul care menține în conștiința publicului piesele valoroase.

Iar timpul are un criteriu foarte simplu: îi păstrează pe cei care au deschis porțile artei, nu pe cei care le-au păzit cu încrâncenare de frica faptului că altcineva ar putea străluci.

Doar experimentând și transmițând emoții puternice, teatrul a rămas de-a lungul secolelor – o artă vie!