[analyse_image type=”featured” src=”https://www.monitoruldevrancea.ro/wp-content/uploads/2026/06/pufesti-contract-1.jpg”]
Grădinița din satul Ciorani, comuna Pufești, va intra într-un amplu proces de reabilitare, odată cu implementarea unui proiect a cărui finanțare este asigurată prin fonduri europene nerambursabile de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), prin intermediul GAL Pădurile Dacice.
Zilele acestea, primarul Nicolae Damian a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei pentru Grădinița cu program normal din satul Ciorani, comuna Pufești, județul Vrancea”, care prevede o serie de lucrări.
Este vorba despre măsuri de eficientizare energetică, precum anvelopare termică exterioară, încălzire prin pardoseală, asigurarea confortului termic pe timp de iarnă prin soluții nepoluante (centrală electrică), dar și lucrări conexe menite să sporească condițiile în care vor învăța preșcolarii, precum reamenajarea grupurilor sanitare.
Astfel, la final va fi o clădire gestionată inteligent din perspective energetice, dar și dotată cu tehnică modernă, de la tablă interactivă, la laptop sau imprimantă multifuncțională. Deși este o clădire cu o suprafață modestă, la finalul implementării proiectului aceasta va asigura toate cerințele pentru cele mai bune condiții educaționale.
De altfel, Primăria Pufești mai are în faza de licitație alte două proiecte importante centrate pe educație, tot cu fonduri europene, a căror valoare este de aproximativ 1,5 milioane euro: reabilitare energetică și gestionare inteligemtă a energiei pentru Școala Gimnazială Pufești și Grădinița din Domnești.
Totodată, autoritățile din comună mai au în lucru, pentru a fi depus, și proiectul de extindere a Școlii Gimnaziale Domnești, astfel încât clădirea să poate oferi condiții ca elevii de aici să învețe într-un singur schimb.
„Investițiile în copii, în educație sunt investițiile în viitor. În viitorul comunei Pufești” – acestea sunt cuvintele pe care le-a transmis edilul din comună, fiind cunoscut faptul că Nicolae Damian, înainte a fi primar, a fost profesor și director în comuna sa natală.
De fapt, acesta încă mai are legături cu sistemul educațional. Și, prin proiectele implementate în comună, se poate spune că viitorul pentru copiii din Pufești este unul bazat nu doar pe optimism, ci și pe realism.
[analyse_source url=”https://www.monitoruldevrancea.ro/2026/06/22/pufesti-eficientizare-energetica-pentru-gradinita-din-satul-ciorani/”]

