Președintele se joacă de-a Guvernul

Acum, că propunerea Veștea a fost respinsă de Parlament, opțiunile Președintelui Nicușor Dan în privința constituirii unui nou guvern se restrâng în mod semnificativ. Șeful Statului Român are de ales între a respecta aritmetica parlamentară și a împinge țara spre scenariul nemaiîntâlnit al alegerilor parlamentare generale. I-am auzit pe mulți dintre analiștii noștri politici — a căror părtinire este, pentru mine cel puțin, evidentă — vorbind despre „anticipate” ca despre una dintre soluțiile care ar putea scoate România din criza guvernamentală în care se găsește încă de la începutul lunii mai. Mizând pe saturația la care a ajuns electoratul, toți acești „mauri ai opiniei publice”, mereu și mereu la datorie, cred că, în eventualitatea unor „anticipate”, forțele politice de tipul PNL și USR vor face istorie dobândind o majoritate confortabilă, ce le va permite să joace un rol important în viitoarea ecuație de putere. În locul acestor „trâmbițași” — gata oricând să sune cornul care trebuie — aș fi mai prudent. „Trădarea” celor de la AUR — din pricina căreia, în seara votului de încredere, dl Veștea a plecat din Parlament, trist și descumpănit, dar nu înainte de a declara că simte că și-a făcut datoria — nu este și nici nu poate fi întâmplătoare. Cei din partidul dlui G. Simion au simțit că le-a venit timpul și de aceea nu au dorit să gireze, prin votul lor, un guvern de care nu îi lega absolut nimic. Pentru „auriferi”, trântirea propunerii Veștea valorează cât o palmă dată Președintelui, în numele unui electorat consistent, care s-a săturat să mai aștepte să-i fie cât de cât bine. Vorbim aici despre un segment solid de electorat care pur și simplu o duce rău și care nu mai are răbdare. Veniturile acestui electorat au încremenit de ani buni ori chiar au scăzut. Joburile dispar de la un trimestru la altul. Tinerii — și îndeosebi cei care obțin o calificare superioară — nu au (aproape) nicio perspectivă în a-și găsi un loc de muncă. Coșul zilnic a ajuns la prețuri astronomice. Ratele celor care și-au făcut câte un credit pentru a-și cumpăra o locuință au crescut substanțial, cu zeci de euro sau cu sute de lei. Și aceasta, într-un context economic tot mai precar și într-un ambient internațional de securitate tot mai puțin previzibil. În astfel de condiții, AUR-ul nu are decât să aștepte, răbdător, anii 2028–2030. Atunci când, dacă va ști cum să joace, poate dobândi, fără discuție, guvernarea României și, implicit, exercițiul puterii politice după care, evident, tânjește de ceva vreme.

Din a cui vină s-a ajuns în această criză politică? Unii spun că PSD-ul a fost și continuă să fie capul răutăților. Și că formațiunea politică păstorită de dl S. Grindeanu ar avea tot interesul să se opună reformelor liberalului I. Bolojan. Să fim serioși! Toți cei care am terminat liceul și măcar un an-doi de facultate am înțeles de mult că în spatele prăbușirii Guvernului I. Bolojan a stat Președintele N. Dan. Și că relațiile — nu numai politice sau instituționale, dar și cele personale — dintre fostul premier și actualul Președinte sunt, de la caz la caz, tensionate, deci proaste, ori, în cazul cel mai bun, inexistente. Social-democrații și cei de la AUR nu au fost decât instrumentul prin intermediul căruia Președintele a încercat să scape de cel pe care pur și simplu nu-l mai are la inimă. Lipsit însă de experiență politică, dar și de o minimă viziune, Șeful Statului nu a fost capabil să înțeleagă care îi sunt responsabilitățile după ce detronează Guvernul Bolojan. Și atunci a recurs la intrigă, dar și la jocuri murdare de culise. A încercat scindarea PNL, a dat un impuls Justiției, pe care a rugat-o, de dragul spectacolului, să se ocupe în aceste zile de unii dintre apropiații aceluiași domn Bolojan, a jucat cartea propriei camarile, a ocolit dialogul real cu formațiunile politice reprezentate în Parlament formulând propuneri de premieri în persoana unora a căror valoare de întrebuințare politică tinde spre zero, a mimat implicarea în câteva evenimente politice internaționale și, pe scurt, a adâncit haosul politic și instituțional pe care România este silită să-l trăiască de săptămâni bune. De ce toate acestea? Greu de spus. S-ar putea ca Președintele să nu fi fost niciodată stăpânul propriilor sale decizii politice. Ori s-ar putea ca dl Nicușor Dan să se fi împiedicat în propriul plan de acaparare a cât mai multă putere.

Nu abdic de la ideea că, în încercarea de a deveni un veritabil „jupân”, actualul Șef al Statului promovează ideea unui prezidențialism pe care intenționează să-l opună tendințelor naționalist-suveraniste manifestate astăzi în interiorul unor pături largi ale societății românești, de la proletariatul-corporatist la funcționărime și de la aceasta din urmă la intelectualitatea universitară ori la o multitudine de liber profesioniști. În aparenta sa confuzie, Președintele N. Dan a înțeles care este direcția spre care se îndreaptă societatea românească și, totodată, care ar fi riscurile unor „anticipate”. Astăzi, nimeni nu vrea să guverneze împreună cu AUR-ul sau alături de el. Mâine, pentru a fi format guvernul, s-ar putea să nu mai fie nevoie decât de această formațiune politică. Iar această din urmă perspectivă îl înspăimântă pe Președintele Dan cel puțin la fel de mult ca pe oamenii strânși în jurul dlui Bolojan.

Care va fi următorul pas politic prezidențial? Greu de anticipat. O primă variantă de lucru: desemnarea unui candidat pentru funcția de prim-ministru, recrutat din Partidul Social-Democrat. Poate fi vorba despre dl S. Grindeanu, dar tot atât de bine poate fi vorba și despre un coleg al acestuia din urmă. În fond și la urma urmei, în această privință, Șeful Statului ne-a obișnuit cu tot felul de surprize. O a doua variantă de lucru: desemnarea unui tehnocrat, propus să formeze și, mai apoi, să conducă un Guvern, a cărui principală misiune va fi să țină România pe linia de plutire până la următoarele alegeri parlamentare. În sfârșit, o a treia variantă de lucru: joaca (aproape nesfârșită) de-a desemnarea unor candidați lipsiți de șansă, fără a declanșa alegeri anticipate și, desigur, cu forțarea textelor constituționale. Riscând propria sa suspendare, într-un astfel de scenariu, Președintele ar oferi Guvernului interimar condus de ambițiosul domn I. Bolojan posibilitatea de a rămâne în funcție și de a mima exercițiul puterii executive, având o capacitate decizională restrânsă. Într-o asemenea situație, dl Bolojan ar avea numai de câștigat mizând pe imaginea de sacrificat pentru binele țării și de cârmaci al unei țări ce tuturor ne pare a fi acum precum o corabie obligată să evite scufundarea în plin uragan.