Strategiile partidelor privind formarea viitorului executiv

[analyse_image type=”featured” src=”https://www.romania-actualitati.ro/img.php?u=https%3A%2F%2Fwww.romania-actualitati.ro%2Fuploads%2Fmodules%2Fnews%2F0%2F2026%2F6%2F25%2F230416%2F17823616780331b521.jpg&w=960&h=540&c=1″]

În timp ce preşedintele cere rapiditate, calculele şi planurile partidelor par să complice drumul spre un nou executiv. Formula guvernului minoritar este agreată de principiu, dar numele premierului şi condiţiile pentru susţinerea viitorului executiv împart iar scena politică.

Apare din nou varianta rotativei la guvernare propusă de USR. Liberalii au şi ei condiţii economice, în timp ce social-democraţii au anunţat că îşi asumă o guvernare minoritară, dar nu ar vrea să se amestece altcineva în programul lor.

Detalii despre strategiile partidelor, în relatarea semnată de Andrei Şerban: ”Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat că va negocia cu formaţiunile politice pro-europene un acord de susţinere
a viitorului executiv, care trebuie să conţină obiective economice generale. Tot el a precizat că PSD va avea propriul program de guvernare.

Sorin Grindeanu: Vorbim de lucruri generale legate de priorităţile României pe termen scurt şi mediu, PNRR, OCDE, SAFE, şi respectarea ţintelor de deficit şi nu de condiţii impuse Partidului Social Democrat. PSD va avea deplină autonomie asupra programului de guvernare.

La rândul lor, liderii PNL, USR şi UDMR, Ilie Bolojan, Dominic Fritz şi Kelmen Hunor, s-au întâlnit miercuri de două ori la Palatul Victoria pentru a discuta despre guvernul minoritar pe care doresc să-l alcătuiască şi despre premierul care va conduce acest executiv. Ei nu au făcut declaraţii de presă, dar opinii publice au avut unii parlamentari.

Deputatul USR Ştefan Lőrincz a confirmat că propunerea Uniunii este un executiv minoritar rotativ, în care să asigure, alături de PNL şi UDMR, prima parte a guvernării.

Ştefan Lőrincz: Mi se pare o soluţie destul de rezonabilă ca să luăm această perioadă, până la alegerile parlamentare din 2028, să o împărţim în două şi să existe două guverne minoritare, unul PNL-USR-UDMR şi minorităţi, şi altul PSD monocolor.

Ideea unei rotative la guvernare nu este respinsă de liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond.

Csoma Botond: Ar putea fi o variantă. Oricum, trebuia să avem o rocadă în 2027, aşa era coaliţia, când venea Partidul Social Democrat la putere. Deci eu n-am luat încă o decizie la noi, în UDMR, dar personal cred că, fără să implic UDMR-ul, dar personal cred că am putea merge pe o asemenea variantă, dacă se agreează.

Liberalii propun şi ei un pact naţional care să primească acceptul preşedintelui Nicuşor Dan şi care să fie semnat de toate partidele parlamentare pro-europene. Potrivit unor surse politice, acesta trebuie să conţină angajamentul că viitorul executiv va adopta reformele din PNRR, va păstra cota unică de impozitare şi va elimina impozitul minim pe cifra de afaceri.”/editor Florin Lepadatu/

[analyse_source url=”https://www.romania-actualitati.ro/stiri/politica/strategiile-partidelor-privind-formarea-viitorului-executiv-id230416.html”]


Analyse


2026-06-27 18:43:35

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.