[analyse_image type=”featured” src=”https://www.romania-actualitati.ro/img.php?u=https%3A%2F%2Fwww.romania-actualitati.ro%2Fuploads%2Fmodules%2Fnews%2F0%2F2026%2F6%2F23%2F230325%2F1782206614f7407744.jpg&w=960&h=540&c=1″]
Liberalii consideră că soluţia ieşirii din criza politică este un acord prin care partidele semnatare să fie de acord ca, timp de şase luni, să respecte o serie de condiţii. Este vorba de angajamentul oricărui guvern de a-şi asuma răspunderea în parlament pentru proiectele din PNRR, de a păstra echilibrul bugetar şi de a susţine programele de investiţii.
În condiţiile semnării unui astfel de pact naţional, afirmă prim-vicepreşedintele PNL, Dan Motreanu, există două variante care pot fi luate în calcul: un guvern minoritar PSD sau un guvern minoritar format din PNL, USR şi UDMR, iar sprijinul pentru învestirea unui guvern poate fi negociat doar în mod transparent, printr-o înţelegere scrisă, bazată pe principii.
Vă reamintim că, în aproximativ o oră, la Palatul Cotroceni, preşedintele Nicuşor Dan începe o nouă rundă de consultări în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru, după ce, luni, Adrian Veştea nu a primit votul de încredere al parlamentului./editor Florin Lepadatu/
[analyse_source url=”https://www.romania-actualitati.ro/stiri/politica/liberalii-considera-ca-solutia-iesirii-din-criza-este-un-acord-prin-care-partidele-semnatare-sa-respecte-o-serie-de-conditii-id230325.html”]
