Întâlnirea dintre liderii fostei coaliţii a venit după ce preşedintele a cerut un acord politic. Nicuşor Dan vrea să desemneze un nou premier doar atunci când va fi sigur că va trece de votul Parlamentului.

Ilie Bolojan şi Sorin Grindeanu au negociat un armistiţiu politic la Vila Lac din Capitală. La aceeasi masă au stat Dominic Fritz şi Kelemen Hunor. Dacă PNL şi UDMR ar vota un Guvern condus de Sorin Grindeanu, cei din USR au cerut o rocadă la guvernare. Mai exact, USR şi-ar dori ca social democraţii democraţii să voteze primii un Guvern de dreapta minoritar, iar PSD sa preia guvernarea abia din 2027. 

Liderii PNL, USR şi UDMR iau in calcul si crearea unui pol de dreapta. În cărţi sunt trei nume de premier, toate din tabăra liberalilor. Dan Motreanu, numit recent prim-vicepreşedinte al PNL, Mircea Abrudean, care este preşedinte al Senatului şi Robert Sighiartău, actualul secretar general al liberalilor.

În plin scandal politic, Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au stat faţă în faţă la recepţia oferită de Ambasada Statelor Unite la Bucureşti de Ziua Independenţei. Cei doi au dat mâna cordial.

La eveniment au venit şi liberalii din aripa Thuma, consideraţi trădători de Bolojan. Thuma, Adrian Veştea, Alina Gorghiu şi Lucian Bode l-au ignorat pe preşedintele PNL, dar s-au pozat alături de Sorin Grindeanu. La eveniment a fost prezent şi George Simion. Ulterior, preşedintele AUR a detonat bomba: spune că în ziua votului pentru guvernul Veştea a fost sunat de un consiler al lui Nicuşor Dan care i-a cerut să susţină guvernul puciştilor din PNL.

Nicuşor Dan, preşedintele României: Eu sunt preşedintele României, am desemnat un prim-ministru, mai departe n-ar fi fost constituţional să fiu implicat.
Reporter: Îl veţi demite pe consilierul care a discutat cu George Simion?
Nicuşor Dan, preşedintele României: Dacă…

Pe fondul crizei poltice care durează deja de două luni, Banca Naţională vine cu un mesaj tranşant.

“Există oricând pericolul retrogradării ţării la nivelul nerecomandat investiţiilor, pericolul opririi finanţărilor pe pieţele externe de capital. Este imperativ necesară stabilirea unor ţinte în care să se încadreze inflaţia, deficitul bugetar şi creşterea economică. Ţinte care, odată atinse, să fie respectate de orice guvern, indiferent de coloratura ideologică”, spune Valentin Lazea, economistul şef al Băncii Naţionale.

Potrivit surselor OBservator, liderii celor patru partide nu au căzut în această seară la un acord. Dacă partidele proocidentale nu se înţeleg rapid, apare o altă situaţie. De miercuri parlamentul intră în vacanţă va trenui convocată o sesiune extraordinară pentru a vota noul guvern.